Pilonul II, borcanul cu miere spre care privesc politicienii. Tu știi câți bani ai strâns în pușculiță?

Până să ne dumirim care sunt intențiile guvernanților atunci când mai scapă în spațiul public încă o amenințare cu desființarea Pilonului II, este bine să știm de ce bani dispunem până în acest moment.

România se află în cădere liberă în ceea ce privește natalitatea, populația cunoscând o scădere considerabilă care se va accentua și în următoarele decenii în lipsa unor politici publice durabile. Dacă adăugăm la acestea și migrația forței de muncă, avem un tablou care dezavantajează complet viitorul pensionarului român. Specialiștii spun că, astăzi, doi angajați susțin o pensie, dar că foarte curând o persoană activă va trebui să susțină doi pensionari.

 

Pentru a mări marja de siguranță – în condițiile în care statul nu va mai avea capacitatea de a asigura toate pensiile, o parte din contribuția de asigurări sociale a fiecărei persoane este transferată către fondurile de pensii private – cunoscut drept Pilonul II (pensii private obligatorii). Vorbim despre anul 2008, când au fost incluse obligatoriu în Pilonul II persoane sub 35 de ani, în timp ce pentru persoanele sub 45 de ani era opțională aderarea la un fond de pensii private.

Milioane de români (aproape 7 milioane) au contribuit la Pilonul II, astfel că la jumătatea anului 2017 fiecare contributor are în cont, în medie, 1000 de euro, date confirmate de către Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România. Suma este valabilă dacă luăm în calcul o contribuție constantă calculată la un salariu mediu pe economie. La un salariu de cel puțin 3000 de lei lunar, suma este considerabilă la acest moment. Nu e de mirare, deci, că Pilonul II începe să devină din ce în ce mai atrăgător pentru politicieni, declarațiile răzlețe, aparent dezinteresate (și ulterior infirmate) strecurându-se la anumite intervale de timp în spațiul public.

 

Cum poți afla câți bani s-au adunat în pușculiță?

În primul rând, dacă nu ați optat pentru un fond anume, ați fost distribuit din oficiu. Aflați această informaţie depunând o cerere la ASF. O persoană angajată trebuie să știe că o parte din contribuţia socială reținută va fi distribuită către fondul de pensii ales şi administrat privat. Mai exact, angajatorul plătește lunar la sistemul publlic 10,5% din salariul brut neimpozitat. 5,1% din această sumă merge către fondurile de pensii private obligatorii, în timp ce o sumă mai mare (5,4%) rămâne la stat. Diferența este că, dacă din banii direcționați către sistemul public se plătesc astăzi pensiile celor care au contribuit în trecut, banii strânşi în contul de la Pilonul II sunt strânşi într-un cont propriu administrat privat și vor ajunge la destinatar odată cu vârsta pensionării.

 

Însă, până să ne dumirim care sunt intențiile guvernanților atunci când mai scapă în spațiul public încă o amenințare cu desființarea Pilonului II, este bine să știm de ce bani dispunem până în acest moment. Pentru aceasta, trebuie să accesați site-ul Asociației pentru Pensiile Administrate Privat în România (APAR): http://www.apapr.ro/verifica-ti-pensia-privata.html. Alegeți fondul de care aparțineți și urmați instrucțiunile. De cele mai multe ori, un consilier al fondului vă va contacta și vă va facilita accesul la datele personale. Cu un cont și o parolă, veți putea verifica lunar sumele depuse.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

147 de aspiranți la funcția de director pentru școlile din Botoșani, 16 locuri sunt fără candidați!

astăzi, 19:30

La nivelul județului Botoșani, au fost scoase la concurs 148 de funcții de director și director adjunct din 110 unități de învățământ de stat. 109 funcții sunt de director, iar 3...

Două directoare din Botoșani în finala Galei Premiilor pentru Directorii Anului!

astăzi, 18:19

𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐬𝐭 are propriii finaliști pentru etapa națională a Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2026: Petronela Petrea, Monica Cîmpanu și Loredana-Elen...

Primul parlamentar exclus din grupul PNL pentru că nu a votat Guvernul Mureșan este din Botoșani!

astăzi, 17:20

Deputatul Eduard Mititelu a fost exclus din grupul PNL de la Camera Deputaților pentru că nu a votat Guvernul Mureșan. Mititelu nu era la prima abatere, el acceptase în iunie un post de mi...