Prorocul Zaharia era din Ierusalim, fiu al lui Iuda preotul, numit și Varahia. Era căsătorit cu Elisabeta, sora Sfintei Ana, mama Mariei, Născătoarea de Dumnezeu.
Au fost amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, iar dovada vieții celei cinstite este Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, considerat cel mai mare om născut din femeie (Matei 11, 11). Nașterea Sfântului Proroc Ioan ilustrează cele spuse de Sfântul Apostol Petru în Epistola către Romani: „Iar dacă este pârga (de făină) sfântă, și frământătura este sfântă; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt” (11, 16).
Când s-a născut Iisus Hristos în Betleem, venind magii de la răsărit au spus regelui Iudeii, Irod Idumeul, de nașterea Sa. Atunci Irod, cel care a dispus uciderea celor 14.000 de prunci, trimițând ostași în Betleem, ca să ucidă copiii, și-a adus aminte și de Ioan, fiul lui Zaharia, de care știa bine, căci auzise de toate cele întâmplate în vremea nașterii acestuia. Căci Sfântul Proroc Ioan Botezătorul se născuse prin vestire îngerească din părinți bătrâni, mult trecuți de vârsta la care acest lucru se poate întâmpla în chip firesc. Și faptul acesta era cunoscut în toată Iudeea.
Sfântul Zaharia era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rândul săptămânii sale. Aici au venit soldații pentru ai lua pruncul și al ucide, dar negăsind copilul l-au ucis pe proroc. Junghiindu-l între templu și altar, sângele său s-a făcut ca piatra spre osândirea ucigașilor.
Elisabeta, mama Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, acoperindu-se de Dumnezeu, era ascunsă cu pruncul într-o peșteră, aici curgea izvor de apă și a crescut un finic (curmal) deasupra peșterii, plin de fructe. Când era vreme de mâncare, se apleca pomul acela, dându-și spre mâncare rodul său, apoi iar se ridica în sus.
După patruzeci de zile de la uciderea Sfântului Proroc Zaharia, Sfânta Elisabeta și-a dat sfârșitul în această peșteră. Iar Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger, care l-a păzit în pustie.
Sursă: vol. „Viețile Sfinților”