Știri.Botoșani.Ro va prezenta în fiecare zi, până pe 27 martie 2018, opinii, mărturii, date istorice menite să vină în întâmpinarea unui moment important din destinul poporului român: 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Să nu uităm, totodată, că 27 martie este și Zi Națională în România, fiind declarată Ziua Unirii Basarabiei cu România. “Guvernul României şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale iau măsurile necesare pentru ca, în data de 27 martie, drapelul României să fie arborat în conformitate cu prevederile Legii nr 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de căre autorităţile şi instituţiile publice”, potrivit Legii privind declararea zilei de 27 martie - Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională. Astfel, Ziua Unirii Basarabiei cu România va putea fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural-ştiinţifice dedicate acestei sărbători.
Astăzi vom reda cuvintele pe care istoricul Gică Manole le dedică acestei zile importante:
"Mai avem 10 zile până ce vom sărbători 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, drept pentru care vă redau câteva opinii ale lui Mihai Eminescu despre Imperiul rus şi politica sa expansionistă. Fragmentul pe care îl redau a fost scris după războiul ruso-româno-turc de la 1877 prin care România îşi dobândeşte cu mari jertfe Independenţa. Se ştie, Armata Română a fost chemată de către Marele Duce Nicolae, prin telegrama de la 19 iulie 1877, ca să salveze de la înfrângere armata rusă. În bătălia de la Plevna, românii au arătat o vitejie ieşită din comun, impresionând pe însuşi ţarul Rusiei Alexandru al II-lea, care a declarat că românii sunt un popor nobil şi viteaz. Ei bine, în loc de recunoştinţă pentru că i-am salvat de la dezastru la Plevna, ruşii, după victorie, au forţat România să le cedeze sudul Basarabiei cu cele 3 judeţe: Ismail, Cahul şi Bolgrad (Cetatea Albă). În schimbul celor 3 judeţe, Rusia promitea să-i dea României Dobrogea.
În acest context a scris Mihai Eminescu articolul din care face parte fragmentul de mai jos. Eminescu a condamnat, cu vehemenţă, după cum veţi vedea, agresivitatea, lipsa de recunoştinţă şi ticăloşia Rusiei imperiale.
"Drepturile noastre asupra întregii Basarabii sînt prea vechi şi prea bine întemeiate pentru a ni se putea vorbi cu umbră de cuvînt de onoare Rusiei angajată prin Tratatul de la Paris. Basarabia întreagă a fost a noastră pe când Rusia nu se megieşa cu noi, Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pămînt drept al nostru şi cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea încă şi pînă în veacul al nouăsprezecelea.
Mandatarul Europei vine să mîntuie popoarele creştine de sub jugul turcesc şi începe a-şi anexa o parte a unui pămînt stăpînit de creştini, în care nu-i vorba de jug turcesc? Ciudată mîntuire într-adevăr.
Cuvîntul nostru este: De bună voie niciodată, cu sila şi mai puţin.
Într-unul din numerele trecute am înregistrat zgomotul că în Basarabia s-ar fi luat deja măsuri administrative din partea Rusiei, care trec dincolo de marginile convenţiei încheiate. Cerem lămurire guvernului. Convenţia nu trebuie să rămînă literă moartă şi orice trecere peste ea trebuie respinsă în orice moment. Nu e permis nimănui a fi stăpîn în casa noastră decît în marginile în care noi îi dăm ospeţie. Dacă naţia românească ar fi silită să piardă o luptă, o va pierde, dar nimeni, fie acela oricine, să nu aibă dreptul a zice că am suferit cu supunere în orice măsură i-a trecut prin minte să ne impună.
Dar toate acestea sînt consideraţii făcute faţă cu o eventualitate asupra căreia stăruim a fi în îndoială.
Oricît de mulţi oameni răi s-ar găsi în această ţară, nu se găseşte nici unul care ar cuteza să pună numele său sub o învoială prin care am fi lipsiţi de o parte din vatra strămoşilor noştri. Guvernul rusesc a putut să facă o încercare, ar trebui însă să se încredinţeze că în zadar a făcut-o". (Timpul, 25 ianuarie 1878)
În urmă cu un an, pe 27 martie, cuvintele de sărbătoare ale istoricului Gică Manole nu ocoleau umbrele de tristețe sufletească pentru că "bucuria zilei de 27 martie îmi e împuținată de faptul că Basarabia nu e alături de Țară":
"Unirea de la 27 martie 1918 a fost posibilă deoarece românii basarabeni au avut atunci o clasă politică matură, responsabilă și iubitoare de neam, dar și din cauza prăbușirii Rusiei.
Basarabia s-a unit cu țara și din cauza eforturilor a doi oameni politici: Ion Pelivan și Pan Halipa, părinți fondatori ai mișcării de eliberare națională după cum a rostit în cunoșțință de cauză istoricul Ion Negrei.
În ceea ce mă privește, sărbătoresc evenimentul cu o bucurie reținută, iar motivul este simplu: perspectiva reunirii Basarabiei cu România se tot îndepărtează, existând riscul să se producă la calendele grecești.
Din 1990 și până în 2007 statul român nu a avut nicio strategie în ceea ce privește teritoriul românesc dintre Prut și Nistru, faptul demonstrând absența patriotismului cât și a instinctului național la guvernanții acelei perioade.
Viitorul îi va condamna căci au irosit din ignoranță, nepăsare și trădare ocazii ideale în direcția revenirii alături de țară a Basarabiei.
În ceea ce mă privește, de la 20 de ani și până astăzi, n-am încetat o clipă să militez pentru reunificarea provinciei de peste Prut cu țara.
La catedră, în toate școlile unde am predat istoria, în presă, la radio și TV, în discursurile publice și în cărțile scrise, am rostit doar adevărul și credința că Basarabia trebuie să se reunească cu România. Așa cred și azi.
Din 2006 și până acum am călătorit de zeci de ori în Basarabia. De fiecare dată când treceam Prutul spre Est, inima îmi bătea cu putere iar sufletul îmi era luminat de frumusețea acestui pământ românesc.
În august 2007, mi-am adus acasă o jumătate de litru de apă din Nistru, apă pe care o păstrez ca pe o sfântă aghiazmă.
În martie 2006 am adus tot din Basarabia, doi pumni de țărână pe care i-am presărat pe mormântul tatălui Cozma și mormintele bunicilor, Vasile Câșlaru și Gheorghe Manole care au luptat în cele două războaie mondiale pentru Patrie.
Pe această cale, țărâna Basarabiei s-a unit cu țărâna mormintelor lor în veșnicie.
Așadar, nu vă ascund sentimentul de tristețe sufletească pentru că bucuria zilei de 27 martie îmi e împuținată de faptul că Basarabia nu e alături de Țară.
Faptul nu mă poate împiedica însă să cred că la o vreme, ne vom regăsi cu toții alături în magnifică noastră Românie. Să facem tot ceea ce depinde de noi să fie cât mai aproape!", sunt cuvintele istoricului botoșănean Gică Manole, dedicate zilei de 27 martie.
