"Daca avem nevoie de ceva este mai înainte de toate o administraţie cu ştiinţă de carte şi insuflată de spiritul probităţii; acelaşi lucru se cere de la judecători, de la profesori, de la orice organe ale statului. În loc de-a restitui poporului prin muncă serioasă ceea ce vă dă ca buget al cheltuielilor, ne veniţi zilnic cu aerul tragic al Dramelor Parisului şi al Mizeriilor Londrei, să cereţi ba reformarea legii electorale, ba electivitatea magistraţilor, ba câte toate. Toate acestea nu ajută nimic, nu uşurează c-un grăunte măcar sarcina socială, din contra o îngreuie fără de niciun folos şi ţara stă tot pe loc, ţăranul ară tot cu plugul lui Mircea cel Mare, administraţia tot rea, şcoala tot mediocră, justiţia tot înjghebată din oameni ce vor să-şi facă în tribunale practica de advocatură. După cum ni se pare nouă, legile şi organizarea politică ar fi putut să rămâie cu totul aceleaşi cari erau înainte de 1700; nu l-ar fi durut pe nimenea capul de toate acestea.

De ce căutăm în legi, în forme şi în reforme scrise ceea [ce] nu este, nu poate fi cuprins în ele: probitatea aplicării lor şi cunoştinţele tehnice de resort? Legile cele mai bune nu fac din subprefect om cu ştiinţă de carte; legi scrise nu pot înlocui munca, nu probitatea, nu cunoştinţele şi practica afacerilor publice. Acesta este însă blestemul demagogiei, de-a vedea relele acolo unde nu sunt şi de-a nu le recunoaşte acolo unde sunt în adevăr. Ele sunt în ignoranţă; ele sunt în lipsa de probitate, în lipsa de creştere şi de cultură; în contractarea de trebuinţe străine, pe cari inepţia de-a munci nu le poate satisface decât recurgând la mijloace maloneste şi la şarlatanerie politică. Acestea sunt relele ce trebuiesc combătute, nu legea electorală".

"Faţa adevărată a răului: stricarea proporţiei între clasele consumatoare şi cele producătoare. Azi, în locul a o mână de oameni cari nu-i cereau poporului românesc decât 10 milioane pe an pentru conducerea afacerilor lui publice au venit zeci de mii de postulanţi şi de lefegii cari-i cer aceluiaşi popor, acelaşi ca număr şi ca putere de producţiune, de douăzeci de ori pe atâta, căci azi şi Giani e boier, şi Carada este, şi mulţi alţii al căror număr nu mai are sfârşit".

"Nu acel legiuitor va fi însemnat care va plagia legi străine traduse din codicele unor ţări depărtate ce au trăit şi trăiesc în alte împrejurări, ci cel care va şti să codifice datina ţării lui şi soluţiunea pe care poporul în adâncul convingerilor sale o dă problemelor în materie. Nu acel om politic va fi însemnat, care va inventa şi va combina sisteme nouă, ci acel care va rezuma şi va pune în serviciul unei mari idei organice înclinările, trebuinţele şi aspiraţiunile preexistente ale poprului său. Nu acel istoric va fi exact, carele în fraze pompoase va lăuda sau va batjocori întâmplările în trista şi searbăda lor conexiune cauzală, ci acela care va căuta raţiunea de-a fi a acelor întâmplări şi va descoperi-o în adâncimea geniului popular. Unul ca acesta ar descoperi că aceleaşi raţiuni cari au făcut pe români să crească i-au făcut să şi cază; aceleaşi calităţi care au urcat pe osmani la înălţimea de stăpânitori a trei continente au fost rădăcinile pieirii lor; că orice calitate, orice energie, orice e mare şi puternic ca patimă are în consecuenţa cu sine însuşi rădăcinile fericirii şi nefericirii sale".


(Mihai Eminescu, in Timpul, 1882)