Marți, 26 mai, scena Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani a găzduit Concertul de muzică bizantină - „Pe Izvorul Vieții să o cinstim...” - dedicat vieții Maicii Domnului, eveniment de înaltă ținută culturală organizat în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, inițiativă a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei dedicată promovării artei sacre de inspirație bizantină.
Ediția din acest an este dedicată Maicii Domnului și sfintelor femei, în contextul în care anul 2026 a fost proclamat în Patriarhia Română drept Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar.
Concertul de muzică bizantină dedicat vieții Maicii Domnului de la Botoșani s-a bucurat de participarea unor invitați de seamă: Grupul Psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române, Corul de copii „Tronos Junior”, Ana Nuță și Grupul Psaltic „Evanghelismos” din Piatra-Neamț.

(Concertul de muzică bizantină la Botoșani)
Sala a fost plină, aplauzele au răsunat ca o binecuvântare, muzica bizantină a atins inimile tuturor celor prezenți, public de toate vârstele, de la prunci până la bunici veniți din toate zonele județului Botoșani.
Un eveniment care a adunat laolaltă ”oameni ai credinței, ai culturii și ai frumosului inspirat de Dumnezeu”, după cum a rostit, la final, PS Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar ales al Arhiepiscopiei Chișinăului. Și asta pentru că, a adăugat înaltul ierarh de la Chișinău, ”muzica bizantină este mai mult decât o expresie artistică. Ea este o rugăciune, este o teologie cântată și respirația liturgică a Bisericii”.
Golden Buzz și un premiu pentru salvarea aproapelui!
Momente emoționante a reușit pe scenă Ana Nuță prin vocea clară, distinctă, cu armonii bine ancorate în mesajul transmis celor din sală. Iar aplauzele au fost pe măsură.
Pentru cei mai mulți dintre români, Ana Nuță era tânăra care, în cel mai mare show de talente din România, a obținut un Golden Buzz pentru evoluția de excepție. Se întâmpla în 2024, la ”Românii au talent”, atunci când Ana Nuță se califica în finala competiției și obținea – prin votul publicului – Locul II.
(Ana Nuță, Golden Buzz la Românii au talent)
Concursul se termina, însă nu și povestea tinerei care, mai presus de orice în viață, îl iubea de Hristos. Nu doar cu vorba, ci și cu fapta.
Premiul câștigat în finala competiției ”Românii au talent”, Ana Nuță avea să îl doneze Bisericii care se construiește în incinta Spitalului de Oncologie din București și Institutului Oncologic București, tânăra artistă devenind astfel un exemplu de altruism pe care îl oferă comunității.
Cine este Ana Nuță?
Originară din Craiova, Ana Nuță a absolvit, în perioada octombrie 2021 – iulie 2024, Secția de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală, iar în perioada octombrie 2021 – iulie 2025 a finalizat studiile de licență la Secția Interpretare Muzicală – Canto, fiind distinsă cu diplomă de merit pentru absolvirea ca șef de promoție. Astăzi este masterandă, anul II, la programul „Paradigme ale comunicării interculturale” în cadrul aceleiași universități. Studiile sale i-au oferit o pregătire complexă în domeniul canto-ului clasic, al dirijatului şi compoziției, consolidându-i competențele artistice și pedagogice.
.jpg)
(Ana Nuță pe scena de la Botoșani)
Activitatea artistică și misionară i-a fost recunoscută prin numeroase premii și distincții. În anul 2024 a primit Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu”, oferit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, a primit Diplomă de excelență din partea Mitropoliei Olteniei pentru rezultatele obținute, iar în anul 2025 şi Diplomă de merit din partea Ahiepiscopiei Tomisului pentru activitatea de promovare a muzicii psaltice.
Din anul 2024 activează ca psalt la Catedrala „Madona Dudu” din Craiova, în cadrul Mitropoliei Olteniei. În paralel, desfășoară o intensă activitate de coordonare artistică. Este fondator, coordonator și dirijor al Grupului psaltic de fete „Sfânta Muceniță Tatiana”. Acesta a obținut Premiul III la Festivalul-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul”, organizat de Patriarhia Română în anul 2024.
În domeniul muzicii psaltice a obținut, de asemenea, numeroase premii naționale și internaționale, printre care Marele Premiu la Festivalul Internațional de Muzică Bizantină de la Iași (2022), premiile I la Concursul Național de Interpretare a muzicii bizantine „Sebastian Barbu-Bucur” organizat de Universitatea Națională de Muzică București (2021, 2022), precum și Premiul I la Concursul Național de Interpretare Muzicală Bizantină „Ziua Învierii” (Baia Mare, 2021).
De asemenea, a câștigat Premiul I la Concursul Internațional de Arte, secțiunea Canto clasic (Cluj, 2023) și Premiul I la Concursul Național de Interpretare Vocală „Stela Maris” (Constanța, 2023).
Voluntariat, colaborare, implicare
În paralel cu activitatea interpretativă, este implicată în proiecte educaționale și culturale dedicate promovării muzicii psaltice. A susținut cursuri intensive de muzică psaltică în comunități ortodoxe din Italia, Belgia și Canada și a coordonat atelierul de muzică psaltică în cadrul taberei „Natură și Liturghie”, organizată de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale în Elveția.

(Concert de muzică bizantină la Botoșani)
De asemenea, a coordonat proiectul de solidaritate „Comoara din lada bunicii”, desfășurat prin Programul Corpul European de Solidaritate. Este implicată constant în activități de voluntariat și colaborări cu grupuri psaltice din diferite centre ecleziale din România.
Activitatea sa include și contribuții în domeniul compoziției și publicisticii muzicale. A publicat articole de specialitate în revista „Vocea Olteniei”, dedicate transpunerii pe notație psaltică a Paraclisului Sfântului Nichifor Leprosul.
În anul 2021 a publicat volumul „O altfel de lume. Călătorie în universul interior”, apărut la Editura Evanghelismos din București. Activitatea discografică include mai multe albume dedicate muzicii psaltice și colindelor, realizate alături de Grupul psaltic de fete „Sfânta Muceniță Tatiana”.
