Din punctul de vedere al calității vieții, podiumul este ocupat de București, Timiș și Ilfov, în timp ce la capătul celălalt se află județe depopulate și slab dezvoltate economic, printre care și Botoșani.
Pentru realizarea acestui top au fost atribuite fiecărui judeţ şi Capitalei între una şi cinci stele pentru fiecare din cele 15 criterii utilizate. După care, evident, s-a făcut media, iar rezultatul îl puteţi vedea în tabelul de mai jos, scrie Capital.
Au fost luate în calcul date de ordin economic (salariul mediu, rata şomajului, PIB pe cap de locuitor, gradul de dezvoltare al comerţului modern, nivelul preţurilor din sectorul imobiliar), demografic (sporul natural, căci acesta indică, cel puţin parţial, cum va arăta viitorul respectivului judeţ, şi speranţa de viaţă) şi educaţional (procentul populaţiei cu studii superioare şi numărul de studenţi).
Au fost, de asemenea, utilizate statistici privind rata criminalităţii, accesul la infrastructura de transport rapidă (aeroporturi, autostrăzi, căi ferate modernizate), densitatea reţelelor edilitare, numărul şi diversitatea instituţiilor culturale, dar şi informaţii privind clima sau distanţele până la o serie de puncte de interes (mare, munte, graniţa de vest).
Majoritatea datelor provin de la Institutul Naţional de Statistică şi de la Comisia Naţională de Prognoză.
Din tabelul prezentat de Capital.ro reiese faprul că, analizând criteriile de mai sus, București este locul cu cea mai bună calitate a vieții, cu 4,31 stele. Din Moldova, Iașul se află pe locul 6, cu 3,43 stele. Județul Suceava, cu 2,78 stele, se află pe locul 16, urmat la scurtă distanță de Bacău, locul 18 cu 2,70 stele.
Ultimele locuri ale topului sunt ocupate de Botoșani, cu 1,87, și Teleorman, cu 1,68.