Un preot beat a fost încătușat de Poliție în Iași după o urmărire. „A condus Dumnezeu”

Scene uluitoare în județul Iași, unde un preot beat a fost încătușat de Poliție, după o urmărire ca-n filme. Bine „aghesmuit”, bărbatul cu sutană s-a ales cu dosar penal, după ce nu a vrut nici în ruptul să sufle în etilotest. Mai mult, cel aflat la volan a fost răspopit. I-a înjurat de toți sfinții pe politicieni și a spus că nu el a condus, ci Dumnezeu.

Constantin Teleman, un preot caterisit din localitatea Costuleni, s-a dat în spectacol, după ce s-a urcat băut la volan. A încălcat prevederile codului rutier, ci și una dintre cele 10 porunci.

Îmbrăcat în sutană și băut bine, a condus de la Iași spre Costuleni. Pe drum, prin apropiere de Răducăneni, un echipaj de Poliție i-a făcut semn să oprească. Răspopitul aflat la volan a apăsat însă pedala de accelerație și a fost prins de polițiști la granița judțeului Iași cu Vaslui, potrivit bzi.ro.

 

Constantin Teleman n-a vrut să recunoască faptul că el s-a aflat la volanb. Stând undeva între scaunul șoferului și banchetă, le-a spus polițiștilor c-a fost pasager și că mașina a fost condusă de… Dumnezeu.

Cu toate acestea, un alt bărbat cu straie bisericești le-a mărturisit polițiștilor că fostul preot Teleman a condus. Cu toate acestea, părintele caterisit a început să înjure și le-a promis polițiștilor că le va mări salariile dacă el va ajunge în Parlament.

Polițiștii au cerut sprijinul jandarmilor care au reușit să-l imobilizeze pe fostul părinte. Pentru că a refuzat să sufle în etilotest, Constantin Teleman s-a ales cu dosar penal.

„Polițiștii au deschis un dosar penal pentru refuz de recoltare probe biologice, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a declarat, pentru sursa citată, Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Cei doi bărbați îmbrăcați în straie preoțești ar fi trebuie să ajungă în Grecia, însă călătoria lor a fost dată peste cap de polițiști.

 

 sursa: bzi.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PSD a decis să intre la guvernare. Conducerea partidului a stabilit și lista de miniștri!

astăzi, 17:37

PSD va intra în Guvernul Luca Niculescu, a decis conducerea partidului, într-o ședință de peste două ore, au declarat pentru HotNews surse social-democrate. În aceeași ședințÄ...

Când fiecare secundă contează: Elevii botoșăneni învață să salveze vieți la Teatrul „Mihai Eminescu” - 16 octombrie – Ziua Europeană a Resuscitării

astăzi, 17:28

Cu prilejul Zilei Europene a Resuscitării, sărbătorită în fiecare an pe 16 octombrie, ISU – SMURD Botoșani, în parteneriat cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, org...

A justificat provenienţa a peste 1.500 de perechi de papuci de casă cu o factură falsificată! - FOTO

astăzi, 17:20

Polițiștii de frontieră botoșăneni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, condus de un bărbat, cu dublă cetățenie, română și ucraineană, mai multe c...