Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la întâlnirea de marți, 3 noiembrie, cu miniștrii Sorin Costreie și Sorin Ionescu.
Solicitarea privește principiile viitoarei legi a salarizării și bugetul de stat pentru 2027, potrivit unei informări FSLI transmise în teritoriu.
Salariul de bază brut pentru un medic specialist în sistemul public din România (conform Legii nr. 153/2017) este de 9.900 lei brut în unitățile clinice standard.
Federațiile sindicale au cerut și garantarea unui salariu pentru profesorul debutant egal cu salariul mediu brut pe economie, conform informării prezentate de Edupedu.ro.
„În ceea ce privește problemele cu impact financiar, discuțiile s-au concentrat pe principiile de la care trebuie să plece proiectul legii salarizării și proiectul privind bugetul de stat pentru anul 2027. Reprezentanții federațiilor au insistat pe garantarea principiului prin care salariul profesorului debutant să fie egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salariul profesorului cu gradul didactic I și vechime de 25 de ani să fie echivalent cu cel al unui medic specialist”, conform documentului.
Sindicatele cer discuții cu premierul și ministrul Finanțelor
Pentru revendicările cu impact bugetar, federațiile au solicitat o întâlnire cu prim-ministrul și ministrul Finanțelor.
„Pentru soluționarea acestor aspecte, federațiile au cerut o întâlnire, în perioada imediat următoare, cu prim-ministrul României și cu ministrul Finanțelor”, precizează informarea.
