Până la Cozancea drumul pare greu, aruncat anapoda printre dealuri înalte, șerpuit prin sate vechi de gospodari strașnici, prin câmpuri încă amorțite din iarna-fără-de-iarnă.
Privită din semeția civilizației, Cozancea e în afara lumii, într-un timp care nu măsoară decât prezentul. Mănăstire seculară, cu clădiri albe și oameni roind tăcuți printre ele. Când nu se aud clopotele de chemare la rugăciune, liniștea lăcașului este spartă de zgomote de toate soiurile, ca într-un Eden țărănesc, cu un cor neșfârșit de gâște și rățuște care se zbenguie pe balta din coasta mănăstirii.
Aici, în Raiul Cozancei, au poposit în tinerețile lor cei doi sfinți botoșăneni. Sfinții-Prieteni de la Cozancea: Paisie Olaru și Ilie Cleopa, astăzi scriși în calendarul ortodox drept Sfinții Cuvioși de la Sihăstria, ambii cinstiți în data de 2 decembrie.
„Dar al lui Dumnezeu pentru poporul român”
Astăzi, gândul pios ne poartă către Sfântul Cuvios Cleopa, unul dintre marii duhovnici ai Moldovei.
S-a născut pe 10 aprilie 1912, la Sulița, Botoșani, cu numele de botez Constantin. A trecut la Domnul pe 2 decembrie 1998. A fost arhimandrit, duhovnic și stareț al Mănăstirii Sihăstria Neamțului. Părintele Patriarh Daniel l-a numit „dar al lui Dumnezeu pentru poporul român”. Și-a dedicat întreaga viață nevoinței, rugăciunii și pocăinței. Prin predicile sale, a ajutat mulți oameni să se întoarcă la credință și să își schimbe viața. În urma Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria au rămas numeroşi ucenici, scrieri duhovniceşti pline de înţelepciune şi modelul unui mare duhovnic în inima căruia a ars focul lăuntric al credinţei.
Părintele Cleopa Ilie a rămas în amintirea creştinilor sub chipul părintelui luminos ce îi întâmpina pe toţi cei ce călcau pragul mănăstirii sale.
Mănăstirea Cozancea, creștinătatea secolelor
Începuturile de sihăstrie la Cozancea se pierd în istorie. Înainte de anul 1600 exista aici o bisericuță de lemn. În anul 1756 a fost construită actuala biserică de zid, în apropierea sihăstriei amintite, având drept ctitor principal pe marele paharnic Constantin Balș, ajutat de proprietarii moșiei Ionășeni, boierii familiei Balș, și de către proprietarii din Dracșani: familiile Donicești, Catarginești și Bălșești. În anul 1855, egumenul Veniamin Hurghis a zugrăvit biserica, iar în anul 1858 a fost pictată și în exterior parțial Patimile și Vămile Văzduhului.
Catapeteasma păstrează forma originală. Clopotnița a fost adăugată la biserică în anul 1840, de către doi ciobani bătrâni din Unțeni, care s-au călugărit după aceea cu numele Grigore și Atanasie.
Icoana de la Cozancea, care l-a vindecat pe micul Constantin Cleopa!
Aici a viețuit marele duhovnic Paisie Olaru timp de 27 de ani, fiind și stareț în anul 1947. La îndemnul sfinției sale au intrat în viața monahală frații părintelui Cleopa și chiar părintele Cleopa, după cum însuși acesta povestește mai târziu.
În biserică se păstrează și astăzi cele două icoane făcătoare de minuni: icoana hramului ”Adormirea Maicii Domnului” aducătoare de ploaie (călugării erau chemați în vreme de secetă pentru rugăciuni și procesiuni prin satele învecinate) și icoana de pe iconostas în fața căreia micul copil Costăchel, fiind bolnăvicios, s-a vindecat. ”Aceasta o mărturisește părintele Cleopa, acel copil fiind chiar el”, spun călugării Mănăstirii Cozancea.
(Icoana la care s-a însănătoșit Pr. Cleopa când era prunc)
”Măi, acolo m-am născut eu, măi!”
Timp de peste trei ani a făcut ucenicie duhovnicească la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea, născut de asemenea pe aceste meleaguri, în Stroiești. În anul 1929, la începutul lui decembrie, părintele Cleopa a intrat în obștea Schitului Sihăstria împreună cu fratele său mai mare, Vasile. Până în anul 1935, a păscut oile Schitului Sihăstria, împreună cu alți frați. Apoi, este luat în armată în orașul Botoșani. Se reîntoarce la schit în toamna anului 1936 și este tuns în monahism la 2 august 1937, primind numele Cleopa. În 1947, Schitul Sihăstria, numărând peste 60 de viețuitori, a fost ridicat la rang de mănăstire, iar protosinghelul Ilie Cleopa este făcut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim. Între anii 1952-1954, fiind urmărit de securitate, se retrage în munți. După mai bine de doi ani de viață pustnicească, este readus în mănăstire, la porunca Patriarhului Justinian. În 1956 revine la metanie, iar în primăvara anului 1959 se retrage pentru a treia oara în munți, unde se nevoiește mai bine de cinci ani.
Părintele Cleopa avea 81 de ani când a venit pentru ultima dată la Cozancea. ”A intrat în biserică și a zăbovit foarte mult la Icoana Maicii Domnului. A spus că acea icoană a fost dăruită de mama sa...”, povestește Arhim. Siluan Antoci, el însuși trecut prin Raiul de la Cozancea și martor al revenirii Părintelui Cleopa în mănăstire.
Botoșaniul a rămas pentru Părintele Cleopa un dor. Și ”cu atâta drag povestea despre Botoșani! Când auzea că am venit de la Mănăstirea Cozancea, că suntem de la Botoșani, mereu spunea: Măi, acolo m-am născut eu, măi! Și totdeauna spunea așa: Acolo m-am născut eu! Și doar lucruri bune! Niciodată nu am auzit din gura părintelui Cleopa să spună un lucru negativ de oamenii de sat sau din comună sau de județ, că e la marginea țării... Pentru el erau oameni frumoși, erau oameni gospodari, erau oameni care mergeau la biserică”, mai dă mărturie Arhim. Siluan Antoci.
Se mai păstrează și astăzi, într-o formă puțin modificată, un paraclis construit în pădure de părintele Paisie Olaru și chiar și crucea din stejar care a marcat locul paraclisului. Un loc al păcii, un îndemn la meditație și rugăciune.
