Slujba înmormântării părintelui Ion Cârciuleanu va avea loc joi, începând cu ora 11:00, la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul iesean Galata, unde a slujit ani buni după pensionare. Venerabilul preot va fi înmormântat în cimitirul bisericii Mănăstirii Galata, acolo unde odihneşte şi soţia sa, Georgeta.
În această seară, de la ora 19:00, Înalt Preasfinţitul Teofan se va ruga lângă sicriul părintelui Ion Cârciuleanu pentru ca sufletul sfinţiei sale să se odihnească în lumina cerească.
Moldovean, botoşănean, român. Inimă de la Dumnezeu, putere de la părinţii de viţă boierească, dar fără a se bucura de privilegiile unei vieţi fără griji. A fost teolog şi filosof, a luptat pe front, a slujit în Sfântul Altar. A scris 9 cărţi.
Părintele Ion Cârciuleanu s-a născut pe 22 octombrie 1915 în satul Corjăuţi, comuna Pomârla.
"Copilăria mea a fost foarte frumoasă. Am ştiut mai puţin decât ştiu copiii de astăzi, dar am trăit totul din plin. Cu adevărat, copilăria mea a fost o mare taină. Mama mea are o întreagă istorie în spate. S-a născut într-o familie boierească din ţinutul Dorohoiului, familia Bogdanovici - Moţoc. La puţin timp după naştere a fost dată spre creştere unei femei, îngrijitoare de vite, aşa încât nu şi-a mai cunoscut adevăraţii părinţi. Acest lucru a marcat-o pentru totdeauna şi a purtat în suflet o durere şi-un plânset numai de ea ştiute. Mama a fost de-o bunătate extraordinară", mărturisea părintele într-un interviu emoţionant acordat Ziarului Lumina.
A urmat cursurile primare în satul natal, apoi Liceul "Anastasie Başotă" din Pomârla, continuând cu Facultatea de Teologie şi Filosofie a Universităţii din Cernăuţi, în perioada 1936-1940. "Sunt bacalaureat în matematică şi fizico-chimice. După ce am dat bacalaureatul, în 36, mama a vrut să mă fac ofiţer". Şi-a urmat vocaţia, însă destinul l-a dus tot către haina militară.
"Între Corjăuţi - Pomârla şi Cernăuţi sunt 50 de kilometri. M-am dus pe jos şi m-am înscris la Teologie şi la Filosofie. Vocaţia mă chema. Vedeţi, vocaţia învinge. Ce este vocaţia? Este o problemă de conştiinţă, o chemare peste care greu poţi trece. Am dorit Teologia, am dorit preoţia, am dorit să urmez Filosofia. Am dorit să mă scald în ideile acestea înalte. Şi am ajuns la concluzia că, dacă există un ideal înalt pentru om, acesta este martirajul. În timpul studenţiei am alergat mereu între cele două facultăţi. Eram un copil sărac; cu preparaţie mă întreţineam", spunea părintele Ion Cârciuleanu.
Imediat ce a terminat facultatea, în 1940, a fost încorporat la Şcoala de ofiţeri de rezervă din Ploieşti, iar după terminarea ei a fost încadrat în Regimentul 16 Fălticeni. A slujit în parohiile Dolineni, aflată la 5 kilometri de Hotin (Basarabia), Pomârla, Belceşti şi Galata (judeţul Iaşi). De când a ieşit la pensie, părintele Ion Cârciuleanu slujeşte la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi.
În 1940 obţinuse o bursă cu care ar fi trebuit să plece la Strasbourg, pentru doctoratul cu tema "Evidenţa existenţei lui Dumnezeu din punct de vedere creştin şi filosofic". În loc de bursă la Strasbourg, s-a ales cu Şcoala Militară la Ploieşti, unde a devenit comandantul unui pluton de mitralieră.
Doi ani mai târziu era hirotonit preot. "Aveam două licenţe, trecusem prin război, prin greutăţi. În 1942 am fost hirotonit preot. Era o disciplină în toate, încât am fost trimis la Dolineni, lângă Hotin, că acolo eram de folos. Am stat acolo un an şi jumătate. Am plecat în martie 1944, după Buna Vestire, când ruşii se apropiau. Am trimis mai întâi soţia cu fetiţa la Pomârla, iar eu am mai rămas câteva zile alături de oamenii din Dolineni", îşi aminteşte părintele.
De Dolineni ajunge la Belceşti, judeţul Iaşi. Vremurile comunismului îi sunt duşmănoase şi grele. "Am avut mari necazuri cu comuniştii. În mine vedeau un duşman, probabil ar fi vrut să fiu un turnător. Veneau oamenii să-mi ceară sfatul, ajutorul, dar în mare secret. Se temea omul de om. Oricine te putea vinde". Rămâne acolo până în 1959, când este mutat la Galata, unde slujeşte apoi neîntrerupt până în 1996.
"Timpul nostru are probleme atât de serioase şi ne cufundăm în slăbiciunea şi poate în păcatele noastre. Noi suntem responsabili de ce ni se întâmplă. Nu numai conducătorul, profesorul, educatorul, ci şi tata, şi mama, în special mama, care e legată de copil, care dă viaţă şi întreţine viaţa. Educaţia este de mare importanţă".
Lipsesc astăzi, spune părintele, disciplina, respectul, credinţa.
"Am pierdut două lucruri de mare importanţă: partea spirituală şi disciplina. Noi nu mai avem disciplină. M-a întrebat un preot nu demult cum am putea ieşi din criza aceasta morală. Trebuie să găsim în noi o putere spirituală şi trebuie să ne aplecăm mai mult asupra educaţiei care se face".
"Vedeţi, noi uşor ne-am vândut… Mai ales după 40. E o altă lume în acest aşa-zis modernism. Tehnica ne-a acaparat individualitatea. S-a dus ceea ce gândeam noi. Acuma gândeşte pentru noi televizorul. Noi nu mai avem idei. Auzim din ce în ce mai des: "Aşa a spus la televizor", "Am văzut la televizor". Noi nu mai avem personalitate. S-a şters umanismul din noi; am pierdut tot ce este spiritual. S-a rupt tradiţia câştigată în sute de ani şi clădită la temelia neamului", spunea părintele în Ziarul Lumina.
"Eu m-am făcut preot pentru că am simţit vocaţie. N-am putut trece peste asta. În toată viaţa mea am propovăduit cuvântul lui Dumnezeu. În timpul slujirii mele m-am întâlnit cu oameni credincioşi, cu atei, cu oameni căzuţi, cu oameni flămânzi, goi; toţi aveau nevoie de Hristos, fără să ştie. Trebuie să ştii să i-L dai omului pe Hristos. Am ştiut să-L dau pe Hristos. Am trecut prin trei parohii şi în fiecare dintre acestea am încercat să las o dâră de lumină creştină şi românească. În mine au dominat două mari preocupări: să-l fac pe om mai bun şi mai fericit".La Belceşti, Iaşi, a refăcut biserica, avariată în timpul războiului, a înfiinţat un spital, împreună cu doctorul din localitate, unde s-au tratat bolnavii de tifos exantematic şi scabie. S-a zbătut şi a înfiinţat un gimnaziu, unde a fost profesor de istorie şi religie şi a încercat să-i ajute pe enoriaşii săi să găsească în Biserică un sprijin pentru a face faţă greutăţilor regimului comunist.
La Galata, ultima parohie, unde a slujit 37 de ani, pe lângă neobosita muncă de "restaurare sufletească" a avut o contribuţie considerabilă la restaurarea întregului complex Galata.
Părintele Ion Cârciuleanu a publicat 9 cărţi: "Mănăstirea Galata" - 1991, "Predici" - 2000, "Adevăruri creştine" - 2003, "Slujire" - 2005, "Divinitate, societate, om" - 2007, "Rugăciunea" - 2008, "Predici" - ediţia a II-a, revizuită şi adăugită - 2009, "Realitatea creştină şi intelectualii români" - 2010 şi "Femeia în viziunea creştină" – ianuarie 2011.
DUMNEZEU SA IL ODIHNEASCA IN PACE!
