În seara de care aminteam, am avut bucuria de a-l conduce acasă pe părintele Ion Cârciuleanu, după una dintre acele convorbiri cu domnul Emilian Popescu, în Casa Epivata de lângă Catedrala mitropolitană de la IaÅŸi. M-a invitat în chilia sa (aÅŸa îÅŸi numea odaia în care se întâlnea cu Dumnezeu în rugăciune ÅŸi în care scria). Mi-a vorbit mult. Despre neam, despre patriotism, despre societatea de astăzi care merge într-o direcÅ£ie "nu prea bună", despre mamă (ÅŸi s-au umezit atunci ochii părintelui), despre credinţă ÅŸi preoÅ£ie.
Toate aceste teme aveam să le descopăr în cărÅ£ile sale, apărute la acea vreme, pe care ÅŸi marii intelectuali ai urbei le răsfoiesc cu evlavie, aÅŸa cum mărturisea profesorul Alexandru Husar în anul 2007, la lansarea unei alte lucrări a părintelui Cârciuleanu, Divinitate, Societate, Om. Cu profesorul Husar, părintele a rămas prieten nedespărÅ£it din momentul în care s-au întâlnit, acolo sus, în dealul Galatei, în vremurile de taină de dinainte de 1989, care, mărturisea profesorul, i-au adunat ÅŸi i-au strâns sufleteÅŸte.
Slovele părintelui
Au urmat alte ÅŸi alte întâlniri cu cel care avea să-mi marcheze existenÅ£a - preotul-intelectual desăvârÅŸit, autor a nu mai puÅ£in de nouă cărÅ£i, scrise într-un interval relativ scurt de timp, ultima redactată la venerabila vârstă de 95 de ani: Mănăstirea Galata, Predici (2 ediÅ£ii), Adevăruri creÅŸtine, Slujire, Rugăciune, Femeia în viziunea creÅŸtină, pe lângă cele două menÅ£ionate mai sus. Åži-a descoperit vocaÅ£ia pentru scris la vârsta experienÅ£ei ÅŸi maturităţii spirituale. Prin fiecare carte în care a pus, după cuvintele Sfântului Isaac Sirul, măsură, osteneală ÅŸi statornică petrecere, prin fiecare predică a sa (ÅŸi, Doamne, cât de frumoase erau), părintele Cârciuleanu ne-a dăruit o fărâmă din veÅŸnicia sufletului ÅŸi a gândirii sale dintr-o viaţă dedicată excelenÅ£ei.
De ce a ales această formă de a îndruma? De ce prin scris? O afirmă în cuvântul lămuritor al cărÅ£ii sale de predici, apărută în anul 2009. Pentru că "slova scrisă dă omului posibilitatea să mediteze, să explice, să aleagă. E ca răsăritul soarelui pe care îl admiri, îl îndrăgeÅŸti, te încălzeÅŸti cu razele lui, dar care îÅ£i dă răgazul să te hotărăşti dacă vei alege lumina sau umbra". Lucrările sale au un stil cald. Călăuzesc fără a obliga, arată ÅŸi îndrumă fără a porunci, mustră cu o blândeÅ£e din care transpare însă autoritatea. Este, aÅŸadar, o modalitate de a face misiune, de a răspândi sfaturi ÅŸi de a promova valori, în vederea formării de caractere ÅŸi conÅŸtiinÅ£e. E o împlinire a unei misiuni moral-sociale.
A fost un preot de vocaÅ£ie, înÅ£elept, cu un trecut spre care a putut privi întotdeauna cu mândria unui om ce ÅŸi-a înmulÅ£it cu chibzuinţă talanÅ£ii. Părintele a plecat dintre noi cu bucuria misiunii împlinite. A fost ÅŸi este un model formativ autentic, un preot devotat nu numai lui Dumnezeu ÅŸi oamenilor, între ÅŸi pentru care a trăit, ci ÅŸi Bisericii ÅŸi ţării, conÅŸtient de vremelnicia noastră ÅŸi de veÅŸnicia lui Dumnezeu.
Trecerea la Domnul a patriarhului Teoctist
În seara zilei trecerii la Domnul a vrednicului de pomenire părinte patriarh Teoctist, l-am vizitat pe părintele Cârciuleanu. Avea ochii în lacrimi. Era un om puternic, trecuse prin multe, însă suferinÅ£a, în acele momente, îl copleÅŸea. Patriarhul Teoctist trecuse la cele veÅŸnice... Îl cunoscuse. Mi-am dat seama că Preafericitul a reprezentat pentru el un model. I-a evocat portretul, direct sau indirect, în cărÅ£ile sale. Mi-a arătat o scrisoare de mulÅ£umire trimisă de patriarh în 28 mai 2003: "Iubite Părinte Ion, M-ai mângâiat cu neuitarea ÅŸi mai ales cu lucrarea Adevăruri creÅŸtine. Te felicit, cu mulÅ£umiri ÅŸi binecuvântări". Părintele mi-a vorbit despre omul ÅŸi arhiereul Teoctist, cu admiraÅ£ie ÅŸi durere, preÅ£ de vreun ceas ÅŸi jumătate. L-am rugat să ia loc, pentru a avea confortul necesar unei astfel de discuÅ£ii. Părintele însă nu s-a aÅŸezat. InsistenÅ£a mea avea să primească ÅŸi un răspuns: "Despre patriarhul Teoctist nu poÅ£i vorbi decât stând în picioare". O lecÅ£ie de viaţă extraordinară despre ceea ce înseamnă aprecierea, respectul ÅŸi recunoÅŸtinÅ£a.
"Orice început are ÅŸi un sfârÅŸit"
Pe 1 august 2011 părintele m-a chemat la el. Mi-a spus, fără introducere, pe un ton grav: "Să-mi scrii biografia. Eu nu mai pot scrie. Sunt multe, foarte multe de spus ÅŸi nu am reuÅŸit să adun totul în cărÅ£ile mele. Mi-e teamă că se vor pierde". De atunci, întâlnirile noastre s-au înteÅ£it: discuÅ£ii, evocări, amintiri, fotografii, împliniri, dorinÅ£e. Am regretul că nu a mai apucat să lectureze, aÅŸa cum ÅŸi-ar fi dorit, cartea, care sper să vadă cât mai curând lumina tiparului.
"Orice început are ÅŸi un sfârÅŸit", a spus celor apropiaÅ£i cu trei zile înainte de trecerea la Domnul, prevestind plecarea. Eram conÅŸtienÅ£i că se apropie, dar parcă voiam să mai dureze. Încă puÅ£in... Îl vedeam ca o întruchipare a
tinereÅ£ii fără bătrâneÅ£e“, întrucât trecerea anilor i-a cruÅ£at falnica înfăţiÅŸare ÅŸi modul de a fi ÅŸi a gândi, cum aprecia, la un moment dat, academicianul Valeriu D. Cotea.
S-a întâmplat totuÅŸi luni dimineaţă. A plecat plin de un optimism debordant, cu încredere în viitor, în oamenii ce îl vor contura ÅŸi în îmbunătăţirea lor, dacă lumea îÅŸi va da seama că fără Hristos nu se poate. "Hristos e perfecÅ£iunea societăţii ÅŸi Cel care răspunde la problemele vieÅ£ii actuale", obiÅŸnuia să spună, cu încredere în revenirea valorilor creÅŸtine, pe care le-a promovat prin cuvânt ÅŸi trăire.
Părintele Cârciuleanu face parte din pleiada preoÅ£ilor de valoare ai ortodoxiei moldave din a doua jumătate a secolului trecut ÅŸi începutul acestuia pe care îl traversăm, acei slujitori pe care Dumnezeu a dorit să îi aibă la cumpăna dintre milenii, tocmai pentru a fi mai aproape de veÅŸnicie.
Astăzi, la ora 11:00, după Sfânta Liturghie, va fi săvârÅŸită slujba înmormântării în Biserica Adormirii Maicii Domnului - Galata, IaÅŸi, unde părintele Ion Cârciuleanu a slujit în ultimii ani, după care alaiul funerar se va îndrepta spre cimitirul Mănăstirii Galata, mănăstire de care părintele a rămas legat sufleteÅŸte. Trupul său va fi aÅŸezat lângă cel al soÅ£iei, pe care a iubit-o ÅŸi respectat-o atât de mult.
(Lector univ. dr. Bogdan Constantin Neculau, in Ziarul Lumina)
