Zilele acestea, printre multe altele, două ştiri mi-au atras atenţia. Cel puţin la nivelul judeţului Botoşani, câteva zeci de profesori care au îndeplinit condiţiile de vârstă pentru a ieşi la pensie. Mai exact, 170 de persoane. Din cei 170 de profesori care ar putea ieşi în acesta an la pensie, 106 – da, exact, 106, adică mult mai bine de jumătat, au solicitat menţinerea în activitate. Şi – surpriză – 99 dintre solicitanţi au obţinut ce au cerut. Doar şapte dintre pensionarii plini de energie vor trebui să-şi pună pofta în cui. Şi asta pentru că posturile solicitate nu vor mai exista în forma actuală la 1 septembrie 2017. Acesta este singurul motiv. Că altfel…
Nu ştiu de unde mă încearcă senzaţia asta dar sunt sigur că la toamnă şi cei şapte indivizi care momentan trebuie să-şi facă dosărelul de pensie vor zburda prin şcoli arătând la tineretul „lipsit de experienţă şi care nu ştie nimic” ce înseamnă să fii profesor. Vreo două săptămâni, că pe urmă se moaie treaba, că de, CNP-ul trage destul de serios la cântar şi apoi nu aveţi pretenţia de la un biet pensionar (după vârstă, nu altfel) să tragă ca vita în jug. Ce-i drept, vor fi la PCO – plata cu ora – dar tot vor preda şi ei ceva.
Aceasta a fost o ştire… Altă ştire anunţa despre faptul că mulţi profesori sunt ameninţaţi cu şomajul. Încă nu se ştiu date exacte despre câţi sunt cei care vor intra în restrânge reparţială sau totală dar cu siguranţă că vor fi câţiva. În condiţiile în care persoane aflate la vârsta de pensionare ţin morţiş să-şi mai prelungească contractul de muncă cu până la trei ani că aşa le permite legea, unii profesori vor trebui să se reprofileze pentru că nu mai încap la catedră. Desigur, a scăzut numărul de elevi, a scăzut numărul de clase dar, pe de altă parte, se permite menţinerea la catedră a pensionarilor. Ce dacă din cauza unui individ care poate să iasă la pensie dar nu vrea un profesor va fi nevoit să părăsească sistemul eventual la o vârstă destul de înaintată să se mai apuce de altă meserie dar nu suficient de înaintată cât să-i permită să iasă la pensie?
Din păcate pentru cei care se vor grăbi să critice rândurile de faţă, am avut parte de experienţe neplăcute cu pensionarii la catedră de-a lungul anilor când, cel puţin la nivel teoretic, trebuia să învăţ. În liceu diriginta s-a făcut foc şi pară atunci când un coleg a întrebat-o dacă suntem, totuşi, la un liceu sau e vorba de un azil de bătrâni. Cum îţi permiţi să-ţi baţi joc de corpul profesoral? Nu, n-am fost eu cel care a spus treaba cu azilul dar îmi pare rău că nu am fost eu cel care a marcat.
Profesorul de română, căruia i-am mai dedicat rânduri pe blog venea şi moţăia la ore. Dicta comentarii literare din caiet, mai trăgea un somnic rezemat de calorifer, mai trăgea o duşcă de Tanita (un soi de lichior)… Proful de latină despre care mă temeam că poate să facă un stop cardiac în orice secundă citea şi el verbele de pe o foaie. Avea ochelari gen fund de borcan şi se ajuta de o lupă. Îţi era mai mare mila când vedeai cum îi tremură mâinile şi de-abia spunea „amabam” şi „ambisci”. Sincer, atât mai ştiu din toată latina lui, alături de „silva” şi „silvae”.
Profa de biologie încă nu îndeplinea vârsta de pensionare dar ar fi trebuit trimisă la pensie pe caz de boală. Alcoolism cronic, mai exact. A nenorocit câteva generaţii de elevi dar asta n-a deranjat-o prea mult.
Paradoxal, când doctorul Magoş a cerut să fie pensionat înainte de termen pentru că efectiv omul nu mai putea de bolnav ce era directorul liceului s-a făcut foc şi pară şi nu i-a oferit ocazia, în condiţiile în care omul avea vechime mai mult decât îi era necesar (era în câmpul muncii de la 16 ani) şi mai avea şi ceva operaţii la coloană. Nu, domnule, stai la catedră. Şi a stat… Până a căzut complet.
Cunosc prea bine cum lucrează pensionarii. Cel mai adesea sunt şi ei la catedră. Mănâncă o pâine şi cam atât. Nu fac mare lucru. Nu-i interesează. N-au responsabilitate. La o adică îşi iau catrafusele şi pleacă acasă. Că oricum sunt la pensie. Mimează activitatea. Cei mai mulţi, nu poţi să-i bagi chiar pe toţi în aceeaşi oală dar cei mai mulţi asta fac. Adică nu mare lucru.
Am cunoscut mulţi profesori valoroşi. Care au ieşit la pensie la termen deşi puteau să mai presteze şi la PCO. Nu au vrut. Nu i-a mai interesat. Învăţământul este un domeniu solicitant, care uzează rapid fizic şi psihic. Doar cei care nu muncesc se simt în stare să predea şi după vârsta de pensionare. Majoritatea profesorilor implicaţi ies la pensie destul de şifonaţi, surmenaţi fizic şi mental. Nu mai au energie, nu mai au vlagă. Au nostalgii legate de perioada în care cei care lucrau în învăţământ puteau ieşi la pensie la 60 de ani. Nici prin cap nu le trece să-i prindă aniversarea de 70 la catedră. Nici pe departe. Oamenii au muncit când a trebuit, şi-au bătut capul, şi-au tocat neuronii. Nu mai pot, nu se mai simt în stare să muncească la catedră şi au plecat la pensie.
Cei care au mimat munca la catedră, care s-au fofilat se simt în stare să predea. Se simt în putere, cum mi-a spus mie un individ atunci când l-am întrebat de ce nu se duce la pensie. Cât de în putere şi de implicaţi sunt unii dintre pensionabili o să povestesc cu altă ocazie. Din cauza unora ca ei există proiecte de lege care cer ca profesorii să fie pensionaţi pe la şaptezeci de ani. Ce mai poate preda cineva care chiar a muncit în educaţie – şi nu a mimat munca – la şaptezeci de ani nu am curajul să-mi imaginez. Pensionarii cu care am avut de-a face aveau sub 65 de ani sau puţin peste – pe atunci se ieşea mai devreme la pensie din învăţământ. Erau depăşiţi, jalnici… Prezenţe la catedră, nimic mai mult. Fără caiet în faţă erau pierduţi. Ce act didactic ar fi putut presta la 68 de ani? Mi-e şi silă să-mi imaginez. Citeste mai departe textul semnat de Ciprian Mitoceanu...