Bărbat mort după un scandal la un priveghi, în Centrul Vechi! A fost lovit cu maşina! FOTO

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din Botoşani a murit miercuri dimineaţă după ce se pare că a fost lovit intenţionat de un autoturism, după un conflict cu un alt bărbat.

Incidentul a avut loc în zona Bisericii Sf. Spiridon, din municipiul Botoşani. Bărbatul de 41 de ani participa, marţi seara, la un priveghi al unui cetăţean de etnie romă. Acesta a avut un conflict cu un bărbat de 43 de ani.

La câteva ore după conflict, în jurul orei 04.30, bărbatul de 41 de ani a ieşit în stradă şi s-a îndreptat către Centrul Vechi, fiind însoţit de alte două persoane. În apropiere se afla şi individul cu care se certase. Acesta s-a urcat în autoturism şi s-a îndreptat către grupul în care se afla cel cu care se certase şi l-a lovit, se pare intenţionat, cu maşina pe bărbatul de 41 de ani.

 

În zonă se aflau şi echipaje de poliţişti şi jandarmi care au văzut când victima a căzut după ce a fost lovită de maşină.

La faţa locului a fost chemată o ambulanţă, bărbatul accidentat fiind transportat la spital. Din păcate, acesta a decedat după o oră, rănile suferite fiind mult prea grave. La Unitatea de Primire Urgenţe au ajuns şi rudele decedatului, fiind chemaţi şi mascaţii, pentru ca situaţia să nu degenereze. 

Individul care se afla la volanul autoturismului a fost ridicat şi dus la audieri la Poliţie.

“În cauză poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a declarat Nicoleta Federciuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Ancheta oamenilor legii va stabili dacă gestul şoferului a fost unul cu intenţie, în funcţie de concluziile cercetărilor urmând a fi făcută şi încadrarea juridică a faptei.





 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...