Moment magic cu un botoșănean în aeroportul din Milano. ”Am învățat o prețioasă lecție despre puterea muzicii!” (Foto, Video)

Un moment spontan, fără organizare, doar bun simț… muzical și aplauze pentru bucuria unei clipe efemere.

Când muzica depășește barierele lingvistice, atunci se întâmplă magia. Călătorii aflați în Aeroportul Bergamo/Milano au avut parte de un moment impresionant. Protagoniștii au fost un român și un indian. Alături de cei doi a venit apoi și un englez.

Românul era nimeni altul decât Răzvan Gabriel Sarafim, profesor de Muzică la Seminarul Teologic din Dorohoi. Cel care a filmat momentul, prof. Vasile Postolachi, a mărturisit că experiența din aeroport a devenit una de neuitat.

 

”Muzica unește ceea ce graiul nu reușește”, este concluzia exprimată de Vasile Postolachi, de asemenea profesor - la catedra de Dogmatică - la Seminarul Teologic din Dorohoi.

”Muzica unește și depășește barierele lingvistice”

În drumul către țară, cei doi profesori, care se întorceau dintr-o vizită în Italia la o parohie românească, au ajuns în aeroportul din Milano. În sala de așteptare a aeroportului se află un pian. ”Pus nu întâmplător acolo, ci spre bucuria celor care iubesc muzica”, povestește prof. Vasile Postolachi.

Iar Răzvan Gabriel Sarafim a început să cânte la acel pian…

”Uimirea mi-a fost cu atât mai mare, știind că pianul nu este instrumentul său principal și de bază, însă de la primele acorduri a atras atenția tuturor celor din zonă”.

În doar câteva minute, s-a apropiat de pian un tânăr indian cu un bansuriflaut, apoi și un englez.

”Toți trei au cântat câteva frânturi de piese spre bucuria și aplauzele tuturor. Momentul de nedescris în cuvinte a fost întrerupt de un ”hai, ca pierdem avionul”. Am învățat o prețioasă lecție despre puterea muzicii, și anume că muzica unește și depășește barierele lingvistice”, spune prof. Vasile Postolachi.

”Prietenul acela care îți odihnește sufletul fără prea multe cuvinte”

Răzvan Gabriel Sarafim profesează din 2023 la Seminarul Teologic din Dorohoi.

”Prin activitățile derulate împreună, în persoana lui Răzvan am câștigat nu doar un coleg, ci mai ales un frate și un prieten de încredere. Despre el pot spune și eu cu înțeleptul Isus Sirah: ”Cine a aflat un prieten adevărat, a aflat o comoară”. (Is. Sir. 6, 14) E prietenul acela care îți odihnește sufletul fără prea multe cuvinte. Un om cald, mereu dornic să ajute, omul care nu știe să zică Nu și căruia pe deplin i se potrivesc cuvintele lui Mozart: ”muzica e viața mea și viața mea e muzica”. Pune suflet în tot ce face și poate de aceea muzica lui pătrunde altfel sufletul”, spune despre colegul său prof. Vasile Postolachi.


(Prof. Vasile Postolachi - stânga și prof. Răzvan Sarafim - dreapta)

Cei doi profesori coordonează împreună proiectulul de suflet ”Cartea unește inimi”…

”…și împreună, prin mila lui Dumnezeu, am reușit să derulăm mai multe activități într-un timp așa de scurt. În decembrie 2023 am reușit să îi colindăm pe colegii noștri de la Liceul Teoretic Lipcani în cadrul activității: ”Și am venit să te colind, fratele meu de peste Prut”, am reușit, de asemenea să organizăm două excursii pentru elevii noștri seminariști pentru a-i motiva să învețe, mai exact: Excursia ”Pe urmele Sfinților” (1-2 februarie 2024) și Bucurie în natură (26 aprilie 2024). A fost sprijinul meu de nădejde în ceea ce a privit organizarea lansării cărții mele în Darabani, în data de 25 martie, iar în data de 24 aprilie am organizat amândoi Conferința ”Maica Domnului-Maica Durerii-Maica noastră” în incinta Casei de Cultură Lipcani. Mai avem și alte planuri de viitor, împreună și ne punem nădejdea în Maica Domnului care până acum ne-a ajutat neîncetat”, a încheiat prof. Vasile Postolachi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Astăzi îi cinstim pe botoșănenii care i-au înfruntat pe comuniști cu prețul vieții! ”Afară cu bolșevicii, n-avem nevoie de comunism!”

astăzi, 12:51

În fiecare an, pe 9 Martie îi comemorăm pe luptătorii anticomuniști din România. Această zi este dedicată celor ce au luptat, cei mai mulți până la moarte, îm...

VIDEO - Ing. Andrei-Cristian Bucșă: ”Sunt dependent de jocuri de noroc în abstinență și recuperare de opt ani, opt luni și șapte zile astăzi”. Despre lupta cu adicțiile și ieșirea din prăpastia dependenței!

Saturday, 7 March 2026

Pentru prima dată în România, într-o societate profund afectată de dependențele care fac ravagii nu doar în rândul adulților, cât și al adolescenților, primar...

S-a stins din viață un fost dirijor al Filarmonicii Botoșani! - FOTO, VIDEO

Thursday, 5 March 2026

S-a stins din viață dirijorul Mihail Secikin, cel care a activat pe scena Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani începând cu stagiunea 2001/2002. Colectivul Filarmonicii N...