Artistul care poartă arcușul unei viori Stradivarius transcende simpla interpretare muzicală. El construiește o punte sonoră între propriul suflet și inima publicului său.
Muzica clasică are puterea de a transforma o comunitate. De mai bine de un deceniu, la Mihăileni, muzica nu doar că îmbogățește viața culturală a comunității, ci și stimulează dialogul, empatia și aprecierea pentru artă în formele ei cele mai elevate. Nu exagerăm cu nimic afirmând că, de la an la an, vioara Stradivarius a devenit un catalizator pentru dezvoltarea unei comunități mai unite și mai sensibile la valorile umane fundamentale.
2025 înseamnă și al 18-lea an în care Turneul Stradivarius își continuă nobila idee a accesibilizării marii muzici către publicul larg, în spații și locuri unde muzica cultă nu a ajuns poate niciodată. De 19 ani, publicul din toată țara se bucură de sonoritatea unuia dintre cele mai valoroase instrumente – Vioara Stradivarius Elder-Enescu din 1702, Obiect de Patrimoniu Național, inclus în Categoria Tezaur.
O vioară pe care a cântat 20 de ani violonistul Ion Voicu, iar din 2007, neîntrerupt, Alexandru Tomescu (cel puțin până în 2029).
Mai mult decât un parcurs geografic și cultural, Turneele Stradivarius înseamnă generozitate, viziune și înțelegere a rolului profund pe care muzica clasică îl joacă în societate. Într-o atmosferă destinsă și distinsă, cu un public dornic de experiențe noi, muzica clasică capătă deseori dimensiunea unui experiment. Și asta întrucât marele artist Alexandru Tomescu abordează repertorii din ce în ce mai dificile, cu adevărat transformatoare, în spații neconvenționale, uneori chiar surprinzătoare.
”George Enescu este un model!”
În 2025, Turneul Stradivarius are și o simbolistică aparte pentru botoșăneni, pentru că își propune să-l omagieze pe George Enescu, la 70 de ani de la dispariție.
”George Enescu este un model, nu doar un model de muzician, cât un model de om, de artist care a înflorit, s-a dezvoltat în absolut toate direcțiile posibile, o personalitate renascentistă. Un muzician de al cărui destin sunt foarte strâns legat, familia noastră – părinții mei și cu mine – a înființat în urmă cu peste 25 de ani Fundația Culturală Remember Enescu, care își propune să păstreze vie amintirea lui, cu fiecare concert, fiecare eveniment, fiecare masterclass, fiecare lucru dedicat tinerilor. George Enescu era foarte, foarte implicat în ceea ce înseamnă această sprijinire, această încurajare a tinerelor generații de muzicieni. Misiunea sa merge astfel mai departe”, spune violonistul Alexandru Tomescu.
Și nu este singura provocare a acestei ediții. Alexandru Tomescu aduce în fața publicului celebrele Rapsodii române op. 11 ale lui Enescu, în versiune pentru vioară și chitară – o idee în premieră mondială, transcripțiile fiind realizate de chitaristul Dragoș Ilie.
Rapsodiile române sunt lucrările care îl reprezintă și astăzi cel mai bine pe George Enescu la nivel mondial. Compuse în 1901, când Enescu avea doar 20 de ani, rămân o mărturie a spiritului românesc acordat valorilor mondiale. A cânta însă la vioară și chitară partituri concepute pentru o orchestră simfonică completă e cu adevărat o mare provocare, în primul rând, pentru cel care își asumă responsabilitatea realizării aranjamentului. Iar acesta este chitaristul Dragoș Ilie.
”Am luat partitura de orchestră, măsură cu măsură, notă cu notă”, spune Dragoș Ilie. Iar rezultatul a fost unul pe măsura talentului excepțional al chitaristului.
Momente unice, experiențe de neuitat
Luni seara, în fața unei săli pline din Căminul Cultural de la Mihăileni, o vioară și o chitară au creat momente unice. Aplauzele au răsunat îndelung, iar emoțiile au rămas minute întregi suspendate în aerul răcoros al sălii.
Programul a fost unul inedit, așezând în oglindă doi compozitori de talie internațională: americanul George Gershwin și românul George Enescu.
Pentru început, publicul a ascultat Three Preludes de George Gershwin (Ar. Andrew Zohn), pentru ca apoi să primească, într-un aranjament pur și simplu uluitor pentru vioară și chitară, Rhapsody in Blue a aceluiași George Gershwin.
Partea a doua a programului a fost una cu adevărat specială. Au fost două respirații și ropote de aplauze. Mai exact, două rapsodii. Două comori identitare care au devenit sinonime cu sufletul românesc: Rapsodia Română nr. 2 op. 11 – George Enescu (ar. Dragoș Ilie) și Rapsodia Română nr. 1 op. 11 - George Enescu (ar. Dragoș Ilie)
Stiluri muzicale diferite – muzică folclorică versus jazz, dar unice prin spiritul lor liber, inovator, care a uimit și încântat generații de melomani.
La final, publicul a avut parte de încă o bucurie: un bis de excepție. Vioara Stradivarius, în mâna lui Alexandru Tomescu, și chitara lui Dragoș Ilie au readus pe scena de la Mihăileni Balada lui Ciprian Porumbescu.
Pentru mai puțin de două ore, Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie au reușit un demers îndrăzneț, iar experiența publicului a urcat la cote foarte înalte. ”Să îți asumi redarea întregii palete de culori sonore de care dispune orchestra simfonică pe corzile chitarei. Pot să vă spun însă că bucuria de a cânta, de a da viață în mod direct acestor muzici exuberante și pline de energie este copleșitoare”, spune violonistul Alexandru Tomescu.
Dincolo de muzică, publicul a mai avut parte și de o altă surpriză plăcută: grație PPC România, partener oficial al Turneului Stradivarius, cei prezenți au avut ocazia de a se fotografia cu artiștii și de a primi ”la minut”, în plic, imaginile care vor deveni, cu certitudine, amintiri valoroase pentru viitor.
”Suntem aici pe termen lung pentru a construi ceva durabil!”
Domnule Alexandru Tomescu, în urmă cu mai bine de zece ani vă aflați tot aici, la Mihăileni, cu vioara Stradivarius, luptând pentru salvarea Casei Enescu. Ați revenit an de an, v-ați implicat în proiecte care depășesc granițele muzicii. Cum ați dezvoltat în timp această relație cu Mihăileniul?
Alexandru Tomescu: Noi am revenit an de an la Mihăileni, cu fiecare Turneu Stradivarius, cu mai multe ediții de MasterClass realizate aici, dar și cu alte proiecte, chiar și cu tabere de pictură. Aici este o lume de care mă simt foarte atașat, a fost și o mare responsabilitate să pot contribui și eu la salvarea casei lui George Enescu, ne amintim că era într-o stare critică în urmă cu 10-12 ani. Fundația Pro Patrimonio a reușit să intervină, a fost o restaurare ca la carte și astăzi Casa Enescu atrage foarte mulți vizitatori, după cum am înțeles.
Da, eu cred că aici s-a construit o adevărată comunitate de melomani, o adevărată comunitate artistică, oamenii au văzut că noi nu au venit doar o dată și apoi am dispărut în neant… Suntem aici pe termen lung pentru a construi ceva durabil, pentru a-i inspira pe copii, pe tineri. Ați văzut că mulți copii au venit la concert. O fetiță - care acum vreo 10 ani era de o șchioapă, familia ei locuiește chiar lângă casa lui Enescu - visa să devină actriță și acum deja studiază la Cluj. Este ceva extraordinar! Eu spun că, dacă reușim să schimbăm și viața unei singure persoane, ne-am îndeplinit misiunea…
În formula aceasta – cu Dragoș Ilie - lucrați de câțiva ani. Surpriza a fost, probabil pentru cei mai mulți dintre cei din sală – ”Rhapsody in Blue”, de George Gershwin, care a sunat superb în varianta vioară-chitară. A fost o provocare dificilă?
Dragoș Ilie: Bineînțeles! În primul rând, nu credeam nici eu că ar fi posibil așa ceva. Dar am defectul acesta, de a nu ști să spun NU. Și nu știu să spun NU Maestrului Alexandru Tomescu, pentru că de fiecare dată mi-a dovedit, mi-a demonstrat că se poate face mai mult, se poate face o schimbare… Așa am început. Și cu aranjamentele acestor lucrări pe care le ducem în toată țara. Le aducem chiar acasă la George Enescu. Să cânți aici Rapsodiile… eu încă nu mi-am revenit din emoții!
Momentele au fost sublime, publicul a reacționat minunat. Ce altă provocare mai mare decât ”Rhapsody in Blue”, a lui Gershwin, ar mai putea urma în varianta vioară-chitară?
Alexandru Tomescu: Vom duce acest program în străinătate, în Japonia, în America, în toată Europa. Avem și acest MasterClass de la sfârșitul verii, la Cabana Caraiman.
Cum este primit Enescu în străinătate?
Dragoș Ilie: Tot timpul cu o curiozitate… A venit un prieten grec într-o vizită, într-un festival. I-am prezentat câteva lucrări de Enescu. Treceau secundele și el spunea: parcă e Ravel, parcă mai bun decât Debussy! Reacțiile sunt foarte pozitive. Eu cred că Enescu este integrat foarte bine în panteonul internațional, muzica lui se cântă peste tot în lume.
Alexandru Tomescu: Muzica lui Enescu este o muzică a secolului al XXI-lea. Este vremea lui!
18 ani de Sradivarius. Ați crescut împreună cu vioara în acest timp. Cum au fost acești ani?
Alexandru Tomescu: Sigur, aveam o carieră deja atunci când am câștigat vioara. Am pornit de la acel capital de imagine al viorii, legat mai mult de diversele discuții legate de retrocedarea ei, și am încercat să îl convertesc într-un capital cultural. Oamenii care au venit din curiozitatea de a vedea sau de a atinge vioara, sper ca o parte dintre ei au devenit melomani.
”Impactul este mai mare decât putem noi să-l aproximăm acum!”
Prezent la eveniment, asumându-și rolul de gazdă, primarul Laurențiu Barbacariu a reușit să ofere publicului confortul unei seri culturale de calitate, îmbrăcată într-un firesc din care nu au lipsit buna dispoziție, bucuria, eleganța.
Domnule primar, 10 ani de concerte Stradivarius la Mihăileni, plecând din curtea Casei Enescu până aici, în mijlocul unei comunități care dovedește că îl iubește pe Enescu. Erați și atunci prezent, vă regăsim și astăzi, tot în calitate de primar. Ce înseamnă pentru administrația locală din Mihăileni acești zece ani?
Laurențiu Barbacariu: Cel mai mult, pentru administrație și pentru comunitatea locală, înseamnă promovarea pe care o face, la cel mai înalt nivel, acest turneu internațional. Între noi s-a instituit o relație de prietenie, ei vin aici și este singurul loc unde concertează pro bono. Este o chestie foarte frumoasă în sprijinul comunității, să nu uităm că aici se află și casa memorială a mamei compozitorului George Enescu, asta este și placa turnantă, cea care ne unește în proiectele noastre. Oamenii (Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie, nota red.) sunt de o calitate extrem de ridicată.
Ce impact au aceste evenimente asupra comunității?
Laurențiu Barbacariu: Am avut aici sesiuni de training, școli de vară, Alexandru Tomescu a predat aici pentru copii și câte o săptămână. Au venit și copii din zona noastră, dar și din zonele limitrofe. Impactul este mai mare decât putem noi să-l aproximăm acum, sunt convins că efectele se vor simți în anii următori pentru că, așa cum acest turneu crește de la an la an, sunt convins că efectele vor fi simțite în anii care vor veni. De la acești oameni noi avem a învăța. De la acești oameni avem puterea să facem bine fără să așteptăm recompense, am învățat că voluntariatul și aportul personal sunt mai importante decât o finanțare dintr-o sursă sau alta. Și am învățat că tot ce vrem și ne dorim cu adevărat se poate împlini. Aceasta este esența Turneului Stradivarius, care în fiecare an poposește la Mihăileni și aduce o strălucire aparte în comunitatea noastră.
Este cultura o șansă pentru comunitățile rurale?
Laurențiu Barbacariu: Da! Prin intermediul acestor antemergători culturali. Ei sunt cei care reușesc să dea licărul și speranța copiilor că ar putea și ei reuși într-o zi. În afară de aceste proiecte muzicale sunt și proiecte sociale, s-a lucrat mult pe partea didactică, au contribuit mult cu sponsorizări, colaborări pe proiecte și implicit accesul la cultură.
Doi artiști. O vioară-tezaur și o chitară. Talent, generozitate, perseverență. Și o ambiție culturală care evoluează, din eveniment muzical, într-un act transformator. Iar publicul simte și vibrează, acceptă să fie părtaș la marea muzică a lumii.
