Păstrată până astăzi în zestrea culturală şi arhitecturală a Dorohoiului, Biserica Vârgolici prezintă particularităţi ce îi conferă unicitate în rândul lăcaşurilor de lemn din Moldova.
 
În partea dinspre gară a vechiului târg Dorohoi, pe pământurile dăruite, odinioară, de boierul Vârgolici, se ridica, la 1779, o bisericuţă de lemn, menită a sluji locuitorilor din acea latură a oraşului. Era a doua biserică înălţată în Dorohoi, după cea închinată Sfântului Nicolae, construită de domnitorul Ştefan cel Mare. Veacurile s-au scurs, istoria a trecut în valuri peste târgul de la marginea de nord a ţării, dar bisericuţa de lemn a rămas în picioare până astăzi.
 
Aflat în imediata vecinătate a centrului, lângă Liceul "Grigore Ghica", monumentul păstrează aerul patriarhal al vechiului târg. Un tărâm al liniştii şi un loc încărcat de spiritualitate. Aşa a fost considerat de-a lungul timpului, căci aici oamenii veneau de departe, pentru a găsi ocrotire, sfat bun şi alinare.
 
Din mijlocul micii împrejmuiri de verdeaţă, bisericuţa pare azi o cetate în care lemnul este împărat. Jur-împrejur, construcţii mai noi, de piatră, spun istoria recentă a târgului, însă lăcaşul ridicat la sfârşitul secolului al XVIII-lea păstrează, pe bârnele îmbătrânite, mărturiile unui timp definit de credinţă statornică, vrednicie şi, mai ales, trăinicie.
 
Lăcaşul se încadrează în tiparele arhitecturii religioase în lemn din Moldova secolelor XVII-XIX. O bijuterie atent şlefuită, ce poartă mai degrabă înfăţişarea unei ctitorii domneşti, decât a unuia al "poporănilor". Silueta miniaturală, elementele de arhitectură din interior, tehnica încheierii bârnelor, echilibrul proporţiilor, jocul volumelor sunt doar câteva dintre elementele ce dau un caracter de unicat bisericii de lemn de la Dorohoi.
 
De la legendă la izvoare scrise
 
Legendele spun că pe locul acestui lăcaş creşteau, odinioară, codri falnici de stejar. Din lemn "de pe loc" ar fi fost ridicată şi bisericuţa, de către "poporănii" din această margine de târg. Câteva inscripţii de pe o piatră veche, de mormânt, ce se păstrează în curtea bisericii, precum şi date din documentele vrednicului paroh-cărturar Dumitru Furtună, arată, însă, că un anume preot Vasilie ar fi fost ctitorul adevărat, acesta fiind cel care a şi cioplit bârnele de stejar ce s-au folosit la ridicarea lăcaşului.
 
Există, de asemenea, unele documente care susţin că biserica Vârgolici ar fi chiar mai veche, şi că la 1779 a fost doar restaurată şi resfinţită. Oricum ar sta lucrurile, din acest punct de vedere, lăcaşul de lemn de la Dorohoi rămâne unul dintre cele mai vechi din această parte de ţară.
 
Stilul arhitectural
 
"Cea mai bună mărturie despre dorohoienii noştri din veacul XVIII", aşa cum a numit-o în lucrarea sa, Oraşe şi sate, marele Nicolae Iorga, are toate atributele unui monument valoros al arhitecturii în lemn din Moldova. Ridicată din bârne masive de stejar, "încheiate până şi cu bolţile de sus, din pridvor, centru şi altar", bisericuţa vădeşte tehnica strălucită a meşterilor din veacurile trecute.
 
Lăcaşul a fost construit din bârne masive de stejar, cioplite din topor şi încheiate în cheotori netede, până la bolta de sus, şi aşezate pe o temelie zdravănă de piatră de râu. La exterior se remarcă brâul median, ce încinge biserica, parcă pentru a o proteja.
 
Splendidele elemente decorative de pe portalul de intrare, precum şi pisania de deasupra uşii întăresc convingerea că ai în faţă un monument istoric extrem de valoros.
 
Acoperişul, foarte înalt, este din draniţă. De-a lungul timpului a fost înlocuit în câteva rânduri cu tablă.
 
Zestrea de frumos din interior
 
Odată admirat exteriorul, cu gingaşa frânghie răsucită - simbol al speranţei creştine - încingând mijlocul construcţiei, gândeşti că în interior lucrurile sunt făurite în acelaşi ton. Însă graţia, eleganţa şi frumuseţea se întrec tocmai în detaliile dinăuntru - în grija pentru puţinele, dar atât de delicatele elemente sculptate, în ştiinţa meşterilor de a sugera ideea de spaţialitate, deşi lăcaşul are dimensiuni atât de mici. Peretele despărţitor, cu un decupaj simplu, prezintă două elemente stilizate, sugerând o poartă deschisă - trecerea din pronaos în naos.
 
Catapeteasma reţine, minute în şir, atenţia. Aici se deosebesc două stiluri picturale, semn că la un moment dat s-a intervenit asupra picturii. Astfel, icoanele împărăteşti sunt realizate în stil neoromânesc, pe când registrele superioare vădesc o tehnică picturală bizantină. "Icoanele sunt îmbrăcate în foiţă de aur bătută manual şi au o cromatică deosebită, potenţată de pigmentul natural folosit. Noi am curăţat catapeteasma în 2006", spune părintele Cătălin Ifrim, parohul Bisericii de lemn "Adormirea Veche şi Naşterea Maicii Domnului" şi profesor la Seminarul Teologic din Dorohoi, prin grija căruia biserica şi-a recăpătat strălucirea de altădată.

Citeste mai departe, in Ziarul Lumina