Este vorba de Școala "Doctor Partenie Ciopron" din Păltiniș. În urma ninsorilor din această iarnă, apa s-a inflitrat prin acoperiș și a afectat stratul de vată minerală și de rigips, fiind probleme în fiecare sală de clasă, la tavan.
Prefectul județului a dispus constituirea unei comisii care în urma verificărilor făcute la fața locului a concluzionat că e mai bine ca elevii să nu mai învețe în clasele afectate, până nu se fac reparații.
"Comisia constituită s-a deplasat la fața locului și a evaluat situația. În urma evaluării au fost stabilite măsurile ce trebuie adoptate. Ninsorile însoțite de rafale de vânt, în serile de 6 și 8 ianuarie, au distrus parte din acoperișul unității de învățământ și de asemenea anumite elemente de tâmplărie motiv pentru care s-au stabilit sarcini și măsuri pentru remedierea problemelor apărute. Până la rezolvarea acestor probleme sălile de clasă cu tavanul afectat nu vor fi utilizate pentru că prezintă risc în procesul de învățământ", a spus col. Cristian Amarandei, șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
Școala de la Păltiniș a fost reabilitată cu fonduri de la Banca Mondială, de investiție ocupându-se Inspectoratul Școlar Județean.
Firma care a executat lucrările, finalizate în anul 2009, a fost Nova Construct din Iași, dar primarul din comună a semnalat faptul că acestea nu ar fi fost calitative, motiv pentru care au și apărut probleme la acoperiș.
Societatea care s-a ocupat de lucrări este aceeași care a reabilitat din Buleveardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani.
"Bătaie de joc, noi nu am fost primiți nici să ne dăm cu părerea la construcție, nici măcar dirigintele de șantier nu ne-a băgat în seama. S-a făcut treabă de mântuială și de asta a pătruns zăpada și s-a întâmplat ce s-a întâmplat și e o construcție nouă, de șapte ani", a spus Costel Romanescu, primarul comunei Păltiniș.
Autoritățile încearcă acum să identifice o sursă de finanțare pentru a face reparațiile necesare la școală.