Xenia, având ca nume de botez Eusebia, s-a născut la Roma, pe la începutul secolului al V-lea, tatăl său fiind un important dregător creștin.
Sfânta Xenia avea 17 ani, când tatăl său a hotărât să o mărite cu fiul unui senator. Atunci fata, care dorea să își dedice viața lui Hristos, fuge de acasă împreună cu două slujitoare creștine.
Gândul său era să ajungă în Alexandria Egiptului.
Ca să fie greu de găsit şi-a schimbat numele: din Eusebia în Xenia, adică „străina”, nume păstrat și în călugărie.
Corabia cu care călătoreau s-a oprit în insula Cos din arhipelagul Sporadelor, o insulă mică (290 km2), chiar lângă țărmul Asiei Mici.
Cele trei fugare, Xenia și slujitoarele sale, au rămas aici.
În timp ce își căutau un loc în care să se așeze până la sfârșitul vieții, Dumnezeu le-a trimis un povățuitor și părinte sufletesc.
Acesta era Cuviosul Pavel, bătrânul stareț al Mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei” din Caria.
Aflând taina vieţii lor şi dorinţa de a trăi pentru Hristos, le-a dus în orașul Milassa (azi Milas) din Caria, le-a tuns în monahism și le-a așezat într-un loc liniștit.
Sfânta Xenia a zidit acolo o biserică cu hramul Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan.
După un timp, au venit aici și alte fecioare, întemeindu-se și o mănăstire în jurul acelui locaș de cult, Xenia devenind stareță.
Ducea o viață de post aspru. Nu mânca altceva decât puțină pâine, și aceea presărată cu cenună din cădelniță. Pentru a împlini cuvântul:
„Cenușă am mâncat în loc de pâine, și băutura mea cu plângere am amestecat.” (Ps. 101).
Când a murit, la amiază, pe cer s-a arătat deasupra mănăstirii o cunună de stele cu o cruce în mijloc.
Cetățenii din Milassa, aflați la un praznic în satul vecin, se întrebau ce poate să fie această minune.
Cuviosul Pavel, care se afla cu ei, a știut:
„Maica Xenia a murit, pentru dânsa este semnul.”
La cererea Xeniei, cele două slujitoare, devenite maici, nu au spus nimănui că stareța lor făcea parte dintr-un neam înstărit.
Abia după mult timp de la moartea Xeniei şi a uneia dintre maici, s-a aflat adevărul și viața sa.
Ultima fugară, slujitoarea de odinioară, nu a putut să-și dea sufletul până nu a destăinuit celorlalte maici din Mănăstirea „Sfântul Ștefan”, că fosta lor stareță, Xenia, fugise din lume din fragedă tinerețe, chiar în pragul cununiei cu un fiu de senator, făcând aceasta pentru a urma chemării Mirelui Iisus Hristos.