O punte culturală între comunități, construită prin educație la Școala Gimnazială din Dumeni! - FOTO

Școala Gimnazială Nr. 1 Dumeni face un prim pas important spre dezvoltarea unei colaborări interculturale menite să apropie elevii și comunitatea locală de valorile, tradițiile și limba ucraineană.

Inițiativa aparține învățătorului Doru Dutcovici și se bucură de sprijinul Uniunii Ucrainenilor din România, prin președintele acesteia, Victor Semciuc. Demersul reprezintă începutul unui proiect multicultural prin care se dorește promovarea dialogului dintre comunități și valorificarea diversității culturale în spațiul educațional.

 



Începând cu noul an școlar, înv. Doru Dutcovici va preda Limba și literatura ucraineană, ca disciplină opțională, la Școala Primară Nr. 5 Arborea. Elevii vor avea astfel oportunitatea de a descoperi elemente de limbă, cultură și tradiție ucraineană într-un cadru educațional deschis și prietenos.

„Educația este una dintre cele mai importante căi prin care oamenii și comunitățile se pot cunoaște, respecta și apropia. Ne dorim ca această colaborare să fie începutul unui proiect frumos și de durată, în care cultura și tradițiile să devină punți de legătură între oameni”, a declarat prof. Constantin Constantin Iulian, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Dumeni.

Proiectul urmărește să ofere copiilor posibilitatea de a cunoaște o altă cultură și de a înțelege mai bine valorile care stau la baza conviețuirii și respectului reciproc. Prin astfel de inițiative, școala devine nu doar un spațiu al învățării, ci și un loc al dialogului, al deschiderii și al cooperării între comunități.

Un rol important în susținerea acestei inițiative îl are și inspector școlar Claudia Hrinciuc, căreia reprezentanții Școlii Gimnaziale Nr. 1 Dumeni îi mulțumesc pentru sprijin și deschidere.

Primul pas a fost făcut. Urmează construirea unei adevărate punți culturale între comunități, prin educație, tradiție și respect reciproc.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Fata cu acordeonul și gânduri la ceas aniversar: „Uneori trebuie să ai curajul să lași în urmă lucrurile pe care le iubești”

astăzi, 17:46

Andreea Gheorghiță este adolescenta din Botoșani care a apărut în videoclipul unei cunoscute artiste din România, însă prima dată am auzit de ea când a urcat pe scena de ...

Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!

astăzi, 17:19

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...

Comunitatea academică este în doliu: S-a stins Profesorul medicilor veterinari!

astăzi, 15:00

Comunitatea academică este în doliu după moartea profesorului universitar doctor Corneliu Cotea, cadru didactic emblematic, omul care și-a dedicat întreaga carieră învățăm&aci...