Autorităţile se declară învinse de mistreţii care distrug culturile fermierilor botoşăneni. Nu se comunică suficient, nu se iau suficiente măsuri, cele care se iau sunt inutile şi, peste toate, avem şi mistreţi care trec graniţa dinspre Ucraina, reprezentând un adevărat pericol în contextul gripei porcine africane.
După ce, săptămâna trecută, Ştiri.Botoşani.Ro relata despre problemele fermierilor din zona Suharău, au apărut şi alte reclamaţii ale unor agricultori care sunt în aceeaşi situaţie de ani de zile. Mai exact, de ani de zile sunt martorii distrugerilor făcute de turmele de porci, iar pagubele sunt însemnate.
Mihai Gherasim cultivă 400 de hectare de teren în zona Dobîrceni şi este nemulţumit atât de prevederile legale care mai mult încurcă decât ajută, dar şi de atitudinea autorităţilor care dau impresia că vor să se spele pe mâini de problemele fermierilor.
"Acum nici nu mă mai duc să mai chem comisia pentru că e doar o formalitate şi noi nu obţinem nicio despăgubire. Din start spun că eu nu am gard, nici nu am cum să am gard la 400 de hectare, aşa cum cere legea. Dar acea lege stabileşte obligaţii pentru ambele părţi: şi pentru mine, ca agricultor, dar şi pentru ei. Ei, ultima oară când au venit, la insistenţele mele şi ale primarului, am mers în pădure să vedem locul de hrănire să vedem dacă este hrană pentru porci. Erau trei ciucălăi, din decembrie, putreziţi. Deci nu era urmă de hrană! De patru ani de când am probleme cu porcii eu nu am văzut un pic de îmbunătăţire, din contra, e tot mai rău. Am avut două hectare pe care le-am semănat la o zi diferenţă, nu mai am un bob din capăt în capăt, nu mai am nici 2%. Unde era porumbul mai mărişor nu s-au atins, dar unde era proaspăt, a trecut o turmă, nu ştiu câţi porci pot să fie să distrugi două hectare, să nu mai rămână un bob!", spune Mihai Gherasim.
Mai mult, în urmă cu trei săptămâni a întors o cultură de porumb pe alte 10 hectare, tot după o "aventură" cu mistreţii.
"Un pic de pază, un pic de furajare, un pic cu pic dacă faci, e tot mai mult decât nimic. Până la despăgubiri- că oricum e greu dacă nu imposibil-, pe dumnealor, fondurile de vânătoare, nu există cineva în ţara asta care să-i controleze? Ăsta este mesajul meu pentru autorităţile judeţului. Chiar nu mai este niciun stăpân în ţara asta care să-i întrebe: Dom'le, dacă este atâta lume distrusă, cu atâtea probleme din cauza porcilor, chiar nu faci nimic? La mine, cel puţin 10% din producţie s-a dus (asta înseamnă 40 de hectare, n.r.), iar profitul la o cultură este de 20% în cele mai fericite condiţii. Dacă 10% mi s-a dus din start, sigur voi avea probleme şi când va fi porumbul în lapte, iarăşi cu 120 de hectare de porumb ies pe zero! Şi pentru ce am mai muncit?", se întreabă Mihai Gherasim.
Directorul Direcţiei Agricole a Judeţului Botoşani, Cristian Delibaş, spune că situaţia nu se întâlneşte doar la Suharău sau la Dobârceni, ci pe aproape întreg arealul judeţului.
"Încercăm să monitorizăm deocamdată să vedem ce măsuri putem lua în sprijinul producătorilor agricoli, dar din întâlnirile avute cu cei de la Garda Forestieră pare că ei un regulament riguros, prin care cer producătorilor foarte multe condiţii pe care aceştia nu le pot duce la îndeplinire. Am avut discuţii şi cu Ministerul şi cu domnul prefect, ne vom întâlni în cel mai scurt timp şi vom reanaliza poziţia tuturor celor implicaţi ca autorităţi. Oamenii nu au primit în niciun an despăgubiri pentru că nu pot respecta aceste condiţii impuse de Garda Forestieră. Plus, mai sunt şi administratorii fondurilor de vânătoare- şi acolo se ridică nişte probleme cu normele de hrană, cu cotele de recoltă pe specia de vânat... sunt multe probleme", susţine Cristian Delibaş.
Săptămâna trecută, prefectul Dan Şlincu şi directorii mai multor instituţii deconcentrate au organizat întâlniri în mai multe comune ale judeţului, una dintre problemele recurente fiind aceea a porcilor mistreţi. Directorul Direcţiei Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Minodora Vasiliu, a admis, în cadrul acestor întâlniri, că problema mistreţilor este reală şi gravă în condiţiile în care are loc o migrare a turmelor de porci mistreţi dinspre Ucraina, acolo unde sunt focare de gripă porcină africană.
"Am în vedere să avem o şedinţă de lucru cu reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, a Agenţiei de Protecţie a Mediului, Gărzii Forestiere, Direcţia Silvică şi asociaţiile de vânători să găsim soluţii pentru că este clar că există probleme mari în mare parte din judeţ", susţine prefectul Dan Şlincu.
Dacă mai sunt culturi ce au fost salvate de atacul mistreţilor la faza de bob, agricultorii sunt siguri că atunci când va fi porumbul în lapte nu vor mai avea nicio şansă să-şi salveze munca.
Foto- Locul de hrănire al animalelor, lipsit de hrană
Culturi distruse de porci mistreţi
Botoşani: Mistreţii fac ravagii în culturile agricole! Fermierii cer autorităţilor să-şi asume responsabilitatea! FOTO
Madalina Ursuleanu Wednesday, 24 May 2017 EconomieSă trudești o primăvară la câmp, să cheltuiești bani, muncă, sănătate şi la nici o săptămână să-ţi vezi culturile distruse de mistreţi- fără îndoială că agricultorii botoşăneni care se găsesc în această situaţie acumulează frustrări. "Chiar nu mai este niciun stăpân în ţara asta care să-i întrebe: Dom'le, dacă este atâta lume distrusă, cu atâtea probleme din cauza porcilor, chiar nu faci nimic?"
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Tânăr ajuns la spital după ce a fost atacat de un porc mistreţ!
Soluția testată de un fermier pentru a alunga mistreții
Mistreţii la limita municipiului Botoşani!
VIDEO - Se întâmplă în România: Un șofer a ucis cu mașina 33 de mistreți "din greșeală"
Măsuri solicitate de prefectul judeţului în urma pagubelor produse de porcii mistreţi
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.86 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici