Cei care nu predau documentele necesare verificărilor la ANAF riscă pedeapsa cu închisoarea, conform unui nou document suspus dezbaterii publice.
Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF), din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), vor putea trimite somații contribuabililor care refuză să predea documentele cerute în cadrul verificărilor.
Astfel, cei care ignoră somațiile vor risca să facă până la șase ani de închisoare.
Acest lucru este prevăzut într-un proiect de ordin pus miercuri în dezbatere de ANAF.
Măsura vine ca o corectură la situația actuală – sesizările inspectorilor sunt clasate de organele penale tocmai din cauză că cei verificați primesc o invitație de a prezenta acte, nu o somație.