Slujba în Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci" începe la ora 6. E încă întuneric şi, obişnuiţi cu vacarmul oraşului, liniştea ni se pare nefirească. Prea linişte şi parcă măicuţele se aud din spatele uşii.
Cinci vieţuitoare au venit la slujba de dimineaţă, iar rugăciunile lor picură stropi de dumnezeire pe sufletele păcătoşilor. "...şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a cărui împărăţie nu va avea sfârşit" şi-ţi aminteşti mirarea din copilărie când nu înţelegeai ce înseamnă "Sobornicească şi Apostolească Biserica".
Glasurile atât de calde şi liniştite, ce înalţă din suflet laude către Maica Domnului ne desprind din realitatea din care plecasem şi ne transportă într-o altă lume, în care viaţa curge în linişte. Glasul măicuţei bătrâne abia se aude, iar maicile tinere completează şi o ajută să ducă până la capăt rugăciunile, luându-i apoi locul discret. Fiecare îşi ştie rostul şi vorbele care mângâie. Zorii pătrund prin gemurelele mici şi pădurea se înalţă ocrotitoare peste bisericuţa din vârful dealului.
Slujba se termină iar mănăstirea prinde viaţă. O lopată de zăpadă zgârie trotuarul, un preş se scutură în faţa chiliilor, o mătură deretică prin mâna harnică a unei măicuţe. Maica Doroteea, al cărei chip se arată ireal de frumos în lumina dimineţii, ne îndeamnă să intrăm în construcţia nouă ce adăposteşte chiliile.
Maica egumenă Filofteia e ţintuită la pat de o răceală cumplită, care îi slăbeşte şi mai mult puterile dar e bucuroasă de musafiri. Pereţii micii chilii sunt plini de icoane, în majoritatea ţintuindu-ne Maica Domnului. E cald în chilie şi miroase a mir, iar măicuţa ţine cartea de rugăciuni pe braţe şi povesteşte cu glas molcom, din vechi timpuri, despre o mireană Maria şi omul ei Costică, despre copiii şi nepoţii lor şi despre chemarea către mănăstire, după o viaţă închinată credinţei în puterea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului.
Despre sufletul soţiei, mamei şi bunicii rupt între datoria către familie şi datoria către Dumnezeu, despre plecarea de acasă şi chin, despre despărţirea de lume şi regăsirea sinelui. "Să vă rugaţi la Măicuţă, că ea tare se necăjeşte dacă nu vă rugaţi. Vă ascultă rugăciunea şi mijloceşte să vă fie bine, aşa cum îi place Tatălui Ceresc", glăsuieşte maica Filofteia, iar soarele îşi trimite razele în chilia mică, plină de icoane.
Afară, pe tabla acoperişului, câteva vrăbiuţe saltă zgomotoase şi glăsuiesc în limba lor. Turnul Bisericii înconjurată de zăpadă se înalţă în soare, străjuind chiliile care în urmă cu mai bine de un an ardeau cu flăcări înalte. Anotimpurile au trecut, chiliile s-au ridicat din nou iar amintirea incendiului mistuitor rămâne în inima vieţuitoarelor de la mănăstire.
În spatele bisericii se vede locşorul în care se roagă maica Filofteia în fiecare zi. Un soi de căsuţă mică, plină de icoane, în care se retrage atunci când îi vine dorul de "pustie". E linişte în curtea schitului şi parcă nici vântul nu îndrăzneşte să tulbure calmul de sus. Aici e o altă lume.
Citiţi şi:
MISIUNE DIFICILA! Peste 50 de pompieri au luptat trei ore cu flacarile la Schitul Lebada! Vezi IMAGINI FOTO si VIDEO din timpul interventiei!
