În cursul zilei de marți, în jurul orei 13.00, un bărbat de 37 de ani, din orașul Darabani, județul Botoșani, conducea autoturismul prin municipiul Suceava. Într-o intersecție nu a acordat prioritate autoturismului condus de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Rădăuți, şi a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat în autoturismul condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Ipotești.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a două persoane, respectiv a unei femeie de 45 de ani, din localitatea Darabani, jud. Botoșani, pasageră în primul autoturism, precum şi a şoferului celui de-al doilea autoturism implicat.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool în aerul expirat în toate cazurile și li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.