Ministrul Mihai Dimian: „Pentru perfomanță sau pentru remediere apelezi la anumite meditații”

Ministrul Educației Mihai Dimian spune că înainte ca părinții să ajungă la meditații este nevoie ca aceștia să discute cu copilul când vine acasă de la școală și să îi supravegheze la temele, să se asigure că nu folosește ChatGPT.

Abia apoi, „pentru performanță sau pentru remediere, apelezi la anumite meditații”, a spus ministrul în emisiunea Viitor pentru România de la Prima News, de joi, 10 septembrie,

Întrebat despre teme și meditații, Mihai Dimian a precizat că „înainte de a apela la meditații să discutăm cu copilul când vine de la școală, îl supraveghem când face temele, te asiguri că nu folosește ChatGPT și ulterior, pentru performanță sau pentru remediere, apelezi la anumite meditații”.

 

Ministrul a spus că „este foarte bine că părinții se preocupă suplimentar de dezvoltare a educației dar în același timp, n-aș dori să idealizăm acest model, că prin meditații obții rezultate”. El a subliniat că mulți elevi au luat 10 la Evaluarea Națională fără meditații.

A mai precizat că riscul meditațiilor ar fi pierderea autonomiei elevului și învățarea după șablon, făcând legătură cu rezultatele PISA care testează capacitatea elevilor de a adapta ce au învățat la probleme din viața reală.

„Unul: această autonomie, pentru că tot timpul ești ajutat de cineva și când ajungi la facultate sau ulterior să nu mai iei acest meditator, să nu te descurci la fel de bine cum o prezintă rezultatele respective. Doi: șablonizare, adică tu faci probleme pentru examen și după aia uite, vezi testele PISA care îți arată că nu reușești să aplici acele lucruri în viața curentă”

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un camion încărcat cu cereale a luat foc în mers, pompierii au salvat 40 de tone de marfă și autovehiculul! (Foto)

astăzi, 14:31

Un camion încărcat cu cereale a luat foc în timp ce se deplasa pe un drum din localitatea Plugari. S-a întâmplat în această dimineață. Șoferul a observat că iese...

Ce spune ministrul interimar al Educației despre verificarea dosarelor pentru bursele sociale ale elevilor de către autoritățile locale!

astăzi, 12:21

Mihai Dimian, ministrul interimar al Educației, și-a expus punctul de vedere cu privire la verificarea dosarelor pentru bursele sociale de către autoritățile locale. Acesta a precizat că este...

Un fost director de îngrijiri de la „Mavromati” a plecat la Ceruri: „Cu același profesionalism i-ai îngrijit pe toți pacienții tăi”

astăzi, 11:14

Sănătatea botoșăneană este în doliu. Un fost angajat al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani a plecat la Ceruri. Dan Alistari a fost și director de &i...