Medic din Maternitatea în care s-a stins Alexandra: ”Și dacă eram toți de gardă, tot murea!” / Avocata familiei: ”Răspunderea se va extinde!”

Cazul Alexandrei Ivanov, tânăra mamă care a murit după o noapte de suferință, cu un prunc în pântece, este departe de a fi clarificat, la aproape un an de la tragedie.

Medic din Maternitatea în care s-a stins Alexandra: ”Și dacă eram toți de gardă, tot murea!” / Avocata familiei: ”Răspunderea se va extinde!”

 În fața Maternității, lumânările nu s-au stins nici astăzi  

Potrivit unor informații din spațiul public, raportul de necropsie realizat la Institutul de Medicină Legală Botoșani le acordă medicilor circumstanțe care i-ar putea absolvi în mare parte de o presupusă vină directă în cazul morții Alexandrei, direcția legiștilor cotind către omorul din culpă, care i-ar putea aduce doctoriței Mariana Pitrop (cea care era de gardă în noaptea respectivă) o pedeapsă cu suspendare.

În schimb, avocata familiei Ivanov, Gianina Vera Poroșnicu, își construiește cazul pornind de la faptul că, odată intrată în Maternitatea Botoșani, Alexandra nu ar fi beneficiat de tratamentul corespunzător pentru a-i fi salvată viața.


(În fața Maternității Botoșani, candelele pentru Alexandra ard de 11 luni necontenit)

Potrivit Raportului, Alexandra a decedat din cauza unei infecții generalizate și a unei embolii cu lichid amniotic. În schimb, experții consultați de avocata familiei arată că lipsa manevrelor medicale și neglijența medicului de gardă au produs direct decesul. Mai exact, evacuarea fătului mort și chiuretajul urgent ar fi salvat viața pacientei.

”Deshumarea și toate etapele vor dovedi acest fapt”

Un medic al Maternității Botoșani a precizat, pentru reporterii Știri.Botoșani.Ro, că diagnosticul de embolie pulmonară a fost cel care a ”condamnat-o” pe Alexandra la moarte, înaintând totodată, în premieră, probabilitatea ca trupul tinerei mame să fie deshumat.

„Și dacă eram toți de gardă, Alexandra tot murea, deoarece de embolie amniotică se moare în toată lumea. O să fie deshumată Alexandra, iar această doctoriță (medicul Mariana Pitrop, nota red.) o să lupte toată viața ei ca să își recapete demnitatea”, a spus medicul din Botoșani, accentuând: ”Deshumarea și toate etapele vor dovedi acest fapt (n.r. embolie amniotică). Există rezultatul patologic la medicina legală: embolie amniotică”.

Medicul mai spune că ”există martori - pacientele care au stat în salon cu Alexandra – că asistenta și infirmiera au stat toată noaptea acolo. Doctorița a consultat-o și i-a spus Alexandrei că nu o chiuretează, pentru că nu știe cauza opririi sarcinii din evoluție”.

Mai mult, medicul a readus în discuție ”uleiurile esențiale” care i-ar fi provocat Alexandrei decesul. ”Credea că avea o stare de rău dată de problema pulmonară și credea că, dacă o să fie chiuretată, o să fie scăpată de această stare de rău”.

”Dacă doctorița Pitrop o chiureta în noaptea respectivă stătea pe viață la pușcărie. Atunci se spunea că a fost cauză directă între chiuretaj și problema pulmonară”, a mai adăugat medicul din Maternitatea Botoșani.

Avocata familiei Ivanov despre o eventuală deshumare: ”În mod sigur nu vom ajunge acolo!”

Contactată de reporterii Știri.Botoșani.Ro, Gianina Vera Poroșnicu, avocata familiei Ivanov, a precizat că, până în prezent, nu a primit nicio informație cu privire la o cerere de deshumare.

”Nu avem nicio informație în acest moment. Noi nu am cerut așa ceva, dacă au cerut ceilalți (avocații spitalului sau ai medicului din Botoșani, nota red.)... La raportul de necropsie am făcut cu toții obiecțiuni. Am avut un termen să depunem aceste obiecțiuni. Noi, avocatul familiei Ivanov, am depus în termen, ceilalți au solicitat prelungirea termenului. (…) Mi se pare fantasmagoric (cererea de deshumare, nota red.). Și inutil. Dacă s-a cerut. Familia nu a fost informată, este nevoie și de acordul familiei. O astfel ordonanță trebuie extrem de bine motivată. În mod sigur nu vom ajunge acolo”, a spus avocata Gianina Vera Poroșnicu (Foto).

Cu privire la eventualele greșeli făcute în spitalul din Botoșani, și care ar fi dus la moartea tinerei mame, avocata Gianina Vera Poroșnicu a ținut să menționeze că, la cea de a doua sarcină, Alexandra s-a prezentat la spital cu același diagnostic. Atunci a fost salvată de personalul medical. În plus, avocata a înlăturat categoric orice suspiciune cu privire la o eventuală intenție a Alexandrei de a-și fi provocat avortul.

”Alexandra cu același diagnostic a fost salvată - și cu medicina care atunci a acționat prompt - și la a doua sarcină. Sunt probe în acest dosar că ea și-a dorit acest copil. Când am administrat probele testimoniale, când am audiat martorii din familie, inclusiv eu am întrebat dacă ea își dorea sarcina. Era planificată, așteptată, pusese numele copilului, ceilalți copii abia așteptau să vină mama acasă cu cel mic, li se spunea că vor mai avea un frate. Tot corolarul de informații noi l-au adunat. Plus că era ultrareligioasă, făcea parte dintr-o asociație (Asociația Tinerilor Ortodocși Români - ATOR, nota red.), era militantă, a luat fete acasă ca să nu piardă sarcina, să poate da viață copilului…”, a menționat avocata familiei Ivanov.

”În ceea ce privește posibila ingerare a unor uleiuri esențiale, nu îmi permit să am păreri personale în domeniul acesta”, a precizat avocata Gianina Vera Poroșnicu, însă precizează că a consultat experți din București.

”…eu intru mult în cazuri de malpraxis, accidente de muncă, traumatologie. Am întrebat oameni competenți, cu doctorat în medicină, cu ascendent asupra acestor idei. Categoric, nu puteau uleiurile esențiale să influențeze sarcina, decât poate, eu știu, în cantități foarte mari. Sunt speculații! Nu există așa ceva! Nu va fi nicio șansă, vă garantez, de a fi deshumată”.

Însă avocata a indicat o serie de alte probleme pe care le-a identificat în cercetarea dosarului ”Alexandra”. Primul aspect ar fi faptul că medicii din Botoșani ”nu au luat niciun fel de analize când Alexandra a fost în spital”.

”Ei trebuiau să facă neapărat analize. Acum ar fi tardiv, am ridicat și noi această problemă, cum am putea recupera această parte pe care doctorii nu au acoperit-o. Dar pentru omisiune există răspundere penală, și aici se vor încadra. Ei trebuiau să facă analize și nu au făcut, acum este tardiv”, a precizat avocata familiei Ivanov.

”Într-un spital județean, pentru un pacient se alocă 15 oameni!”

Mai mult, avocata Gianina Vera Poroșnicu a adus în discuție și obligativitatea personalului medical de a asigura tratament, îngrijire și supraveghere fiecărui pacient.

”Când intri într-un spital ești al spitalului. Un profesor, președinte al comisiei de deontologie a medicilor din România, prof. Onofriescu, spunea că într-un spital județean, pentru un pacient se alocă 15 oameni, personal medical, asistente și doctori. Unui om, statul îi plătește un mic aparat administrativ medical de 15 oameni. Deci aparții doctorilor și competenței lor. Cine ia analize, cine o supraveghează…”, a completat avocata Gianina Vera Poroșnicu.

Potrivit avocatei, răspunderea în cazul Alexandra se va extinde.

”Din punctul meu de vedere, răspunderea se va extinde. Nu cred că va mai fi mult și vom ajunge în faza publică a acestui dosar”.



Alexandra Ivanov s-a stins pe 18 august 2023, pe patul Maternității Botoșani, cu un prunc în pântece. Acasă o așteptau alți trei copii mici, nerăbdători să își cunoască frățiorul. Nu au mai avut parte de el, dar nici de mama lor.

Cei care au cunoscut-o pe Alexandra au fost impresionați de bunătatea ei extraordinară, de disponibilitatea cu care îi ajuta pe sărmani, mai ales pe tinerele însărcinate aflate în situații dificile. Din nefericire, cea care a luptat pentru alte mame nu s-a putut ajuta pe sine…

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Lavinia Braniște, ”Între revoluții”: ”Un film care ne aduce aminte că libertatea nu e ceva de la sine înțeles!”

Tuesday, 3 December 2024

Miercuri, 4 decembrie, ora 19.00. Lavinia Braniște, scriitoarea care a semnat scenariul documentarului regizat de Vlad Petri, vine la Botoșani pentru a ne dezvălui ce a însemnat munca de trei...

Scriitorul Gellu Dorian, distins cu Premiul Academiei Române!

Tuesday, 3 December 2024

Premiile Academiei Române pentru anul 2022 au fost anunțate în această dimineață, ceremonia de decernare urmând să se desfășoare miercuri, 4 decembrie, la ora 10.00. în ...

Gabi, blândețea cu chip de om mare! (Video)

Sunday, 1 December 2024

Gabi s-a născut ca să fie blând și bun. Și să ne învețe că, oricât de mare ar fi greul zilei, clipa de fericire merită trăită. Pe Gabriel îl știu de mulți ani, d...