Accident cu cinci victime la Dersca. Doi adulţi şi trei copii au ajuns la spital

Un grav accident de circulaţie s-a produs, sâmbătă după-amiază, în localitatea Dersca. Evenimentul s-a soldat cu cinci victime ce au fost transportate la spital. 

Accident cu cinci victime la Dersca. Doi adulţi şi trei copii au ajuns la spital

   FOTO Arhiva

Şoferul unui autoturism Skoda, un tânăr de 32 de ani, circula pe un drum sătesc şi la o intersecţie nu a acordat prioritate unui autoturism Opel ce circula regulamentar.

În urma impactului, atât şoferul maşinii Skoda, cât şi o femeie de pe scaunul din dreapta, precum şi trei copii, de 5, 8 şi 16 ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital. Poliţiştii sosiţi la faţa locului i-au testat pe ambii şoferi cu etilotestul şi rezultatul a ieşit zero. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

 

Poliţiştii atrag atenţia asupra conduitei la volan pe drumurile acoperite cu zăpadă. 

Iată recomandările poliţiştilor rutieri:

Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Le recomandăm celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă.

 Informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.

Daţi dovadă de mult discernământ referitor la oportunitatea plecării dumneavoastră.

Anticiparea este esențială în condiţii de iarnă, de aceea încetiniţi prin frână de motor înainte de a ajunge în aceste zone şi nu acţionaţi frâna dacă simţiţi că maşina începe să derapeze uşor.Mare atenţie la cum conduceţi, mare atenţie la cei din jur şi la orice obstacole vă ies în cale, precum şi la starea drumului.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...