Cercetări finalizate după doi ani, în cazul unui groaznic accident soldat cu moartea unui botoșănean și rănirea fiului de 15 ani!

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au finalizat recent cercetările într-un dosar privind un groaznic accident rutier, în urma căruia un botoșănean în vârstă de 56 de ani a murit, în timp ce fiul său, în vârstă de 15 ani la acea vreme, a suferit leziuni foarte grave. Cei doi erau pietoni și se deplasau pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, dinspre Liceul Militar Câmpulung Moldovenesc spre Gara Câmpulung Est, când au fost loviți de o mașină scăpată de sub control.

 

Potrivit Monitorul de Suceava, șoferul care a provocat accidentul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de ucidere din culpă, dar și pentru vătămare corporală din culpă. În cadrul anchetei s-a stabilit cert că accidentul s-a produs din cauză că șoferul a adormit la volan.

Tragedia s-a petrecut în 2016, la sfârșitul lunii aprilie. Tatăl, Octav Iliucă, și fiul acestuia, din localitatea Pomârla, mergeau pe marginea drumului național când au fost loviți de un autoturism Chevrolet. Botoșăneanul a murit la locul accidentului, în ciuda manevrelor de resuscitare ale medicilor ajunși la fața locului, iar fiul său a fost transportat la spital.

La volanul mașinii era Petru G., de 67 de ani, din localitatea Șaru Dornei, județul Suceava, care ațipise la volan, după cum reiese din datele anchetei. La fața locului nu au fost găsite urme de frânare, iar șoferul a recunoscut pe parcursul anchetei că, pe fondul oboselii, a ațipit la volan. Pasagerul din mașină a declarat și el că l-a văzut pe conducătorul auto cu ochii închiși, în timp ce mașina a pătruns pe contrasens. Din expertiza efectuată în dosar a rezultat că în momentul premergător și în cel al producerii accidentului, mașina avea circa 50 de km/h. În aceste condiții, viteza nu a fost o cauză favorizantă a producerii accidentului, au stabilit procurorii, conform sursei citate.

 

Procurorii au mai stabilit că vina pentru accident îi aparține exclusiv șoferului, pietonii deplasându-se regulamentar pe acostament, pe partea stângă a drumului.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Patru mașini în valoare de aproximativ 20.000 de euro, indisponibilizate de polițiștii din Botoșani!

astăzi, 15:11

La data de 10 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier și  Poliției orașul...

Dincolo de diagnosticul de autism, șansa de a fi înțeles: La Botoșani începe un curs dedicat intervenției moderne în autism, alături de psihologul Tudor Mitasov

astăzi, 14:30

Cum îl ajutăm pe copilul cu autism să comunice, să devină mai independent, să-și descopere potențialul și să-și găsească locul în lume? Răspunsurile se construiesc prin cunoaÈ...

Botoșăneanca Maia cucerește AURUL (și) în Albania la Campionatul European de Haltere!

astăzi, 14:02

Primul sportiv, din cadrul Campionatului European pentru Juniori și Tineret U23 care a debutat, luni, în Albania este botoșăneanca Maia Andrei. Adolescenta de 15 ani, legitimată la CS Bot...