A venit timpul să-i ascultăm şi pe cei din interior, cei care şi-au făcut un stil de viaţă din această ocupaţie. De aceea am dus proiectul "OAMENI ŞI MESERII" într-o staţie de taxi, acolo unde l-am găsit pe Gheorghe Sandu, taximetrist din 1996 şi care, spune el, se apropie de retragerea din branşă. Despre ce înseamnă programul unui taximetrist şi cum îţi asiguri liniştea în meseria asta, aflaţi în cele ce urmează.
Până a se apuca de taximetrie, a lucrat mulţi ani în comerţ. Când nu a mai mers să lucreze pentru alţii, a decis să lucreze pentru el, deşi, spune Gheorghe Sandu, din taximetrie nu se îmbogăţeşte nimeni, dar poţi să trăieşti. Şi aşa a ajuns la 69 de ani, făcând ceva ce-i place, pentru că îi place să conducă maşini, îi plac maşinile, îi place să socializeze şi, cel mai important, îi place să se trezească de dimineaţă. Se mândreşte cu faptul că şi-a văzut de treabă şi a respectat regulile de circulaţie, astfel că al său "cazier" de şofer e cam gol.
Cum se dezvoltă un oraş sub ochii tăi
Cum a fost schimbarea de la un domeniu la altul? Destul de dificilă, pentru că nu ştia toate adresele. "Când nu ştiam o stradă, nu mă anunţam şi se ducea altcineva, dar cu timpul am învăţat adresele, sunt străzi cu zece case pe o parte şi două pe partea cealaltă. Sau, pe Aleea Parcului, de exemplu. Pe Aleea Parcului este una, iar pe partea cealaltă sunt 12 adrese", povesteşte nenea Gică.A văzut cum, sub ochii lui, oraşul creştea, se făcea mai mare, apăreau case, blocuri, străzi noi. "Pe Bucovina, în ANL Cişmea, Zona Industrială, o mulţime de străzi au apărut noi, dar le-am învăţat pe toate, ce era să facem". Cât despre meserie, se cam moşteneşte în familie, pentru că fiul lui, Cătălin, a fost o lungă perioadă taximetrist în Botoşani. Când a văzut că nu mai merge, pentru că "piaţa" s-a aglomerat, a preferat să plece pe camion, prin Europa. Stă câteva luni pe drum, apoi o vacanţă acasă, iar pe drum... "E foarte greu. Dacă ar fi să ai un hotel la capăt de linie, unde să mănânci, te speli, să te pregăteşti pentru a doua zi, ar fi bine, dar aşa, toată ziua pe camion, e greu tare. În plus, cu cardurile astea, trebuie să ai grijă cât conduci", spune nenea Gică.
Ei, şi cu doi şoferi în familie, apar şi gândurile de retragere. "Cel puţin la mine, că acuş am 70 de ani. Nu mai merge ca la început, încep să te doară toate alea, să-ţi fie tot mai greu. Eu nu am avut incidente în trafic, dar nici nu vreau să am, însă odată ce înaintezi în vârstă, nu mai este la fel de uşor ca înainte. Şi nici nu cred că aş mai obţine autorizaţia pentru taximetrie. Am colegi care s-au dus la policlinica de unde ne scoatem noi documentele medicale şi le-au spus că e cam gata, că mai mult de atât nu merge". Admite şi că se simte obosit. Povesteşte că zilele trecute a fost la Darabani şi la un moment dat a simţit nevoia să-şi schimbe ochelarii, pentru că îl deranjau ochii. "Obosesc ochii, obosesc eu, Doamne fereşte! nu vreau să fac vreo catastrofă. Eu nu am avut probleme până acum şi nici nu vreau să am. Mai bine mă retrag acasă, să-mi văd de bătrâneţi, îi las pe cei tineri să muncească. Mie îmi ajunge", spune omul.
Despre colegi şi despre clienţi
Solidaritatea din meserie? Există, chiar dacă nu toţi taximetriştii sunt la fel de solidari între ei. Însă, mai ales cu cei vârstnici, se împacă bine cu ei, sar unul în ajutorul celuilalt, se ajută şi când au probleme cu clienţii dar şi atunci când maşina îi trădează. "Noi ne-am împărţit aşa, pe grupuri, ăştia bătrâni cu cei mai bătrâni, tineretul cu tineretul. Încă vreo doi- trei sunt cam de-o vârstă cu mine, chiar mai mari. Ce nu-mi place mie în grupul taximetriştilor e că se discută despre unul, despre altul. Numai o dată au zis de mine că ar trebui să mă duc la pensie? Ei au zis, eu m-am făcut că nu aud", râde nenea Gică, dar în spatele zâmbetului identificăm un necaz tocmai din cauza asta.
Cât despre clienţi, este convins că aşa cum te porţi, aşa se poartă şi, ca atare, este mândru că nu a avut niciodată reclamaţii din partea lor. "Trebuie să fii respectuos, să nu te tragi de şosete cu clientul. Treaba ta e să-l duci unde vrea el. Mai văd că am clienţi, doamne mai ales, care vin de la gară sau de la piaţă şi abia îşi cară bagajele. E bine să te dai jos din maşină, să ajuţi să-şi pună bagajul la locul lui. Aşa e bine, aşa e normal, nu e o cerinţă obositoare. Ştiu că au mai fost reclamaţii la dispecerat şi clienţii cer acum un taxi, cu excepţia maşinii-nu- ştiu- care sau când te vede, te ocoleşte. E ruşine... Lumea s-a schimbat, sunt maşini peste tot, are de unde să aleagă. Trebuie să fii şi slugă, nu doar boier, cu ochelari pe ochi şi cu mâna scoasă pe geam. Dacă nu-ţi place, faci altceva", decretează Gheorghe Sandu.
În ciuda comportamentului său, a avut parte şi de clienţi mai puţin politicoşi. "Am avut un client care mi-a zis să-l duc la blocul de la Agenţia CFR. De unde era să ştiu că are două ieşiri? Mi-a zis să-l aştept, că vine imediat şi plecăm mai departe şi nu a mai venit, ieşise prin spate. Am stat, am aşteptat, când am văzut că nu mai vine, am plecat că doar nu era să stau până seara acolo. Altădată, am luat două tinere, care făceau practica sanitară la Spitalul Judeţean. Una dintre ele şi-a lăsat telefonul mobil pe bancheta din spate, iar când l-am găsit, l-am pus în bord, ştiind că o să mă caute. Telefoanele erau scumpe atunci şi nu toată lumea avea mobil. Ei, şi mă sună fătuca asta de pe numărul unei colege şi-mi spune să vin la Spital, să-i aduc telefonul. Eu mă duc, vine o tânără la mine şi îmi cere telefonul, ba chiar îmi plăteşte şi cursa. Eu bucuros că mi-am făcut treaba, mă duc mai departe. Ce să vă spun că m-au chemat la poliţie, că nu i-am dat fetei telefonul? Până la urmă s-a lămurit problema- telefonul de pe care mă sunase tânăra să mă întrebe de telefonul ei aparţinea unei alte fete, care a ascultat toată discuţia şi ce şi-a zis: ia să fac eu o trebuşoară. Fata ştia când ajung eu la spital cu telefonul tinerei, a venit la portieră. De unde să ştiu eu că nu era clienta mea? Că era tot cu părul lung, înăltuţă. Eu i-am dat telefonul liniştit că e al ei, când colo, nu era. Clienta mea şi-a recuperat după aia telefonul de la colega ei, dar am avut ceva emoţii", povesteşte nenea Gică.Din fericire, spune el, nu a avut probleme mai grave, de tipul furturilor, al atacurilor sau al agresiunilor. "Eu lucrez pe zi şi nu am avut necazuri din astea, în schimb, cei de noapte au tot felul de probleme, certuri cu clienţii, clienţi băuţi, agresivi. Dau cu piciorul în maşină, suie, nu plătesc. Eu când văd că e rost de scandal, plec. Pentru 5 lei? Mai bine îi pierd", susţine taximetristul.
Cu gadget-ul la plimbare
În timp ce stă la discuţii, Gheorghe Sandu tot butonează o tabletă înfiptă bine în volan. E tableta pe care funcţionează aplicaţia dispeceratului la care este înscris şi pe care îi vin comenzile şi este afişat statusul fiecărui taximetrist. Nu pare că ar avea emoţii butonând şi chiar face o demonstraţie despre cât de uşor se poate lucra pe tabletă. Ba, chiar crede că e de folos pentru că, astfel, fiecare taximetrist îşi cunoaşte locul la rând, ştie când are de plecat şi unde.
"E comod, e ceva frumos. Îţi afişează adresa exactă, nu trebuie să mai suni tu în dispecerat să ceri lămuriri. Şi nu are cum să te înşele nimeni- cum ajungi primul în staţie, ai preluat următoarea comandă. Nu se mai ceartă nimeni, e linişte pe staţie. A fost o idee bună, chiar dacă nu toţi au fost de acord cu aplicaţia asta. Ai şi GPS, ai tot ce-ţi trebuie", spune Gheorghe Sandu.În schimb, cu calculatorul nu se descurcă la fel de bine, dar apelează la sprijinul soţiei când are vreo nevoie. "Ea are Facebook, se uită la pozele pe care le pune fiică-mea de la Bucureşti, are prietene, se uită la reţete", povesteşte mândru nenea Gică.
Ritmul oraşului, ritmul taximetristului
Îşi iubeşte mult oraşul, îi simte ritmul, ştie care sunt zilele aglomerate, cele lejere, ştie cât e ceasul după câtă agitaţie e pe străzi. "Miercuri e zi de târg, e aglomerat, dar nu merge taximetria. În schimb, merge bine în perioada nunţilor, de vineri până luni dimineaţă. Apoi, cât e şcoală, că sunt copii de dus. Pe urmă, când plouă sau când ninge şi la sărbători- Paşte, Crăciun, Anul Nou, de sărbătorile sfinţilor- când se sărbătoresc botoşănenii. Vara merge bine când vin străinii acasă. Dacă stai pe tarla, te hrăneşti. Din taximetrie nu te îmbogăţeşti, că ai o grămadă de dări de plătit- impozite, taxe, apoi de maşină trebuie să te îngrijeşti să faci toate verificările şi să ai toate documentele la zi. Dar poţi să trăieşti", concluzionează Gheorghe Sandu.
Clienţii lui nu sunt mulţi, pentru că nu obişnuieşte să dea cărţi de vizită, dar cei câţiva pe care îi are îi serveşte de ani de zile pentru că sunt persoane deosebite, de care se simte ataşat. Altfel, dacă nu curge, măcar pică, după cum spune o vorbă românească.
Ceea ce Gheorghe Sandu nu spune e că nu toţi sunt la fel şi că, aşa cum în fiecare pădure sunt uscături, la fel e şi în meserie, trebuie să se trezească unul "mai cu moţ". Noi preferăm să vedem partea bună a lucrurilor şi să-i apreciem pe cei care îşi fac treaba onest şi despre care clienţii au numai cuvinte de laudă.
