Tragedie! Un botoșănean a murit, iar fiul său a fost rănit, după ce au fost spulberați de o mașină! FOTO
ACCIDENT!

A mers să își înscrie fiul la Liceul Militar, dar au fost despărțiți pe vecie pe drumul spre casă! Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Botoșani, și-a pierdut viața, iar fiul său, în vârstă de 15 ani, a fost rănit, după ce au fost loviți de o mașină.

Accidentul a avut loc, joi, în jurul orei 16.00, la intrarea în municipiul Câmpulung Moldovenesc. Cei doi se îndreptau spre gara din oraș, după ce au mers la Liceul Militar unde băiatul a susținut o probă în vederea admiterii la această unitate de învățământ.

Tatăl, Octav Iliucă, și fiul acestuia, din localitatea Pomârla, mergeau pe marginea drumului național când au fost loviți de un autoturism Chevrolet. Bărbatul a murit la locul accidentului, în ciuda manevrelor de resuscitare ale medicilor ajunși la fața locului, iar fiul său a fost transportat la spital, suferind o fractură la un picior.

Din primele cercetări efectuate de polițiști se pare că șoferul, Petru G., de 67 de ani, din localitatea Șaru Dornei, județul Suceava, ar fi ațipit la volan.

“Din primele cercetări efectuate la fața locului, conducătorul auto a pătruns pe contrasens și a ajuns pe acostament unde i-a lovit pe cei doi pietoni. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză continuă cercetările", ne-a declarat Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. 

Octav Iliucă era un om respectat și apreciat de localnicii din Pomârla.

“Am aflat și eu cumplita veste, a sunat un domn profesor și mi-a spus. O mare tragedie. Domnul Octav a lucrat mulți ani la Filiala CEC din Pomârla, era un om de o blândețe cum rar mai întâlnești. Îmi pare foarte rău pentru ceea ce s-a întâmplat. El a mers cu fiul la Liceul Militar să dea probele sportive. Băiatul este în spital, cu tibia ruptă", a spus Dumitru Chelaru, primarul comunei Pomârla. 












 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Georgeta și Dumitru Silion, meșterii din Botoșani care au creat ”Maternitatea Păpușilor” - FOTO

astăzi, 19:33

În Tocileni, județul Botoșani, îi găsim pe meșterii populari (artizani) Georgeta și Dumitru Silion, cunoscuți și apreciați pentru confecționarea într-un mod unicat al păpu...

”Nu vă îndârjiți să faceți lumea mai bună, ci fiecare să se lepede de răul său!”

astăzi, 18:53

Întreabă cineva: a făcut religia lumea mai bună? A scăzut numărul criminalilor și prostituatelor de cînd avem religia în școli și mii de biserici? Nu. Nu a făcut-o. Pe...

Ministrul Muncii, noi informații în ”cazul Pașca”: Ce s-a întâmplat cu o persoană relocată la Botoșani!

astăzi, 18:26

Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, a transmis marți seara că monitorizează constant situația și sănătatea persoanelor vulnerabile relocate de la Dumbrava. ”Pentru că există foa...