George Ciubotaru: ”Linia de fabricaţie s-a făcut la Botoşani, toate produsele merg la export!”

”Traversăm o perioadă benefică pentru Electroalfa şi vrem să accelerăm extinderea pe piaţă. E un an bun şi ne aşteptăm ca industria să continue pe aceeaşi direcţie în perioada următoare”, spune George Ciubotaru, vicepreşedinte Electroalfa International.

Compania din Botoșani încheie 2025 cu investiţii finalizate, un joint-venture nou în producţia de transformatoare şi indicatori financiari în creştere, într-un context considerat a fi favorabil industriei energetice.

“În 2025 am reuşit să finalizăm nişte investiţii demarate în trecut, am pornit un joint venture cu o fabrică de transformatoare şi am lansat-o efectiv în producţie anul acesta. Avem, de asemenea, multe planuri de investiţie şi de dezvoltare. Am crescut şi ca număr de oameni, am crescut ca cifră de afaceri, ca profitabilitate. Încercăm să ne extindem pe piaţă. E un an bun, momentan, şi intuim că şi perioada viitoare va rămâne una benefică pentru noi în cadrul industriei”, a spus George Ciubotaru în cadrul conferinţei ZF Energie 2025.

 

Ce a mai declarat George Ciubotaru: 

”Foarte mulţi specialişti s-au dus în zona de regenerabile în ultima perioadă, ignorând alte discipline. Ce încercăm să facem noi? Ne-am făcut o academie acum vreo doi ani la Botoşani, în care instruim partea de operatori, în prima fază: instalatori electrici, mecanici şi aşa mai departe, astfel încât să ne asigurăm o forţă de specialişti. Iar pe partea de inginerie şi proiectare, într-adevăr, aici sunt problemele cele mai mari şi este nevoie de o racordare între ce cere piaţa şi ce oferă piaţa în momentul de faţă. Aici văd o provocare destul de importantă”.

”Pe business avem o împărţire mixtă. Avem atât o parte de producţie, cât şi o parte de servicii, de instalaţii, care sunt aproximativ egale. Nu vrem să alocăm o parte mai mult decât alta. Vedem riscul de a ne concentra prea mult într-o singură piaţă. Astfel încât nu vrem să alocăm niciunui segment mai mult de 10–20% din cifra de afaceri, tocmai din acest motiv de precauţie. Încercăm să distribuim riscul pe multiple pieţe, nu doar pe un singur segment”.

”Am reuşit să atragem producători externi în România, iar apoi să exportăm produsul fabricat în România. Avem un parteneriat cu cel mai mare producător european de transformatoare, SGB-SMIT Group. Linia de fabricaţie, în format joint venture cu Electroalfa, s-a făcut la Botoşani, iar în primă fază toate produsele merg la export”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PNRR pe ultima sută de metri: Ședințe cu primarii din județ și instituțiile responsabile în contextul termenului de 31 august!

astăzi, 17:09

Pentru județul Botoșani s-au semnat contracte pentru 466 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare totală de aproximativ 224,1 milioane de euro...

Ministerul Energiei: Sistemul Electroenergetic Naţional este stabil / Pentru această seară, necesarul de import estimat este de 2.300 MW

astăzi, 15:05

Ministerul Energiei anunţă, joi după-amiază, că s-a finalizat procedura de oprire a Centralei de la Cernavodă, iar Sistemul Electroenergetic Naţional este stabil şi activitatea se desfăşoar...

Blocuri mai eficiente energetic: 8,4 milioane euro pentru Orașele din Regiunea Nord-Est

astăzi, 14:34

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021–2027, anunță lansarea Ghidului Solicitantului pentru apelu...