Sfântul Apostol Filip era din Betsaida Galileei, împreună cetăţean cu Apostolii Andrei şi Petru. Mântuitorul Iisus Hristos aflându-l pe Filip i-a zis: Urmează-Mi Mie (Ioan 1, 43). Deci, recunoscând pe Mesia în persoana lui Iisus Hristos, Filip a lăsat totul şi a devenit unul dintre cei mai zeloşi ucenici, însoţindu-L pe Iisus pretutindeni. Istoricii Teodoret şi Eusebiu ne relatează că, după Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Filip a predicat Evanghelia în cele două Frigii din Asia Mică şi în Ierapole. A fost martirizat de păgâni, fiind răstignit cu capul în jos.

CITEȘTE ȘI: "Iftime, (din nou) supărat pe autorități: ”Suporterii și clubul merită condiți..."

 

Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama (†1359), teologul slavei dumnezeieşti celei neapuse şi necreate a Sfintei Treimi. Născut în 1296 în sânul unei familii evlavioase, tânărul Grigorie a vieţuit de mic în palatele împărăteşti, dat fiind că tatăl său, fericitul Constanţiu, era sfetnicul împăratului Andronic al 2-lea şi pedagog al nepotului acestuia, Andronic al 3-lea. Legăturile strânse cu monahii de pe Muntele Athos l-au făcut pe Grigorie să ţină încă din tinereţe o rânduială de viaţă aspră, cu post, rugăciune şi priveghere. În 1321 se stabileşte în Marea Lavră a Sfântului Atanasie, iar în 1326, după ce a fost hirotonit preot, s-a stabilit pe muntele de lângă oraşul Veria, unde timp de cinci ani i-a îndrumat pe monahii care îl urmaseră acolo. Rugăciunea neîntreruptă făcea ca uneori, în timpul Sfintei Liturghii, faţa Sfântului Grigorie să strălucească mai presus de fire. Anul 1338 a fost marcat de începutul disputei între Sfântul Grigorie Palama şi Varlaam din Calabria, cel dintâi afirmând faptul că prin energiile divine necreate Dumnezeu comunică neîncetat cu lumea, aceste energii putând fi cunoscute de oameni (ex: bunătatea, harul, dreptatea). Esenţa sau fiinţa Creatorului rămâne însă insondabilă. Lumina taborică este şi ea o manifestare cerească, suprafirească, ce poate fi sesizată într-un climat excepţional de rugătorii creştini. Un sinod din 1351 a hotărât că Isihasmul este dogmă a Bisericii Ortodoxe, condamnând ca eretice învăţăturile lui Varlaam. Sfântul Grigorie a adormit în Domnul la 14 noiembrie 1359. Moaştele sale se găsesc până astăzi la Tesalonic, iar pomenirea sa se face atât la 14 noiembrie, cât şi în a doua duminică din Postul Mare.