Vindecari si vindecatori sau cum deosebim sfintenia de sarlatanie?
 
In confuzia generala a lumii de azi, cand valorile sunt amestecate si rasturnate in fel de fel de sincretisme filosofic-spiritiste, aparitia unei carti trece aproape neobservata de lumea oficiala a culturii si spiritualitatii romanesti.

Fara sa aiba binecuvantarea Bisericii "Dumnezeului celui viu, stalp si temelie a adevarului" (Timotei 3.15), si deci acreditarea cea mai autorizata in fata publicului cititor, cartea "Icoane facatoare de minuni si vindecatori din Romania", aparuta la Total Press in 1997, este o veritabila capcana pentru crestinul ortodox, care mai cauta uneori "semne si minuni" pentru intarirea sa in credinta. Initial, la vederea copertei, am crezut ca respectiva carte este o colectie nevinovata de marturii referitoare la interventiile minunate ale lui Dumnezeu. Deschizand-o, insa, am avut o mare surpriza; nu era nici pe departe ce parea la prima vedere.
 
1. Exemplificare

 Precum stim, diavolul, in setea lui neostoita de a amagi pe toti oamenii, isi intinde mereu rautatile sub masca binelui, incercand prin aceasta stratagema sa-i abata de la calea Adevarului si a Vietii, pe caile multe ale minciunii si ale pierzarii. Exact asa se petrec lucrurile si cu cartea sus numita. Cu o coperta atragatoare, ce prezinta 16 frumoase iconite ortodoxe, care fura ochiul (precum Evei in rai) omului neatent si la ceea ce e dincolo de aparente, cartea pare la exterior unicul ghid (aparut pana atunci) al bisericilor si manastirilor "mai facatoare de minuni" din tara. In realitate insa, cartea cuprinde "Ghidul moastelor, icoanelor, vindecatorilor si ocultistilor din Romania" (vezi pag.1).

Ne-am intrebat firesc, ca orice crestin ortodox sanatos: "ce insotire are dreptatea cu faradelegea? Sau ce impartasire are lumina cu intunericul? Si ce invoire este intre Hristos si Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce intelegere este intre templul lui Dumnezeu si idoli?" (2 Corinteni 6.14-16).
 
Desi nu este prima publicatie in care diavolul incearca rastalmacirea unor invataturi dumnezeiesti din Biserica, ne mira totusi obraznicia cu care autorii (care in prefata vorbesc la plural, iar in final semneaza sub un singur nume – lucru prin care isi arata iresponsabilitatea lor publica) se erijeaza in autoritati spirituale care valideaza si promoveaza minuni si "facatori de minuni", autoritati considerate de ei mai presus de Biserica insasi. Intrucat sunt amestecati printre "vindecatori", alaturi de alti paranormali (insuflati nu de Duhul lui Dumnezeu) si cativa Parinti duhovnicesti ai Ortodoxiei romanesti contemporane, ne simtim obligati sa demascam aceste grave ofense aduse Bisericii si credintei noastre ortodoxe. Pornind de la cateva exemple flagrante de viclenie folosita de autori, prezente in carte, dincolo de suprafata ei aparenta, vom aborda mai pe larg tema falsilor vindecatori ai zilelor noastre.
 
1. De la bun inceput trebuie sa semnalam prezenta unei intentii necurate in chiar titlul lucrarii ("Icoane facatoare de minuni si vindecatori din Romania"): punerea laolalta a minunilor savarsite in Biserica si a celor savarsite in afara Bisericii. Adica (diavolul) vrea sa sugereze ideea ca minunile ar avea aceeasi provenienta: "Miracolele le face Cerul." (pag.6), certificand valabilitatea minunilor mincinoase prin amestecarea lor cu cele dumnezeiesti. Bineinteles, nu toate minunile petrecute la Biserica, date ca exemplu de autori in carte, sunt propriu-zis minuni. Unele sunt lucruri firesti petrecute cu oameni care au avut impresia unei interventii supranaturale speciale in viata lor.
 
Altele sunt chiar interventii diavolesti de-a dreptul (cand cei ce le savarsesc sau le primesc folosesc niste practici neortodoxe). Ori, in realitate, miracolele nu le face acelasi autor, nu sunt manifestari ale aceluiasi duh. Lucrul este limpede sesizabil, caci minunile pe care le face Duhul Sfant in Biserica nu sunt produsul automat al vreunei vrednicii si metode omenesti, ci sunt interventii in dar ale lui Dumnezeu; ele solicita din partea omului (si il conduc pe acesta la) dreapta credinta, smerenie si iubire crestina. Falsele minuni sunt expresii ale ereziei, mandriei si egoismului. Intentia diabolica pune in comun sfintelor moaste, icoane si randuieli bisericesti, pe de o parte, si vindecatorilor, ocultistilor si metodelor lor spiritiste, pe de alta parte, efectuarea de minuni sensibile la nivel fizic, ca si cum s-ar zice ca minunile vin de la acelasi
dumnezeu.
 
2. Apoi, in prefata "Oamenii si energiile subtile", "redactia", sub aceeasi inspiratie oculta, elogiaza aparitia si la noi in tara a "terapiilor complementare", aparitie care "sunt o proba ca omenirea a intrat intr-o noua era" (!New Age, nu?) (pag.5). Bolile pe care le au oamenii in acest timp modern nu ar mai fi cauzate de pacatele lor si ale inaintasilor (cum invata Biserica), care cu ochiul liber se vede ca s-au inmultit peste masura, ci ar fi doar niste dezechilibre ale "energiilor care ne alcatuiesc, (iar) reechilibrarea energiilor o pot face cei inzestrati cu har vindecator. Miracolele le face Cerul." (pag.6) Sfintele moaste, icoanele si vindecatorii paranormali n-ar mai fi atunci decat "canale prin care comunicam cu Cerul, canale prin care ne adaptam legilor Universului." (pag.6) Valoarea infinita si libertatea persoanei umane sunt strivite asadar (in conceptia confuza panteista a autorilor acestei carti) de legile si energiile impersonale ale omului si ale cosmosului idolatrizat. Omul n-ar mai fi persoana - creatia minunata ("dupa chipul Lui") a lui Dumnezeu cel Personal si iubitor de oameni, ci un produs "energetic" al "evolutiei karmice" (ca-n paganismele antice orientale), care nu se poate ridica deasupra legilor fixe ale universului.
 
3. Autorii recunosc ca, desi unii paranormali afirma ca "nu-si transforma in afacere harul daruit de Divinitate" (pag.114), tratand gratis pacientii, altii tratand "indiferent de plata" (pag.144), iar altii afirmand ca "pentru someri, handicapati, pensionari, studenti si elevi practica o reducere de 20% din costul tratamentelor (pag.142), exista totusi si vindecatori "neaveniti si impostori", "avizi de bani (si) avizi sa-i stapaneasca pe altii", carora insa "Cerul le ia pana la urma harul" (pag.5). Din cauza ca acestia nu pot fi reperati usor (de ei), autorii avertizeaza pe cititori ca "nu ne asumam raspunderea in ceea ce priveste reusita tratamentului (si) ne declinam orice responsabilitate fata de
preturile practicate" (pag.6) de cei popularizati in carte. Cu alte cuvinte, autorii ii popularizeaza pe acesti vindecatori (credibili), dar se disculpa din start de orice eventuala acuza ca ar fi in complicitate cu ei si ca ar induce lumea in eroare prin propaganda pentru ei. Totusi, sunt mii de oameni care ne marturisesc faptul ca unii din acesti vindecatori i-au inselat, si nu doar de incredere, ci inca de multi bani. Falsii vindecatori spun ca tratamentul lor nu poate avea efect decat daca mergi cel putin 10 sedinte la ei. Va dati seama ce inseamna 10x200.000 lei (cel putin!), si asta de la un singur client…
 
4. Sunt enumerate cateva din cele mai cunoscute biserici si manastiri ortodoxe, in care s-ar face minuni mai multe decat in celelalte, intr-un mod care nu face deloc cinste Bisericii insesi. Perspectiva prin care sunt privite Sfintele moaste, icoanele si randuielile Bisericii este una strict antropocentrica si juridica, ca si cum Dumnezeu nu ar mai avea loc in ele, ca si cum Dumnezeu nu ar lucra totdeauna si pretutindeni cu aceeasi putere, in deplina libertate, ci ar fi constrans sa raspunda automat cu minuni, cand omul respecta un anumit ritual fixist (neortodox prin definitie). Astfel, in prezentarea unor biserici sunt afirmate unele inovatii liturgice (straine de Ortodoxie si care isi au mai
degraba originea in magie si vrajitorie) precum: "slujbe de dezlegare a cununiilor, exorcizari speciale, ritualuri pentru intoarcerea lucrurilor furate, deschiderea Sfintei Evanghelii, folosirea de talismane de binefacere", s.a..
 
5. Unora dintre preotii Bisericii, prin lingusire, li se acorda faima de "om cu mare har, sfatuitor exceptional, specialist in demonologie, duhovnic vestit, cu darul clarviziunii…". Este pus asadar in centru nu Dumnezeu Care lucreaza prin slujitorii Sai, ci omul. Nici un slujitor al lui Dumnezeu nu se bucura cand i se face o reclama mincinoasa, si inca de oameni indoielnici. Cum au indraznit sa-i bage pe Parintii Bisericii "in aceeasi oala" cu proorocii lui Antihrist? Pe cine au intrebat inainte de a-i trece intr-o lista cu toti inselatii veacului pe Parintii Teofil, Sofian, Arsenie si Cleopa? Doar este binecunoscuta pozitia lor ferma pe temelia si in hotarele Ortodoxiei, fara nici o toleranta in materie de dogma si de practica religioasa. La unison, Parintii Bisericii au respins orice analogie, orice amestec, si orice adaugare din paganism (vrajitorie,
parapsihologie, bioenergie) la invatatura si cultul Ortodoxiei. Este totusi regretabil faptul ca unii "popi" mai amesteca Evanghelia cu ocultismul, primind in biserica pe unii care fac radiestezie, yoga si alte practici demonice sau participand la actiuni "de binefacere" alaturi de ei.
 
6. La capitolul "Societati, fundatii si organizatii care au ca obiect de studiu si ca activitate parapsihologia", autorii aduc o alta ofensa Bisericii. Pe langa grupuri clar definite pe linia ocultismului si a filosofiilor sincretiste, este prezentata, fara a avea absolut nici o legatura cu parapsihologia, cu sugestia, cu tehnica radianta, cu bioenergia si cu psihotronica (ce denumiri pompoase!), "Asociatia medicilor si farmacistilor crestini ortodocsi Sfantul Pantelimon", asociatie care functioneaza pe langa Mitropolia Iasi. Apoi, in cadrul prezentarii Fundatiei "Casa Sperantei", care se ocupa de recuperarea copiilor cu handicap neuro-psiho-motor, sta scris ca "la realizarea acestor tratamente
participa voluntar medici, bioenergoterapeuti, preoti" (pag.170). Iata o alta dovada de viclenie draceasca ce ataca cinstea si sfintenia Ortodoxiei. Este ca si cum ai zice ca ceea ce nu poate face Biserica si medicina face parapsihologia. Ba, sunt promovate printre metodele de medicina complementara si "urinoterapia, cristaloterapia" (pag.168), lucruri clar degradante pentru orice om rational.
 
7. In capitolele "Vindecatori" si "Ocultisti", sunt efectiv ridicati in slavi impostorii si practicile demonice pe care ei le promoveaza. Astfel, enumeram si noi cateva din denumirile metodelor oculte folosite de acestia, in speranta ca cine le va retine (cat de cat) va sti pe viitor sa se fereasca pe sine si sa-i fereasca si pe altii de asemenea forme moderne de inselare satanica: divinatia, meditatia crestina multi- si extra-dimensionala, teosofia (iata cum e luat numele lui Dumnezeu in desert), antroposofia, magia (alba sau neagra), vrajitoria, bioenergia, radiestezia, parapsihologia, astrologia (horoscopul), yoga, ocultismul, spiritismul, ghicitul (in: palma, cafea, bobi, carti, rhune, stele, orice), geomantia, necromantia, hipnoza, autoscopia, visele si vedeniile in transa, clarviziunea, vederea viitorului (in sanatate, in familie, in afaceri chiar), telepatia, telekinezia, dezlegarea de cvantoprograme-? (deochi, vraji, blesteme, etc.), comunicarea codificata cu "fiinte de aer" (sau cu fiinte din Shambala sau din alte lumi astrale-?), dialogul cu OZN-uri, metoda Silva, tratamentul la distanta (pe baza fotografiei, a vreunui obiect sau a glasului prin telefon) s.a. (din nefericire inca multe).
 
8. In capitolul "Cum puteti recunoaste raul si cum puteti lupta impotriva lui", din nou autorii fac elogiul demonismului. Astfel, raul din viata unui om este pus aproape total pe seama farmecelor, si nu a pacatelor proprii pentru care mustra Dumnezeu ca omul sa revina prin pocainta la calea dreptatii. De aceea, solutia propusa este "stabilirea diagnosticului si acest lucru il poate face cel mai bine un ocultist. Odata ce v-ati lamurit care este natura raului care va ataca, nu mai aveti de facut decat sa mergeti la tamaduitorul cel mai potrivit" (pag.175). Adica Biserica nu ar avea nici o treaba in eliberarea omului din robia rautatii. Vina si responsabilitatea raului n-o mai are omul, care prin pacate s-a despartit de Dumnezeu, de a Lui voie si sfintire, ci altceva din afara lui, "atacul psihic, actiunea spiritelor malefice, legile karmice-?, (ba chiar) tranzitele planetelor" (pag.177). Solutia aceasta se vede limpede ca nu este deloc crestina, intrucat nu face deloc apel la invatatura si practica Bisericii - Trupul lui Hristos. Sunt promovate reincarnarea si fatalismul predestinationist al astrologiei, conceptii clar anticrestine. Oricum cartea recunoaste ca, totusi, pentru unele probleme mai grele (exorcisme, blesteme de neam si false legaturi de rudenie-?) "cele mai eficiente metode sunt slujbele la biserica, dezlegarile, etc" (pag.186).
 
9. Multi ocultisti isi ofera serviciile zilnic, insa, printre ei mai este cate unul "foarte credincios, (care) nu ghiceste niciodata in zilele de post si de sarbatori religioase"(pag.149). Se vede clar, deci, cu ce viclenie isi afiseaza "credinta", ca sa-i pacaleasca pe cei neinstruiti, inoculandu-le ideea diabolica ca ghicitoria ar fi de la Dumnezeu. Gama de servicii oferite este foarte mare: de la izgonirea durerilor si a bolilor pana la prezicerea viitorului, de la gasitul obiectelor furate sau pierdute pana la ascensiune profesionala si prosperitate financiara. Cu asemenea oferte de succes diavolul incearca sa-i atraga pe oameni in apostazie, in neascultarea fata de Dumnezeu Cel Viu si de Biserica Lui dreptmaritoare. Noi, insa, sa nu uitam ca diavolul l-a ispitit pe Mantuitorul Hristos zicandu-i "acestea toate (imparatiile lumii si slava lor) Ti le voi da Tie, daca vei cadea inaintea mea si Te vei inchina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, caci scris este: "Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti"." (Matei 4.9-10) "Pentru ca ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?" (Matei 16.26). Cu aceleasi ispite, asadar, diavolul vrea sa fure ochii si mintile oamenilor azi, prin tot felul de viclesuguri satanice, deviindu-i atentia de la comoara infinita a sufletului (mantuirea vesnica in imparatia lui Dumnezeu) spre trup si spre lumea exterioara pamanteasca.
 
Nota !
 La Editura Episcopiei Romanului, in 1999, Parintele Arhimandrit Ioanichie Balan a publicat doua carti, pe care le recomandam cu caldura: "Sfintele moaste din Romania" si "Sfintele icoane facatoare de minuni din Romania", carti bine realizate si de mare folos tuturor crestinilor care vor sa-L cunoasca pe Dumnezeu si sa primeasca harul Lui mantuitor, tamaduitor si sfintitor in Biserica Sa Dreptmaritoare.
 
2. Invatatura ortodoxa Omul nu este nici doar trup, nici doar suflet, si nici doar juxtapunerea lor, ci este o fiinta unitara psiho-somatica, o fiinta personala frumoasa, zidita de
Dumnezeu "dupa chipul Sau" (Facere 1.27) cel vesnic viu; datorita acestei "negraite legaturi dintre suflet si trup", starile sufletesti se manifesta in trup si reciproc. Dumnezeu doreste cu mare dor ca omul sa fie si "dupa asemanarea Sa" (Facere 1.26), adica sa traiasca viata lui Dumnezeu, viata vesnica si fericita a comuniunii dumnezeiesti; iar aceasta desavarsire omul n-o poate trai departe de Dumnezeu, in afara Dumnezeului Celui Viu si iubitor de oameni. Omul nu-si este luisi izvor al vietii, ci a primit viata ca dar infinit de la Dumnezeu Cel Viu si de viata datator, de aceea starea vietii lui (de plinatate sau de imputinare) este data de relatia lui cu Dumnezeu. Cu cat omul se uneste mai mult prin iubire (ca sinteza a tuturor virtutilor) cu Ziditorul Sau, cu atat unitatea fiintei sale se intareste prin prezenta harului divin, cu atat traieste mai intens viata dumnezeiasca, cu atat devine mai mult "partas dumnezeiestii firi" (2 Petru 1.4). Asadar, si trupul devenind "templu al Duhului Sfant" (1 Corinteni 6.19), se induhovniceste, se umple de har, ridicandu-se peste limitarile firii create.
 
Sanatatea reprezinta, astfel, starea naturala de viata spirituala si organica, in care toate puterile sufletesti si trupesti ale omului lucreaza potrivit poruncii si scopului lui dat de Dumnezeu in firea lui, cand l-a creat. Sanatatea este cresterea continua a vietii omenesti in harul dumnezeiesc, in viata vesnica. Daca omul respecta legea lui Dumnezeu, si in plan spiritual si in plan organic, viata lui ramane unitara si in armonie interioara. Atunci sufletul si trupul sunt in starea lor fireasca de sanatate, de armonie cu Dumnezeu si cu lumea exterioara.
 
Pacatul, ca razvratire voita fata de Dumnezeu, inseamna departarea de la Izvorul vietii si deci o imputinare a vietii, o moarte (intai spirituala si morala, apoi chiar si fizica). Stricarea relatiei cu Dumnezeu prin pacate deregleaza intreaga fiinta umana: vointa slabeste, ratiunea se intuneca, afectivitatea se intineaza cu senzatiile placerilor pacatoase, instinctele naturale se pervertesc, simturile isi pierd claritatea, iar trupul isi modifica comportamentul metabolic. Urmarile pacatului, dezechilibrele sufletesti si fizice, se deruleaza apoi in timp, uneori mai scurt, alteori mai lung. Asa se instaleaza in fiinta umana boala si moartea, ca urmare a pacatului. Patimile sufletului si bolile
trupului, ca tulburari ale starii firesti de sanatate, insa, nu pot fi tratate separat si unilateral, prin metode mecaniciste, cum ai repara un ceas umbland la rotita care nu mai merge bine, ci la vindecarea intregii lui fiinte omul trebuie sa participe constient, sa conlucreze cu harul divin daca vrea sa se vindece deplin, si nu doar pentru viata aceasta pamanteasca.
 
Restaurarea firii umane a savarsit-o obiectiv Mantuitorul Iisus Hristos, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu intrupat, iar subiectiv, fiecare credincios si-o poate impropria prin credinta intru El, prin unirea tainica prin har cu El, Care ne-a spus: "Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15.5).

Dupa caderea in pacat a protoparintilor, intreg neamul omenesc sufera consecintele indepartarii de Dumnezeu: boala si moartea. De aceea, bolile (sufletesti si trupesti) au intre cauzele si conditiile lor provocante si favorizante o importanta componenta data de pacate. Noi, oamenii, si chiar lumea intreaga, astazi suferim mai mult ca oricand in istorie de pe urma pacatelor noastre si ale inaintasilor nostri, dar, aproape totdeauna, nu vrem sa recunoastem ca "noi primim cele cuvenite dupa faptele noastre" (Luca 23.41). Ca si atunci la inceput, in rai, omul, in mandria sa, nu-si recunoaste pacatul sau, si incearca sa dea vina doar pe cauze exterioare lui (Adam a dat vina pe Eva, Eva pe diavol, iar azi omul zice ca se simte rau din cauza ca altii i-au facut farmece, etc.), nevrand sa-si asume responsabilitatea si urmarile propriilor fapte pacatoase.
 
Dumnezeu, insa, infinit iubitor de oameni, Care nu vrea "moartea pacatosului, ci ca pacatosul sa se intoarca de la calea sa si sa fie viu" (Iezechiel 33.11), il cauta pe omul cazut in pacat ("Adame, unde esti?" – Facere 3.9) si-l cheama la pocainta, la indreptare, la invierea din moartea pacatului. De aceea, Dumnezeu mai si mustra, mai si mangaie pe oameni, prin incercari, ca sa-i aduca la calea mantuirii. Recunoasterea pacatelor si asumarea luptei (cu pacatul, cu urmarile lui, cu diavolul cel ucigas de oameni) pentru mantuire, prin rabdarea incercarilor si prin rugaciunea catre Dumnezeu, reprezinta din partea omului primul lui pas spre vindecare. Caci suferinta trupului o da Dumnezeu oamenilor (cu ingaduinta, nu cu razbunare) tocmai ca un prilej de pocainta, ca macar rabdandu-o cu "duh umilit" (Psalmul 50.18) sa primeasca mantuirea si cununa biruintei. Daca pacatul este o pornire irationala de placere (omul cauta placerea de dragul ei), revenirea din pacat se face prin asumarea durerii, prin cruce, prin lupta cu ispita hipnotica a placerii, printr-o asceza sufleteasca si trupeasca.
 
"De nu te vei sili sa implinesti toate cuvintele legii acesteia, care sunt scrise in cartea aceasta si nu te vei teme de acest nume slavit si infricosator al Domnului Dumnezeului tau, atunci Domnul te va bate pe tine si pe urmasii tai cu plagi nemaiauzite, cu plagi mari si nesfarsite si cu boli rele si necurmate; va aduce asupra ta toate plagile cele rele ale Egiptului, de care te-ai temut si se vor lipi acelea de tine. Toata boala, toata plaga scrisa si toata cea nescrisa in cartea legii acesteia, o va aduce Domnul asupra ta, pana vei fi starpit." (Deuteronom 28.58-61)
 
"Vezi ca Dumnezeu vorbeste cand intr-un fel, cand intr-alt fel, dar omul nu ia aminte. Si anume, El vorbeste in vis, in vedeniile noptii, atunci cand somnul se lasa peste oameni si cand ei dorm in asternutul lor. Atunci El da instiintari oamenilor si-i cutremura cu aratarile Sale ca sa intoarca pe om de la cele rele si sa-l fereasca de mandrie, ca sa-i fereasca sufletul de prapastie si viata lui de calea mormantului; de aceea, prin durere, omul este mustrat in patul lui si oasele lui sunt zguduite de un cutremur neintrerupt. Pofta lui este dezgustata de mancare si inima lui nu mai pofteste nici cele mai bune bucate. Carnea de pe el se prapadeste si piere si oasele lui, pana acum nevazute, ii ies prin piele.

Sufletul lui vine incet, incet spre prapastie si viata lui spre imparatia mortilor. Daca atunci se afla un inger langa el, un mijlocitor intre vii, care sa-i arate omului calea datoriei, Dumnezeu Se milostiveste de el si zice ingerului: "Izbaveste-l ca sa nu cada in prapastie; am gasit pentru sufletul lui pretul de rascumparare!". Atunci trupul lui infloreste ca in tinerete si el vine inapoi la zilele de la inceputul vietii sale. El se roaga lui Dumnezeu si Dumnezeu ii arata bunatatea Sa si-i ingaduie sa vada fata Sa cu mare bucurie si astfel ii da omului iertarea Sa. Atunci omul priveste peste semenii sai si zice:

"Pacatuisem si calcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit dupa faptele mele. Caci El a izbavit sufletul meu ca sa nu treaca prin stramtorile mortii si ochii mei vad inca lumina". Iata toate acestea le face Dumnezeu de doua ori, de trei ori cu omul, ca sa-i scoata sufletul din pieire si ca sa-l lumineze cu lumina celor vii." (Iov 33.14-30)
 
"Dar Tu ierti tuturor, ca toate ale Tale sunt, Stapane, iubitorule de suflete. Duhul Tau cel fara stricaciune este intru toate. Pentru aceea pedepsesti cu masura pe cei care cad si, cand pacatuiesc, le deschizi ochii si-i dojenesti, ca sa se lase de rautatea lor si sa creada intru Tine, Doamne."(Sirah 11.26-12.2)Vindecarea autentica, sufleteasca si trupeasca deopotriva, asadar, o da numai Dumnezeu cand voieste El, "Cel ce curateste toate faradelegile tale, Cel ce vindeca toate bolile tale, Cel ce izbaveste din stricaciune viata ta, Cel ce te incununeaza cu mila si cu indurari" (Psalmul 102.3-4). Restabilirea sanatatii, dincolo de suprafata ei trupeasca, inseamna, deci, restabilirea legaturii iubitoare cu Dumnezeu – "Doctorul si tamaduitorul sufletelor si al trupurilor noastre", inseamna restaurarea prin har a firii umane cazute in robia pacatului si a mortii. Nu putem obtine vindecarea fara Dumnezeu Care stie toate si Care carmuieste toate cum este mai bine spre desavarsirea lor. Orice incercare de vindecare fara harul lui Dumnezeu cel iubitor de oameni este un esec din start, o iluzie desarta. Dumnezeu, cand vindeca un om, ii cere insa conlucrarea iubitoare prin pocainta si nevointa (asceza). "Numai acesta vrea cu tot dinadinsul sa se mantuiasca, care nu se impotriveste leacurilor doftoricesti.

Iar acestea sunt durerile si intristarile aduse de diferitele lovituri" (Sfantul Maxim Marturisitorul - Cap. 82 din A treia suta a capetelor despre dragoste). Dumnezeu intai ii curata omului pacatele (cauzele bolii), apoi ii tamaduieste ranile (efectele ei), inlaturand si consecintele lor (vezi Ps.102, mai sus) prin daruirea harului Sau.
 
"Doamne, prin indurarea Ta se bucura omul de viata, prin ea mai am si eu suflare; Tu ma tamaduiesti si-mi dai iarasi viata! Iata ca boala mea se schimba in sanatate. Tu ai pazit viata mea de adancul mistuitor! Tu ai aruncat inapoia Ta toate pacatele mele!" (Rugaciunea regelui Iezechia - Isaia 38.16-17)
 
"Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat." (Isaia 53.5)
 
"Veniti sa ne intoarcem catre Domnul, caci numai El, dupa ce ne-a ranit, ne tamaduieste, iar dupa ce ne-a batut, ne leaga ranile noastre." (Osea 6.1)
 
"Nu fii intelept in ochii tai; teme-te de Dumnezeu si fugi de rau; aceasta va fi sanatate pentru trupul tau si o inviorare pentru oasele tale." (Pilde 3.7-8)
 
"Cununa intelepciunii este temerea de Domnul, care odrasleste pace si sanatate nevatamata; dar si una si alta sunt daruri de la Dumnezeu, Care revarsa cinste peste cei care Il iubesc pe Dansul." (Sirah 1.17) "Fiule! In boala ta nu fi nebagator de seama; ci te roaga Domnului si El te va tamadui. Departeaza pacatul si intinde mainile spre faptele drepte si de tot pacatul curateste inima ta." (Sirah 38.9-10)
 
"Si Iisus strabatea toate cetatile si satele, invatand in sinagogile lor, propovaduind Evanghelia imparatiei si vindecand toata boala si toata neputinta in popor." (Matei 9.35)
 
Mantuitorul Iisus Hristos, ca Dumnezeu adevarat, ne-a adus impacarea cu Dumnezeu si, prin aceasta, vindecarea deplina. Ne-a adus infierea divina prin har si invierea din moartea pacatelor. "Dumnezeu S-a facut om, ca omul sa se indumnezeiasca prin har" (Sfantul Atanasie cel Mare). Biserica este tocmai Trupul Sau mistic, divino-uman, comunitatea tuturor celor ce-l iubesc pe El, in care El Insusi continua sa lucreze la mantuirea, vindecarea si sfintirea oamenilor. El e prezent in Biserica "in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28.20).
 
"Chemand la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Sai, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca sa le scoata si sa tamaduiasca orice boala si orice neputinta." (Matei 10.1)
 
Toata puterea Lui de vindecare (si sufleteasca si trupeasca) a oamenilor Mantuitorul Hristos a lasat-o Apostolilor Sai trimitandu-le lor Duhul Sfant si prin aceasta investindu-i cu misiunea de a propovadui Evanghelia si Calea mantuirii: pocainta si credinta ("cea lucratoare prin iubire"– Galateni 5.6) in Iisus Hristos. Vestirea Evangheliei si vindecarea sufleteasca si trupeasca sunt nedespartite, asadar, in Ortodoxie, aceasta fiind misiunea trimisilor lui Dumnezeu in lume, a Preotiei sacramentale a Bisericii. Vestitorii Evangheliei, clericii, sunt (si trebuie sa fie) oameni vindecati; sunt (si trebuie sa fie) oameni sfintiti prin prezenta harului divin in ei, care iradiaza si celorlalti - prin prezenta, viata, cuvintele si faptele lor - harul, vindecarea si mantuirea aduse de Mantuitorul Hristos.
 
Dumnezeu lucreaza si acum cu putere in Biserica Lui sfanta, soborniceasca si apostolica. Sfintii Parinti asemuiesc Biserica Dreptmaritoare a lui Hristos cu scaldatoarea Vitezda in care nu doar primii, ci toti cei ce intra in ea (constientizand unirea lor cu Mantuitorul Hristos) primesc vindecarea deplina prin curatirea de patimi. Harul Sau vindecator, Dumnezeu ni-l da noua, oamenilor, nu pe baza unui contract juridic, ci ni-l da pe masura intensificarii unirii noastre iubitoare cu Mantuitorul Hristos – Datatorul harului, caci "din plinatatea Lui noi toti am luat, si har peste har" (Ioan 1.16). Harul divin nu poate fi despartit de Persoana iubitoare a lui Iisus Hristos - Logosul divin (Creatorul si Mantuitorul lumii) prin care toate s-au facut, si deci nu poate fi (atentie!) obiect impersonal de specula, cum pretind vindecatorii extrabisericesti de astazi. Harul divin nu se obtine in mod magic sau mecanic de aiurea (prin vreo reteta "spirituala", metoda sau tehnica automata, cum propun toti impostorii), ci de la Mantuitorul Hristos in mod iubitor-sacramental, precum Insusi Mantuitorul Hristos a lasat aceasta randuiala Bisericii.
 
Vindecarea omului prin purificare (inlaturarea a ceea ce e rau) si spiritualizare (dezvoltarea a ceea ce bun) vine asadar ca un dar de la Dumnezeu Cel personal si iubitor, ca rod al iubirii si ca stimulent al ei. Demersul vindecarii in Ortodoxie necesita un progres moral din partea omului, o constientizare a prezentei si a lucrarii lui Hristos in noi si intre noi.

Intrucat actul intalnirii si al unirii omului cu Hristos prin har este un act de sfintire a vietii umane, preotul, cel ce inlesneste si cheama oamenii la aceasta unire cu Hristos in Biserica, trebuie sa fie un trimis al lui Hristos si al Bisericii, un om sfintit de Dumnezeu si consfintit public de Biserica. Biserica este Trupul mistic al lui Hristos si madularele ei sunt in buna randuiala si pace. Ierarhia Bisericii formeaza tocmai madularele ei conducatoare care misca intreg Trupul in ascultare de Mantuitorul Hristos – Capul Bisericii.
 
Daca un om al Bisericii primeste un dar, o harisma de la Dumnezeu - totdeauna pentru folosul intregii Biserici - Biserica, prin Ierarhia ei, confirma si afirma public aceasta printr-o slujba de binecuvantare (sau hirotesie). Stim ca "pe unii i-a pus Dumnezeu, in Biserica: intai apostoli, al doilea prooroci, al treilea invatatori; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecarilor, ajutorarile, carmuirile, felurile limbilor" (1 Corinteni 12.28).

Aceste harisme le-a dat Dumnezeu anumitor oameni din Biserica, nu la intamplare si in neoranduiala, asa incat ei ar putea face orice de capul lor, ci intr-o buna randuiala si ascultare ierarhica, "pentru ca Dumnezeu nu este al neoranduielii, ci al pacii" (1 Corinteni 14.33). In Biserica, intotdeauna si "fara de nici o indoiala, cel mai mic ia binecuvantare de la cel mai mare" (Evrei 7.7), deci cei cu harismele minunilor si vindecarilor sunt datori sa asculte si sa fie sub binecuvantarea celor cu misiunea si cu harisma invataturii credintei, adica a episcopilor. Ori Sfintii Parinti, Invatatorii Bisericii, au lamurit credinta ortodoxa ca graul de toate neghinele ereziilor care sunt reactivate si recapitulate in doctrinele falsilor vindecatori de astazi. Harul lui Dumnezeu, cel tamaduitor si sfintitor, nu vine prin oameni care au regretabile rataciri dogmatice si morale (chiar daca ei se pretind ortodocsi, chiar daca au Biblia si Crucea pe masa si icoane pe pereti, chiar daca spun “Tatal nostru" si alte rugaciuni la inceputul sedintei terapeutice), ci prin oameni sfintiti de Dumnezeu si consfintiti de Biserica. De aceea orice terapie sufleteasca din afara randuielii Bisericii, din afara atmosferei iubitor-sacramentale a ei, este straina de Dumnezeu, Cel ce locuieste si lucreaza deplin in comuniunea Bisericii.
 
Acceptand limitarile unui limbaj scolastic, putem spune ca in Biserica, Mantuitorul Hristos tamaduieste bolile sufletesti si trupesti ale oamenilor intr-o impreuna-lucrare cu ei, prin remedii naturale si supranaturale. In remediile naturale, Dumnezeu, Creatorul si Mantuitorul nostru, intervine pe masura ce omul isi randuieste modul de viata potrivit cu natura lui psiho-somatica, adica eliminand conditiile nenaturale ce-i pot favoriza bolile.

De exemplu, infranarea la mancare este potrivita cu firea omului, pe cand lacomia (desfranarea) este nenaturala. Remediile naturale urmaresc restabilirea conditiilor naturale de viata organica si sunt deci legate de firea omului, putand fi incluse intre ele regimul alimentar (bogat in vegetale, ceaiuri) si medicamentos, igiena trupului (miscare, bai, masaje), cumpatarea (blandetea) sufletului, munca echilibrata, odihna, relatiile constante cu semenii. Ele sunt folosite in medicina clasica. Abaterile de la viata organica naturala (potrivita firii umane) sunt si ele pacate, caci sunt razvratiri fata de legea divina naturala si, deci, trebuiesc tratate ca atare.
 
Deseori multe boli trupesti recidiveaza dupa un tratament pur medical-biologic, intrucat cauza bolii (care nu e doar trupeasca, ci si sufleteasca) n-a fost real inlaturata. De aceea, restaurarea firii sale bolnave omul nu si-o poate face singur (atentie!) apeland la remediile naturale ca la un procedeu magic automat, fara sa ceara mila si ajutorul lui Dumnezeu, ci omul trebuie sa constientizeze relatia sa iubitoare cu Dumnezeu, pe de o parte ca dintre o creatura si Creatorul ei, iar pe de alta parte ca dintre doua persoane iubite, cu adancimi infinite. Ori in constientizarea relatiei lui cu Dumnezeu, omul poate conlucra cu El prin har, la vindecarea (restaurarea) intregii sale firi bolnave si mai apoi la sfintirea sa. Caci vindecarea sufletului nu se poate face doar prin remediile naturale si biologice, doar apeland la harul divin prezent in creatie, ci prin harul divin mantuitor si sfintitor adus oamenilor de Mantuitorul Hristos si deplin prezent in Biserica.
 
Sfintele Taine sunt cele mai importante remedii supranaturale de vindecare lasate Bisericii de Insusi Dumnezeu, Mantuitorul nostru, pentru mantuirea si sfintirea credinciosilor. Prin ele, harul dumnezeiesc ni se da de catre Mantuitorul Hristos in chip supranatural si in masura in care ne este de folos spre mantuire. Harul divin nu poate fi obtinut prin metode straine de randuielile Bisericii, straine de invatatura si sfintenia Bisericii, caci Dumnezeu este trait si cunoscut deplin in comuniunea Bisericii, si nu in afara ei. Vindecarea deplina a omului presupune, deci, participarea lui prin Sfintele Taine la viata lui Hristos, la viata Bisericii, la cunoasterea si trairea (constienta si rationala!, nu superstitioasa) a credintei ortodoxe. Indeosebi Taina Pocaintei si Taina Sfantului Maslu impartasesc credinciosilor harul iertarii pacatelor si al tamaduirii sufletesti si trupesti. "Este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn, in numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si Domnul il va ridica, si de va fi facut pacate se vor ierta lui.

Marturisiti-va deci unul altuia pacatele si va rugati unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului."(Iacov 5.14-16)

Daca nu totdeauna omul se vindeca trupeste, aceasta se datoreaza fie nevredniciei (necredintei) lui, fie pentru motivul ca Dumnezeu are un plan tainic cu el (si aici se vede iconomia lui Dumnezeu care face din suferintele omului un prilej de pastrare a lui in smerenie), amanandu-i vindecarea. Oricum, Dumnezeu nu poate fi fortat de creaturile Lui sa le dea harul Sau cand vor ele, ci Dumnezeu, "Care voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (1 Timotei 2.4), in iubirea Sa de oameni, El stie si hotaraste cand si cum sa intervina cu harul Sau in viata omului.
 
Pocainta, ca stare de strapungere a inimii pentru pacatele facute, este prima conditie esentiala pentru mantuire si pentru vindecare. Ea purifica de pacatele trecute, dar si intareste pe om in lupta cu ele si cu urmarile lor. Pocainta pentru om, atat ca Sfanta Taina, cat si ca stare launtrica ("fericita intristare")
 
Prof. Drd. Lala Pavel