Mobilizare impresionantă pe Autostrada Moldovei A7: 5.000 de oameni implicați!

Constructorul român UMB a mobilizat 5.000 de oameni pe șantierul Autostrăzii Moldova A7, între Adjud și Pașcani, anunță secretarul de stat în Transporturi, Horațiu Cosma.

Potrivit lui, constructorul român a turat motoarele la maximum, profitând în sfârșit de vremea bună care s-a lăsat mult așteptată, iar mobilizarea este impresionantă, fiind implicați în proiect circa 5000 de oameni. Practic, la fiecare două zile șantierele mai câștigă câte un procent de progres.

 

În fiecare zi se aștern între 10.000 și 15.000 de tone de asfalt. Alte 4.000 – 5.000 de metri cubi de beton ridică viaductele și structurile care însumează peste 8 kilometri, arată secretarul de stat.

„Oriunde privești, pe cei aproximativ 120 de kilometri aflați în execuție, întâlnești oameni la lucru, utilaje în mișcare și peisaje care se schimbă de la o săptămâna la alta”, potrivit lui Horațiu Cosma.

Horațiu Cosma transmite că se depun toate eforturile omenește posibile pentru a încadra aceste proiecte în calendarul PNRR, scrie economedia.ro.

„Provocarea este una considerabilă, dar suntem optimiști că vom reuși. Avem întâlniri săptămânale cu domnul Umbrărescu și cu echipa dânsului, planul de lucru este stabilit, punctele critice sunt cunoscute, resursele sunt alocate, iar statul român își va respecta pe deplin partea sa de responsabilitate: vom plăti la minut și vom crea toate condițiile necesare pentru ca șantierele să funcționeze la capacitate maximă în lunile decisive care urmează”, arată el.

Secretarul de stat afirmă că statul român își propune ca în această vară să ajungă cu A7 la Roman, iar până la finalul anului la Pașcani.

„În 2021 obțineam finanțarea europeană prin PNRR pentru acest proiect. Cinci ani mai târziu, ceea ce părea pentru mulți doar un vis, devine realitate. Iar această realitate înseamnă mai mult decât asfalt și poduri. Înseamnă investiții, locuri de muncă, drumuri sigure spre casă, timp câștigat și o șansă reală de dezvoltare pentru o regiune care a așteptat prea mult infrastructura modernă. Înseamnă o Moldovă conectată, competitivă și atractivă pentru cei care vor să investească, să muncească și să își construiască viitorul acasă”, a conchis el.

Termene de deschidere și stadiul lucrărilor

Adjud – Răcăciuni (Lot 2): Se poate circula pe o porțiune din decembrie 2025. Este vorba pe porțiunea Domnești Târg – Adjud (de circa 17 kilometri) din lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni. Stadiul este de 98%. Întregul lot (38 km) va fi deschis în iunie 2026.

Răcăciuni – Bacău (Lot 3): Stadiul fizic este de 73%. CNAIR estimează deschiderea în august 2026.

Bacău – Pașcani (77 km): Săucești – Trifești și Trifești – Gherăești: estimate pentru august 2026.

Mircești – Pașcani: estimat pentru decembrie 2026.

Avertismentul Asociației Pro Infrastructură (API)

Există un risc major de a pierde finanțarea europeană dacă tronsonul Adjud Nord – Săbăoani (96 km) nu este gata până la 31 august 2026, a avertizat recent Asociația Pro Infrastructură. Termenele contractuale inițiale (noiembrie 2025) au fost deja depășite, iar API avertizează că un ritm de lucru forțat („heirup”) pentru a prinde ținta PNRR ar putea afecta calitatea asfaltului și a umpluturilor.

„Altminteri, ne vedem în august la Bacău, perfect fezabil. Însă de acolo și până la Săbăoani este un munte de muncă, unul care nu poate fi cucerit decât cu execuție nonstop și cu toată forța UMB”, conchide Asociația Pro Infrastructură.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

96 de ani de la nașterea celui mai mare bariton din România, o școală din Botoșani îi poartă numele!

astăzi, 11:27

"Dumnezeu nu mi-a dat arcul, nu mi-a dat sabia, nu mi-a dat puşca, să cuceresc lumea. Mi-a dat harul cântului", spunea Dan Iordăchescu, cel care a păstrat întreaga viață un...

Sucevean lăsat pieton și cu mai puțini bani în buzunar, la Botoșani!

astăzi, 11:11

Cea mai mare viteză a fost înregistrată duminică, 31 mai, pe DN 29A, în localitatea Horodiștea. Un bărbat de 65 de ani, din județul Suceava, a fost surprins de aparatul radar, &ic...

Diagnosticată cu microcefalie și scolioză severă, o fetiță de șase ani nu își dorește jucării, ci șansa la o copilărie fără durere! (Foto)

astăzi, 10:48

Ana Mihaela Stoica are 6 ani. Îi plac desenele animate, se bucură când este înconjurată de surorile ei și zâmbește atunci când cineva îi vorbește cu blân...

-->