Iftime anunță regula de bază în fotbal: ”Doar 10% din profit, nu mai mult!”

Iftime anunță regula de bază în fotbal: ”Doar 10% din profit, nu mai mult!”

 Valeriu Iftime  Foto: Captură zf.ro

Nivelul investiţiilor în fotbal poate scăpa de sub control şi poate ajunge să fie, pentru patroni, aproape ca un joc de noroc, în care direcţionezi către echipă bani tot mai mulţi. Pentru a evita acest lucru, Valeriu Iftime, patronul FC Botoşani, spune că a stabilit o regulă, şi anume că nu va investi în fotbal mai mult de 10% din profitul celorlalte firme la care este acţionar.

„Fotbalul te poate fura, te poate duce peste măsură, ca un joc de noroc. Mulţi patroni au căzut în capcana asta. Noi am zis: 10% din profit, nu mai mult. Dacă merge, bine, dacă nu, nu tragem nimic în jos. Asta e regula noastră”, spune Valeriu Iftime la zf.ro.

 

Acesta continuă explicând că, prin stabilirea unui procent fix de investiţii, companiile sale nu vor avea de suferit, deoarece vor rămâne suficienţi bani pentru dezvoltare.

„Am stabilit cu asociaţii mei: Dăm doar 10% din profit pentru fotbal. S-a întâmplat ca anul următor să avem 4 milioane profit, deci am dat 400.000 de euro. Aşa am spus: doar 10%, ca să nu apăsăm pe companii, pe salarii, pe dezvoltare”.

Este fotbalul un business?

„Fotbalul poate fi un business, dar nu în sensul în care îl monetizăm în bani, efectiv, în conturi. Dacă spui unui chinez sau unui francez că eşti patron la o echipă de fotbal şi eşti pe locul opt, interesul apare imediat. Dar la noi, fotbalul a fost cumva decredibilizat, asociat cu figuri pitoreşti care nu fac bine unui business sănătos. Eu cred că fotbalul trebuie condus şi privit ca un produs, nu ca un hobby”, mai spune patronul FC Botoșani.

Ziarul Financiar a lansat ediţia Best of a emisiunii „Business şi marketing în fotbal”, realizată cu sprijinul băncii digitale Salt Bank, în care invitaţii au vorbit despre fotbalul românesc şi dacă acesta poate fi un business.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect depus în Parlament: Fără închisoare pentru deținerea de droguri pentru consum propriu! Ce părere aveți?

Wednesday, 7 October 2026

Un proiect de lege depus la Senat de Victoria Stoiciu propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Fapta ar urma să fie sancționată cu amendă contravențională, în t...

Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!

Wednesday, 7 October 2026

La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

Wednesday, 7 October 2026

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...