Exclusiv: Scandal de proporții la o școală din județ. Mizeria și șobolanii ar fi motivele pentru care părinții au inițiat o grevă. Conducerea: „Cred că a pus intenționat șobolanul acolo, ca să ajungă la Acces Direct”

O școală din județul Botoșani se află în centrul unui adevărat scandal. Părinții elevilor de clasa a patra nu își mai lasă copiii să meargă la ore. În vreme ce un părinte susține că motivul „revoltei” îl reprezintă condițiile în care cei mici învață, conducerea școlii relatează că este vorba despre inconveniente legate de mutarea orelor la clasa respectivă după-amiaza. Imagini uluitoare au fost surprinse de către o mamă a unei eleve, ilustrând prezența unui șobolan într-o sală de curs, respectiv mizeria greu de calificat dintr-o toaletă, în vreme ce directorul unității nu își explică fotografiile.

Rodica Tănase, mama unei fetițe de clasa a patra, povestește că părinții au reclamat în numeroase rănduri că igiena în Școala Generală „Dimitrie Brândză” din localitatea Viișoara este mai degrabă inexistentă, ceea ce a născut discuții între părinți și directorul unității de învățământ.

„De două săptămâni mă tot rog de directoare să ia masuri în privința mizeriei din școală. Când am fost chemată la ședință, într-o clasă unde ne-a bagat ca să ne explice, erau sub mese șobolani morți. Școala are imense crăpături, prin care în orice moment pot intra. Și veceuri murdare. Ne pune pe noi, părinții, să facem curățenie. Nici ieri, nici azi, niciun elev nu a mers la școală. Nu îi mai lasă părinții, care cer igienă”, a explicat Rodica Tănase, mama unei eleve.

De cealaltă parte, conducerea școlii vine cu altă variantă, nu foarte îndepărtată de cea prezentată de către părintele citat. Însă intențiile vocii din urmă, spune directorul unității, ar fi doar de afirmare. Motivul revoltei părinților ar fi mutarea orelor elevilor de clasa a patra în timpul după-amiezii, ca urmare a închiderii unor săli de clasă, mai spune oficialul, care nu își explică fotografiile realizate de către reclamanta menționată, având în vedere că „normele sunt respectate”.

„Doamna probabil vrea doar să iasă în evidență cu o poveste în presă, probabil vrea să ajungă la Acces Direct, așa cum a încercat și în urmă cu doi ani și de data asta poate îi și reușește. Eu nu am discutat cu dumneai despre ceea ce susține ea. Într-adevăr, au fost părinți nemulțumiți, care nu și-au mai lăsat copiii la școală, dar asta pentru că acei copii au fost programați la ore pentru după-amiază, pentru că sălile de clasă în care învățau au nevoie de reabilitare”, a declarat Anca Bejinariu, directorul Școlii Generale din Viișoara.

Încercând să explice că nu există discuții sau revoltă pe tema condițiilor sanitare din școală, directorul precizează, totuși, că se caută soluții privind elevii care au învățat, până de curând, într-o sală care are „nevoie de intervenții”.

„Fotografia cu șobolanul nici nu știu cum a fost făcută. Cred că a pus intenționat acel șobolan acolo, pentru a ajunge să fie băgată în seamă de presă, pentru că sala respectivă este închisă. Nu știu cum a intrat acolo, sincer. Cât despre condiții, acestea sunt respectate întru totul, normele sanitare și tot ce ține de buna desfășurare a orelor de curs. Tocmai de aceea, elevii au orarul mutat după-masă, pentru a nu învăța în săli unde este nevoie de intervenții, dar se găsesc soluții și în acest sens. La Viișoara Mică, există o școală nouă, care nu s-a deschis din cauza numărului prea mic de elevi, și am putea să îi mutăm pe copii acolo, să facă orele dimineața, așa cum s-au obișnuit. Noi în permanență ne ocupăm ca elevii să învețe în condiții bune la școală. Doamna vrea doar să dezinformeze, făcând poze doar în anumite ipostaze, izolate și, iată, inclusiv în săli închise”, a mai explicat Anca Bejinariu, directorul unității de învățământ.

Autoarea fotografiilor susține că s-a discutat inclusiv cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean din Botoșani pe această temă, însă atitudinea celor din urmă ar fi fost retincentă. De cealaltă parte, reprezentanții instituției susțin că nu au primit reclamații decât din partea autoarei fotografiilor și s-au arătat surprinși de schimbarea de atitudine a părinților, având în vedere că aceștia și-ar fi exprimat acordul cu privire la mutarea copiilor în altă sală. Gabriel Hârtie, șeful Inspectoratului Școlar Județean din Botoșani, susține că va merge luni la prima oră să discute cu părțile implicate.

„Știu despre situația din Viișoara, am discutat cu directorul unității și cu doamna care a făcut anumite reclamații. A avut loc o ședință, prin care majoritatea părinților au fost de acord ca elevii să fie mutați după-amiază, în altă sală de curs, până se remediază situația, cea în care învățau până acum fiind degradată și necesitând reabilitare. Tavanul sălii prezintă un risc crescut de prăbușire și conducerea a decis mutarea copiilor, pentru a evita orice incident. Reclamații nu am primit decât de la doamna respectivă, care vorbește în numele tuturor părinților. Noi am găsit și soluția mutării în școala din Viișoara Mică, unde sunt trei săli de clasă libere, moderne, la doi kilometri de școala respectivă, însă nici această măsură se pare că nu a fost pe placul dumneaei, care m-a informat telefonic că nu este de acord. Vom merge luni la prima oră acolo să vorbim cu părinții, vom vedea procesul verbal de la ședința unde s-a decis mutarea copiilor, pentru că acum se pare că ei nu mai sunt de acord cu soluția. Am înțeles că ieri s-a votat în Consiliul Local alocarea fondurilor pentru reabilitare, fiind vorba despre o chestiune de timp până se va rezolva problema”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector școlar general.

Imaginile care scandalizează părinții elevilor de clasa a IV-a ar fi următoarele: