În urmă cu aproape opt ani, regizorul Alexandru Vasilache făurea, pe scena Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani, un act de creație sublimă, care din păcate nu a avut și o susținere în timp, spectacolul nemaifiind jucat chiar de la scurtă vreme după premieră. "Amadeus", în viziunea regizorală a lui Alexandru Vasilache, era în anul 2009 nu doar o idee curajoasă, ci mai ales una menită să valorizeze și să pună în lumină o trupă de actori care atingea și depășea, la acea vreme, nivelul cel mai înalt al teatrului profesionist. Alexandru Vasilache făcea echipă și atunci, ca și astăzi, cu talentata coregrafă Victoria Bucun și cu scenograful Mihai Pastramagiu. Ni se oferea în 2009 un spectacol măreț, așezat pe un suport muzical, fapt care scotea în evidență atât capacitatea de interpretare individuală a fiecărui actor, cât și frumusețea și forța personajul colectiv.
Alexandru Vasilache a mai montat pe scena teatrului botoșănean spectacole care s-au dovedit a fi cu un real succes la public, dacă ar fi să amintim "O noapte furtunoasă", "O noapte nebună" sau "Bani din cer"…
În 2017, ideea regizorală a lui Alexandru Vasilache surprinde, atrage, impresionează. O alăturare aparent riscantă – Shakespeare și motivul dacic. Povești de dragoste sau intrigi care de sute de ani sunt tălmăcite și răstălmăcite în mii de viziuni și tot atâtea interpretări, greu puteau fi alăturate lumii arhaice, miturilor sau folclorului românesc. Și totuși, Alexandru Vasilache găsește cărarea potrivită, reunește personaje pe care le afundă în atât de cunoscutele veselii shakespeariene, reușind să extragă în final un act artistic de excepție.
Spectacolul "Bocitoarele vesele" este o explozie de muzică și bucurie, de imagine și atmosferă. Concentrarea pe detalii, costumele simple, într-un negru accentuat de motivele populare de un roșu contrastant, luminile care delimitează pe întreg parcursul spectacolului scene și personaje în acțiune, muzica autentică și dansurile bine executate, menținute nu doar ca ritm, ci susținute permanent de energia debordantă a actorilor, acestea toate au contribuit la realizarea unui produs teatral ce (în)ființează un spectacol de înaltă ținută.
Dramatic sau comic, tragic sau inocent, jocul se adaptează situațiilor, actorii sunt spontani, creativi, proaspeți și plini de viață.
Este reconfortant pentru publicul botoșănean să revadă poveștile de dragoste shakespeariene, în care personaje precum Claudio sau Hero, Petruchio sau Catarina să apară pe scenă în costumele care ne sunt atât de familiare, dar și să poarte nume precum Eftimie, Paraschiva, Mefodie sau Ruxanda. De altfel, toate numele personajelor sunt în sine o derulare autentică, străveche, care poartă spectatorul în lumea satului arhaic românesc: Ieremia, Macarie, Nicodim, Dochia, Voichița, Oana, Panait, Axinia, Tinca, Zaharia, Paraschiva, Luca, Sofronie, Chira, Axinte, Safta sau Horia.
În rolul lui Ieremia, actorul Marius Rogojinschi este în formă excelentă, reușește să susțină de la capăt până la final acțiunea spectacolului și interacțiunea cu celelalte personaje. Punctează comic momentele-cheie ale poveștilor, simte personajul colectiv și se integrează în spațiul scenic oferind spectacolului stabilitate și consistență. O apariție de excepție reușește actrița Dana Bucătaru, în rolul Dochiei. De la expresivitatea corporală la calitatea interpretativă, Dana Bucătaru se retrage în laboratorul sinelui artistic unde construiește cu migală, cu măiestrie și profesionalism un rol pe care și publicul, dar și teatrul botășănean îl meritau. De altfel, cel mai puternic și mai stabil cuplu al spectacolului este - și rămâne de la prima apariție până la ultima scenă – cel format de Marius Rogojinschi și Dana Bucătaru. 
În jurul acestui reușit cuplu – Ieremia și Dochia – se înfășoară și se dezlănțuie jocul celorlalte personaje. Și greu ar putea găsi cineva slăbiciuni sau scăpări, scăderi interpretative sau alunecări în derizoriu ale vreunui personaj din acest spectacol, fie că vorbim despre evoluții individuale sau de personajul colectiv.
Cezar Amitroaei (Macarie – Nicodim) este expresiv și constant, cu puternice accente actoricești reușite de-a lungul reprezentației. Lidia Uja (Voichița) își menține forța de expresie și se detașează excelent în jocul personajului colectiv, dar și în reușita intrigilor. Irina Mititelu (Oana) construiește un personaj menit să lege și să dezlege povești încurcate de dragoste, dar o face cu o lejeritate artistică evidentă, fapt care îi asigură doza de empatie și umor, dar și de aplauze la scenă deschisă. Gheorghe Frunză (Panait) suportă cu stoicism toate încercările la care îl supun nevestele tinere, contribuind cu talentul său la reușita unor scene pline de haz. Sorin Ciofu (Eftimie-Zaharia) și Mirela Nistor (Paraschiva) sunt apariții care stârnesc buna dispoziție și amintesc de frumoasele povești de iubire din lumea satului românesc, cu zicerile și cu dansurile atât de cunoscute în zona autentic-tradițională.
Un alt cuplu care reușește un "spectacol în spectacol" este cel format din Mihai Donțu (Mefodie) și Gina Pătrașcu-Zamfirache (Ruxanda), cei care au avut misiunea de a reformula, de la (re)ființa povestea dintre Petruchio și Catarina, a lui W. Shakespeare, din "Îmblânzirea scorpiei". Constribuției regizorale, cei doi actori au adăugat talentul lor, iar publicul a asistat astfel la o poveste tipic românească, bine susținută artistic și interpretativ. Ioan Crețescu (Luca) și Cristina Ciofu (Raluca), Radu Dragoș (Sofronie) și Lorena Petronela Chiribuță (Chira), Răzvan Amitroaei (Axinte) și Alexandra Vicol (Safta) sunt celelalte cupluri ale căror ițe se țes pe parcursul spectacolului, fără să constituie discrepanțe între povești, fiecare actor fiind, în sine, o altă lume care se derulează în spațiul arhaic. Narcisa Vornicu (Axinia), Crenola Muncaciu (Ilinca), Silvia Răileanu (Tinca), alături de Ioan Ciofu (Horia) și de apariția așteptată (și aplaudată îndelung) a lui Volin Costin (Finoghen) sunt elementele actoricești care leagă poveștile, asigură continuitatea și energia spectacolului.
Nu putem încheia, însă, fără a consemna ușoara și pe alocuri nejustificata lungire a spectacolului (momente reluate de prea multe ori pe parcursul reprezentației, cu replici identice repetate de mai mult de două-trei ori, unele melodii prezentate integral). Un alt moment greu de așezat în logica spectatorului este scena cununiei, în care cartea sfântă este aruncată din mâna "popii". Un moment care nu se justifică (nu are nicio relevanță în construcția vreunui personaj), în schimb transmite mesaje provocatoare într-un timp atât de sensibil religios.
"Bocitoarele vesele", în regia lui Alexandru Vasilache, este un spectacol care se va juca de bună seamă pe scena din Botoșani, dar și pe acene ale teatrelor din țară și din străinătate.
Este o invitație la trăirea autentică, la cunoașterea și recunoașterea tradițiilor și a folclorului românesc. Nu vă lăsați copleșiți de prejudecăți shakespeariene sau de supralicitatele motive dacice. Veți vedea un spectacol despre lumea noastră de ieri și de azi. Despre dragoste și veșnicia ei. Despre o lume la care e musai să ne întoarcem, chiar și numai pentru a ne amintim cine suntem.
