Loc de dat cu…EPIGRAMA (149)

Loc de dat cu…EPIGRAMA (149)

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Hotărât lucru, botoşănenii îşi au „inventatorii” lor în  literatură. După Isidore Isou care pleacă la Paris şi pune bazele LETRISMULUI, după Costel Zăgan care stă la ţară, în coasta Albeştilor de Botoşani, de unde intră în istoria literaturii (cel puţin botoşănene) cu CEZEISMUL, iată că  a venit Cpostel Pricopie şi ne-a pus în faţă FABULA PRICOPIANĂ. Am toate cărţile cu „fabule prefăcute” ale „pricopionului” şi, trebuie să recunosc, a trebuit să mă înarmez cu multă răbdare ca să le citesc.  Aşa am făcut-o şi cu această carte intitulată ostentativ „Ademenirile păianjenului cu cruce” (fabule prefăcute, Editura „Quadrat”, Botoşani, 2000). Am trecut prin „fabulele pricopiene”  ca printr-o expoziţie care îţi impune să nu te grăbeşti, să ai răbdare în faţa fiecărui exponat, să revii dacă este cazul şi dacă un impuls interior (sau chiar exterior) ţi-o cere.  Afirmaţia mea nu e deplasată dacă ne gândim că undeva în lume, în oraşul Papilor, Avignon,  a existat o expoziţie intitulată „FRUMUSEŢEA ÎN FABULĂ” şi unde,  cu succes, ar fi putut participa şi Costel Pricopie cu câteva…zoorame. Spun aceasta, pentru că pe lângă dialogul viu din fiecare fabulă, unul cu perdeaua trasă, există şi o tentă de pictural şi de aici senzaţia că te afli într-un univers de secvenţe înrămate.  Autorul în discuţie a fost diagnosticat bine de regretatul Traian Olteanu în „Revista V” nr. 3 din 2000 care apărea la Focşani, alt oraş de suflet, după Botoşani, al lui Costel Pricopie: „În fond, Costel Pricopie este un fel de Don Quijote, surprins într-o confesiune structurală”.

Constat şi eu că fabulistul conştientizează că lupta sa e una cu morile de vânt, ştie că fabula sa are un dinte ascuţit şi deseori o adresă prea directă. Timpul a trecut, cartea a apărut în 2000, noi suntem în 2021, acesta fiind motivul pentru care nu voi exemplifica apelând la textele  volumului.  Dar pot spune că această carte  îşi îndreaptă multe săgeţi şi către biserică, nu din vreo convingere ateistă din partea „pri(s)co(r)pionului”, ci din pura constatare că ceva nu se schimbă şi aici, mai ales la nivelul moralei practice.  Câteva săgeţi dau pe alături în timp ce foarte multe intră din plin în ecumenismul de faţadă, pactul cu Diavolul, predica în vânt, abstinenţa de paradă, vorba  mieroasă dusă la rangul de minciună alunecoasă.  Multe fabule sunt adevărate eseuri dintre care străluceşte „Prea sfioasă  şezătoare la margine de cer”.  Ceea ce  a scris Costel Pricopie la nivelul anului 2000 este  FABULĂ CREATĂ DE UN GÂNDĂCEL  CE ÎŞI ÎNCHIPUIE CĂ AR FI OM PE PLANETA PĂMÂNT”. (GEORGICĂ MANOLE)

Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro  a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA.  Aşteptăm creaţiile voastre  pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com  până în fiecare  zi de vineri a săptămânii. (Georgică  Manole).

 

PE FACEBOOK

Am întrebat-o pe ”a mea”,

De ce-a postat fără perdea.

Și cu surprindere-am aflat

C-a dat perdeaua la spălat. (AL. D. FUNDUIANU)

 

UNUI AFACERIST

Cum averea i-a sporit,

Fericit se duce -

Are tot ce și-a dorit

...Și la cap o cruce. (AL. D. FUNDUIANU)

 

POLITICIENILOR

Nu le cer averi sau case,

Nici la funcții nu aspir -

Eu îi rog doar să mă lase

                      Să respir.  (AL. D. FUNDUIANU)

 

ESTIVALĂ

E superstiţie, se pare,

Verificată e de ani,

Corupţii nu fac baie-n mare,

Fiindcă ei… se scaldă-n bani. (VASILE LARCO)

 

ANOMALIE PE PLAJĂ

Unii vin, iar alţii pleacă,

Doar la tineri mă refer;

Că-s destui ce se dezbracă…

Până şi de caracter. (VASILE LARCO)

 

PROFESIUNE DE CREDINȚĂ

          (unor politicieni)

Luptăm deciși - cât ne mai ține vlaga -

Cu cei corupți, c-așa e de bon-ton:

Combatem deci ciubucul, mita, șpaga 

În schimbul unui mic comision! (EUGEN DEUTSCH)

 

TEORIA PROBABILITĂȚILOR

Când bolnavul delirează,

Medicu-i prescrie cura

Și-apoi îl supraveghează...

Dacă-l vindecă... natura! (EUGEN DEUTSCH)

 

COMANDANTUL

De disciplină ține cont,

Dând ordine pe-un ton homeric:

„Nu mișcă nimenea în front...

Nici chiar în frontul... atmosferic!” (EUGEN DEUTSCH)

 

INTERESUL POARTĂ FESUL

Ştiind că-s fel şi fel de interese,

Putem şi fără mici subînţelesuri

Să constatăm că-n cazuri tot mai dese

Aleşii noştri cad răpuşi de… fesuri. (GHEORGHE BĂLĂCEANU)

 

PREVIZIUNE

Atunci când vom atinge-un apogeu,

La fel ca-n Cer – cum prevestesc părinţii –

Va fi şi pe Pământ un Dumnezeu

Ce-l vor urma… să-i rupă gâtul sfinţii. (GHEORGHE BĂLĂCEANU)

 

ÎNTR-O ROMÂNIE CORUPTĂ

Atunci când scârbă o să-mi fie

De-acest spectacol malonest,

Mă voi retrage-n cea „chilie”,

Aflată sub mărețu-mi țest! (MIHAI HAIVAS)

 

UNUI NECHEMAT

Despre tine-n mod curent,

Doar atâta am de spus:

Una e să fii prezent

Și-alta-i când te afli-n plus! (MIHAI HAIVAS)

 

SOȚIEI ADULTERE „ÎNGRIJORATE”

Sfatul meu, ca diamantul,

Se cuvine, bine-a-l ști:

Ca să nu te lase-amantul,

Lasă-l să... „te”-n orice zi! (MIHAI HAIVAS)

 

OAMENI ŞI… OAMENI

Dintre cei din neamul meu,

Unii se urnesc mai greu

Fi-ndcă alţii, din păcate,

Tot le bagă…beţe-n roate! (ION MORARU)

 

GUSTURI

Cum nu pot face UE-i sluj,

Eu sunt convins că, într-un fel,

Mai bună-I varza “a la Cluj”

Decât aceea…de Bruxelles! (ION MORARU)

 

EGO SUM    

Sunt firul de nisip cernut,

Nu fac la nimeni niciun rău;

Iar dacă nu m-ai cunoscut,

Ajung eu şi în ochiul tău! (ION DIVIZA)

 

DONJUANUL    

Cavaler perfect,

Însă ignorat:

Are un defect…

Este însurat! (ION DIVIZA)

 

VAL DE EPIGRAME MEDIOCRE

Când carantina era-n toi

Şi provoca atâtea drame,

Fugi Covid-ul de la noi

Scârbit complet de epigrame. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)

 

CLUBUL FETELOR DURDULII

Privind cu drag aceste fete

Cu look-ul lor de ecran lat

Îmi spun că Rubens a pictat

Doar doamne ce ţineau diete. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)

 

SOŢIEI

Dansează-n faţa mea prin casă

Lasciv, că-i place s-o admir,

Şi-apoi, într-un final, mă lasă…

Să spăl, să calc şi să aspir. (GRIGORE COTUL)

 

GINERELE ŞI SOACRA

La analize, de vreo lună,

Verificându-i sănătatea,

I-a spus că starea ei e bună,

Dar şi-a pierdut imunitatea. (GRIGORE COTUL)

 

NE URMĂM CONDUCĂTORUL IUBIT!

Făcând în fugă pas cu pas,

Deşi mai zvelţi ca nişte puşti,

De-abia ne ţinem după sas,

Că melcul…ţuşti! (PETRU-IOAN GÂRDA)

 

NOUL GUVERN LA INVESTITURĂ

Din câte informaţii am,

Acest guvern de conjunctură

Avea o schiţă de program…

În fine…o caricatură. (PETRU-IOAN GÂRDA)

 

PROŞTI DE BUNI   

Românii-s buni ca pâinea caldă,

Dar și de-atâtea ori   „pățiți”,

De-aceea-n UE o cam „scaldă”

Se tem c-o să-i mănânce... fripți! (GEORGE EFTIMIE)

 

PROBLEME 

Când ăștia mari sunt dați prin șperlă

La câtă  mită-i  de plătit,

Cu greu mai prinde-un loc la Gherlă

Un simplu infractor ... cinstit! (GEORGE EFTIMIE)

 

REÎNTOARCEREA DIASPOREI   

Sătui de carnea albă de curcan,

Cu conturile bine rotunjite

Se-ntorc românii iată de vreun an...

De dor de țară și răbdări prăjite! (GEORGE EFTIMIE)

 

TRADIŢII  

Zidind femeia se menționează

Și faptul că  Manole-i  patriot,

C-a devoalat  de când funcționează

Pe plaiul nostru... statul mafiot! (GEORGE  EFTIMIE)

 

MINTEA

Enorm fiindu-i minţii rostul

Ea e tot timpul căutată,

De-ar fi s-o caute şi prostul…

Dar el n-o pierde niciodată. (GHEORGHE BÂLICI)

 

AXIOMĂ DESPRE MINTE

Când vorba e de mintea fină,

Tot omul economiseşte:

Cu cât o are mai puţină,

Cu-atât mai rar o foloseşte… (GHEORGHE BÂLICI)

 

DEMNITARII NOŞTRI

Cu o mutră prefăcută

Şi simbrii impertinente,

Nu se uită la o sută…

Şpaga lor e în procente! (VALENTIN DAVID)

 

VOT SECRET (amfibrah)

Cu bile, pastile, monede,

Penalii votează din groapă,

O lege de tip Arhimede…

Să-i scoată când intră la apă! (VALENTIN DAVID)

 

VISURI DE MĂRIRE

Având o fire elitistă,

Eu tot la ţelul meu rămân:

S-ajung pe podium primul în

Întrecerea capitalistă. (SORIN FINCHELSTEIN)

 

FENOMEN FEROVIAR

În vagoanele pornite

Către munte, către mare,

Portvizite rătăcite

Trec în alte buzunare. (SORIN FINCHELSTEIN)

 

PATRULA  

Făceam adesea planton de noapte

Și ne simțeam bărbați în fire;

Azi tot la fel, facem de toate

Doar că a bar.. ce nesimțire! (GHEORGHE GURĂU)

 

RECRUTUL    

E soldat în primul an

Și e clar, de toate face;

I se spune și pifan

Doar atunci când el nu tace! (GHEORGHE GURĂU)

 

SOLDATUL     

E persoană importantă

Nici n-ar vrea altfel să fie;

Ia  poziție distantă

Da-i soldat pentru soție! (GHEORGHE GURĂU)

 

UNUI COPIL GENIAL

Când i-au pus condeiu-n mână

Nu ştia nici alfabetul,

Însă după-o săptămână

Cunoştea tot internetul. (VASILE MANOLE)

 

ELEVILOR DE AZI

Judecând puţin la rece

În prezenta conjuncture,

Doar la şcoală le mai trece

Setea de învăţătură. (VASILE MANOLE)

 

DORINŢĂ HIBERNALĂ  

-Vreau săniuţă, fiul m-a rugat,

Privindu-mă cu ochii lui căprui

Şi i-am răspuns, desigur, supărat,

Că votca nu e pentru vârsta lui. (GHEORGHE I. GHEORGHE)

 

PĂCĂLEALĂ   

Zise fata ruşinată:

-Află că-s însărcinată.

Ce ai vrea să fie?

-Întâi aprilie. (GHEORGHE I. GHEORGHE)

 

EFECTE POST-PANDEMICE

LA UNII ELEVI

Acum, când nu mai am COVID,

Rămas acasă pentru teme,

Mă bate-un gând, ce-i drept...perfid:

S-abandonez - că am ...probleme! (MAX OPAIŢ)

 

POLITICĂ FINANCIARĂ

Fondurile de la U.E.

Niciodată nu-s pe CARD;

Dar la noi, precum se ştie,

Sunt ca ..."cioara de pe gard "! (MAX OPAIŢ)

 

PESCĂREASCĂ

Pescuitul nu-i pasiune,

Ci, motiv să pleci de-acasă

Şi nevestei, să-i poţi spune:

Cineva...îmi pică-n "plasă"! (MAX OPAIŢ)

 

SFAT PENTRU TINERI: A FACE AFACERI
Băi, nepoate, ia socoate:
Cine poate, dă din coate,
Și se scoate, are parte;
Politruc, ajungi departe. ( DUMITRU BUJDOIU)


SECHELE
Pleacă pandemia asta,
Carantina-i tot mai scurtă,
Unii-își lasă cioc, sau burtă,
Mulți, alții,-și lasă nevasta. (DUMITRU BUJDOIU)

 

BURLEANU, RĂDOI, LA GUNOI!

(Locul 44 FIFA)
Am ajuns mai jos acum,
Decât eram cu Daum,
Ciuca bătăii, oricum;
Hai, vedeți-vă de drum! (DUMITRU BUJDOIU)

STATISTICĂ : PESTE 23000 DIVORȚURI ÎNTR-UN AN
Ne-a lansat și carantina,
Suntem aproape de China;
Nu la agro, la exporturi ,
La divorțuri și avorturi. (DUMITRU BUJDOIU)

ÎNTRE LESBIENE
Conversație-ntre două:
- Eu ador pulpa babană,
Tu, de ce ești lesbiană?
- Că am alergii la...ouă. (DUMITRU BUJDOIU)

Dacă e așa de bine, de ce ni-e așa de rău?

„Duduie economia!” -

Se înfoaie-nfumurarea.

Să-ntregim dihotomia:

De ce nu și bunăstarea? (Leru Cicoare)

 

SIIJ* pe muchie de cuțit

MCV-ul paie-a pus pe foc.

Steliane ard și sar scântei.

De se-adună un Divan ad-hoc,

Mai rămâne ce din pielea ei? (Leru Cicoare)
 

Până vom termina autostrăzile noastre

Sit arheologic. Între castre

Drum durabil, larg, extravilan.

Dacă nu le-avem pe ale noastre,

Să-l păstrăm măcar pe cel   ... roman. (Leru Cicoare)

 

Romsilva către cascada Bigăr, care s-a prăbușit

Te-ai supărat că apa-ți pute-a pește?

Ne merge buhul ca de popă tuns?

Măcar păstrăvăria ne hrănește

Dar tu, cu strălucirea-ți, ce-ai ajuns? (Leru Cicoare)

 

Motiv serios

Vine doamna de la mare.

Soțul dă s-o pupe. Tare!

Soața îl refuză: n-are

Pașaport de vaccinare! (Leru Cicoare)

 

Întrebare comerciantului român

Exportând materii prime,

N-o faci oare prea de oaie

Când aduci în românime

Ulei, pâine și   ...gunoaie?! (Nicolae Crihăneanu)

 

Din nou numai ei

Croncănitorii corbi se-ntrec în arii,

Prezicători de ghinion, siniștrii:

„Pot cumula și pensii, și salarii

Aleșii doar, primarii și miniștrii!” (Nicolae Crihăneanu)

 

Do ut des*

Azi modernul Esculap

Nu-și face bătăi de cap:

Îi dați mită la ciorap,

Pensii - el - de handicap. (Nicolae Crihăneanu)

*Do ut des (lat.) - Tu - mie, eu - ție (ad litteram: Îți dau ca să-mi dai).

 

Invazie de șobolani

Cât am stat închiși ca șobolanii

Ori ne-au scos din găuri pe făraș,

La lumină au ieșit chițcanii

Și se plimbă liber prin oraș. (Nicolae Crihăneanu)

 

Ar fi aproape ca la Viena

Ce noroc! Gunoiul nu-l ridică

Din sector mașina de gunoi,

Altfel am muri pe străzi de frică

C-ar ploua cu șoareci peste noi! (Nicolae Crihăneanu)

 

Să întorci și celălalt obraz??

Cum să rabzi un ventriloc,

Rămânând cu mina calmă,

C-o mână să-ți dea noroc,

C-o alta să-ți tragă-o palmă?! (Nicolae Mătcaș)

 

Statul știe una și bună

Câți alegători avem în țară?

Oameni câți de virus au murit?

Nu știm. Știm doar câte (Ce povară!)

Pensii are statul de plătit. (Nicolae Mătcaș)

 

Publicitate falsă

Calitate, zic garanții,

Ca mai rar, superioară,

Când, de fapt, dezinfectanții

Nu sunt decât   ...apă chioară. (Nicolae Mătcaș)

 

Vaccinare    ... cu mici

E vaccin (nu-i bere!) gratis

În Obor, la piață. Șic!

Plus - vanitas vanitatis -

Gratis, iar, te-așteaptă-un mic. (Nicolae Mătcaș)

 

Prețul la apartamente crește-ntruna

Casa noastră dragă, tot mai scumpă,

Mai slăbește-ți pofta la parai,

Că răbdarea noastră-o să irumpă

Și ne-om cumpăra una-n   ...Dubai. (Nicolae Mătcaș)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăr de 25 de ani dintr-o comuna din Botoșani, prins beat la volan!

astăzi, 18:55
3

În cursul zilei de miercuri, 24 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control pe strada Școlii din comuna Havârna un autoturism...

USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!

astăzi, 18:21
35

După ce, în 2021, consilierul USR Raluca Curelariu a stopat mafia din cimitirele botoșănene printr-un amendament ce a limitat bișnița,  primarul social democrat aflat încă &icir...

Un bărbat rănit într-un accident a rămas blocat în mașină, au intervenit pompierii!

astăzi, 17:55
201

Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a fost rănit după ce mașina pe care o conducea a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un gard. Evenimentul s-a produs pe raza localit...