Ma intreb de multe ori de ce plangem la inmormantari. Moartea face parte, paradoxal, din viata. E firesc sa ne ducem, la un moment dat, in lumea celor drepti. Nu exista nemurire decat prin ceea ce reusim sa lasam in urma noastra, si aici nu ma refer la bunuri materiale, care se consuma repede.

Atunci cand pierzi pe cineva drag, desi uneori stii ca acesta este sfarsitul, te astepti la el, dar vrei sa vina cat mai tarziu, te doare inima, la propriu. Si lacrimile sunt absolut involuntare. Sunt oameni care nu pot plange, lacrimile lor sunt in interior. Zbuciumul si suferinta sunt o lupta continua cu neputinta de a aduce omul drag inapoi. Suntem constienti ca nu se va mai intoarce niciodata. Ne legam de ce a lasat amintire. De tot ce putem atinge ca sa reeditam momentele petrecute impreuna. De tot ce a ramas inca viu in mintea noastra. Doar nu degeaba se spune "De morti – numai de bine".
 
Caci in majoritatea cazurilor ne amintim numai lucrurile frumoase. Si asa si trebuie sa fie. Cum ai putea vorbi de rau un om care nu se mai poate apara?
 
Exista un sentiment de vinovatie in cazul in care nu am reusit sa mai spunem lucruri frumoase, sa avem ultimul dans, ultima imbratisare, nu am reusit sa ne luam adio pentru ca a plecat mult prea repede, nu am reusit sa-i salvam viata, indiferent de cat de mult am luptat, nu am reusit un ultim "Te iubesc", nu am putut transmite ce simtim, ce viata goala vom avea fara ea sau el.
 
De ce ne simtim vinovati, doar am avut ocazii nenumarate sa facem toate aceste lucruri? De ce nu am profitat de fiecare secunda a vietii impreuna pentru a darui iubire? La ce buna fiinta noastra pe pamant daca nu pentru a ne epuiza de iubirea daruita? Dragostea este un izvor nesecat, cu cat daruiesti mai multa, cu atat ea creste mai puternica. Inima este suficient de incapatoare pentru a iubi toata omenirea. De ce facem economie de iubire, de cuvinte frumoase, de saruturi, imbratisari, tandrete, intelegere? Ne vor trebui dincolo toate acestea? Nu putem iubi decat traind. Frumos. Intens. Sincer. 100%. Indivizibil. Indubitabil. Cu credinta. Cu putere. Cu curaj. Cu dorinta. Cu speranta.
 
S-a intors spre mine: "Dintre cei iubiti de tine, cei mai multi sunt in lumea umbrelor. De ce te-ai teme atat?". "Aici raspunsul e simplu, i-am spus. Pentru ca nici pe cei morti nu pot sa-i iubesc decat traind".  Octavian Paler


Autor: Corina