„Istoria este o simfonie de ecouri auzite si neauzite”, spunea Charles Angoff, și nu de puține ori, de-a lungul timpului, mai ales ”neauzitele” au incitat la noi căutări, au deschis calea către alte interpretări, uneori au stârnit și revoluții.
Dacă ar fi să privim istoria ca pe o matematică a pământului, putem admite că omenirea a fost dintotdeauna supusă ”operațiilor aritmetice”, într-o dinamică deseori dramatică: țări care au dispărut, omenirea s-a împuținat, populația s-a împărțit sau, mai rar, popoare care s-au (re)unit.
„De la istoria universală la istoria locală”
În luna decembrie, în Botoșani s-a consumat ultima ediție a Conferințelor Institutului ”A.D. Xenopol”, în cadrul cărora cercetători științifici ai Filialei ieșene a Academiei Române au prezentat comunicări pe marginea generoasei teme „De la istoria universală la istoria locală”.
Specialiștii forului academic au prezentat comunicări despre rolul istoriei, despre societatea civilă, comunitățile și patrimoniul local, evenimentul având loc la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani.
Dacă Remus Tanasă a vorbit despre ”Uzul și abuzul istoriei în societatea digitală”, Paul Nistor a abordat subiectul ”Participării SUA la industrializarea României comuniste”. Ambii istorici activează în cadrul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol din Iași – Filială a Academiei Române.
Remus Tanasă este asistent cercetare științifică și doctor în istorie. A absolvit Facultatea de Istorie – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Facultatea de Ştiinţe Politice din Perugia, Italia („Universita degli Studi Perugia”, licenţă – 2011, masterat – 2013).
Paul Nistor este cercetător științific II la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității „Al.I. Cuza” Iași și secția de studii post-universitare Relații Internaționale a SNSPA (1997). Este doctor în istorie.
Pericolul abuzului de istorie
Este istoria scrisă de învingători?, a fost o întrebare care s-a născut în timpul conferinței de la Botoșani. Un răspuns nuanțat a oferit, în acest sens, istoricul Remus Tanasă, cercetătorul prezentând și o serie de argumente menite să reașeze pe făgaș normal feluritele interpretări.
”La un moment dat, un stat învingător într-un război are puterea să impună altui stat o anumită interpretare istorică. Dar cu timpul vor fi oameni din interiorul statului învins care vor vehicula alte idei, ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă la noi, când istoria a fost scrisă într-un anumit fel. Dar au fost istorici care au știut care este interpretarea corectă. În zilele noastre, când există atâtea surse de informare, nu mai putem spune că istoria este scrisă de învingători”, a precizat istoricul Remus Tanasă, acesta menționând, totodată, că există și situații – precum Rusia, China, Iran – ”unde totul este cenzurat și unde circulă doar informația care este acceptată de autoritățile de acolo”.
Însă în state cu o democrație stabilă, în Europa sau în SUA, ”nici nu se pune problema ca istoria să fie scrisă de învingători”.
”Depinde de cât anume dorești să te informezi asupra unui fapt, cât ai capacitatea să înțelegi acel fapt sau diferitele poziții contradictorii. Vorbesc despre pericolul abuzului de istorie pentru că, în ultimele luni, au fost folosite în mod fraudulos atâtea evenimente din trecutul României, iar scopul nu era de a înțelege istoria și respectivele evenimente, ci pur și simplu de a câștiga capital de imagine și, respectiv, voturi, sau de a da în adversari”, a adăugat istoricul Remus Tanasă.
Învață copiii noștri istoria României în școală?
Istoricul Florin Constantiniu, în volumul ”De la Răutu și Roller la Mușat și Ardeleanu” (Editura Enciclopedică, 2007), scria: ”Dacă Troțki a spus despre Stalin că era ”cea mai strălucită mediocritate a partidului”, despre Mușat și Ardeleanu se poate spune că erau ”cele mai strălucite mediocrități” din aparatul ideologic al partidului”. Un punct de vedere care ilustrează, o dată în plus, faptul că pot exista abateri de la ”morala” istoriei, dar că niciodată aceste derapaje nu devin reguli.
O altă întrebare, des invocată în spațiul public, este cea care face referire la manualele de istorie din școlile românești: învață copiii noștri istoria României în școală?
”Este și o chestiune care ține de profesorii de istorie”, opinează istoricul Remus Tanasă.
Mai exact, spune Remus Tanasă, chiar dacă ”în manual poate fi o anumită informație și prezentate anumite interpretări, profesorul de istorie poate alege cum să predea”.
Găsim istoria reală în manualele din școli? Încă o întrebare născută în timpul conferinței, la care istoricul Paul Nistor a oferit un răspuns direct: ”La vedere și grosier, manualele de istorie nu se pot falsifica într-un regim democratic”.
Însă la fel de adevărat este că informația dintr-un manuale reprezintă o selecție foarte riguroasă a faptelor și evenimentelor petrecute într-un anumit timp.
”Manualul este foarte restrâns… Dacă luați tomurile Academiei Române - sunt zece volume, iar manualul este foarte mic. Fiind nevoit să restrângi la un singur manual, evident că trebuie să fii foarte selectiv și că rămân în afară foarte multe lucruri. Și atunci cineva poate să vină să spună că au rămas în afară lucruri importante, dar îți asumi și acest lucru în chestiunea manualelor”, a menționat istoricul Paul Nistor.
Învingătorii pot rescrie istoria?
Nu, învingători nu pot să rescrie istoria, ne asigură cei doi istorici ai Institutului ”A.D. Xenopol” din Iași, dar admit că ”pot exista explicații alternative sau explicații paralele”.
Iar Paul Nistor a venit și cu un exemplu concret: învingătorii din Primul Război Mondial, Antanta, au mers la Conferința de Pace de la Versailles, și apoi în perioada interbelică, ”cu povestea că Germania este responsabilă de declanșarea Primului Război Mondial”.
”Evident că a existat un discurs alternativ, depinde cum vrei să îl interpretezi. Germania spunea: noi am avut o treabă cu Serbia, care era legată prin tratate de celelalte, dar între marile puteri, primul atac l-a dat Rusia, ca invadator care a intrat în Prusia și a fost marea bătălie de la Tannenberg (1914, nota red.), unde Germania i-a oprit pe ruși, dar pe teritoriu german. Părerea mea este că nu cuvântul falsificare este cel mai corect, ci de interpretare și reinterpretare. Antanta câștigătoare a susținut sus și tare că Germania… Dar treptat s-a știut care era adevărul, s-a scris în cărți, nu era nimeni care să oprească a se scrie că germanii au fost atacați de o mare putere. Nu poate fi falsificată atât de ușor”, mai spune istoricul Paul Nistor.
”Decupau, exagerau, completau”
Tocmai de aceea, susțin cercetătorii, întotdeauna trebuie menținut un anumit echilibru în analiza unui personaj istoric, în analiza unui eveniment, a unei epoci. ”Da, un om poate fi ușor dus în eroare de exagerările istorice sau de decupaje”, a precizat Paul Nistor.
Au fost aduși în discuție și ”celebrii istorici Mușat și Ardeleanu”, din perioada comunismului în România.
”În anii 80 erau celebri istoricii Mușat și Ardeleanu, care scriau istorie contemporană. Ei decupau ce doreau ei, important era să iasă Partidul Comunist bine. Decupau, exagerau, completau. Evident că ceilalți istorici știau, dar era dictatură, deci nu puteau să îi combată pe față. În democrație nu e posibil așa ceva. Astăzi nimeni nu și-ar mai asuma să propage un fals. Eu cercetez de 30 de ani și nu îmi permit să spun o chestie falsă, pentru că toată munca mea se duce pe râpă. Prestigiul e ușor de măturat, se poate prăbuși ușor și nu îl mai recâștigi. E greu să faci falsuri, iar cine le face și le asumă”, spune istoricul Paul Nistor.
”Istoria nu este abdicare de la realitate!”
În final, concluziile prezentate de istoricul Remus Tanasă au avut rolul de a puncta, o dată în plus, importanța înțelegerii faptelor, a unei corecte informări, dar mai ales atenția pe care o presupune cercetarea, atunci când evenimentele sunt prezentate în forme diluate sau supralicitate.
”Istoria nu este speculativă, nu își pune întrebări de tipul ”ce ar fi fost dacă…”. Istoria lucrează cu materialul care există, care este cunoscut și care este descoperit. Și care poate fi mereu înnoit, în momentul în care se descoperă noi dovezi veridice. Istoria nu este abdicare de la realitate. Ea se clădește pe realism, pe ceea ce există. Dacă este să îi dăm cuvântul lui Mihail Kogălniceanu, ”pe un realism organic”. Istoria nu este statică, istoria este diacronică, urmărește evoluția în timp a evenimentelor și a fenomenelor istorice. Istoria este despre condiția umană, așa cum s-a manifestat de-a lungul secolelor și al spațiilor. Nu face concesii dorințelor de moment ale individului sau colectivităților, nu lasă loc tabuurilor, rezervelor sau restricțiilor predefinite ideologic sau prestabilite de autorități”, a concluzionat Remus Tanasă.
Sau, apelând din nou la Mihail Kogălniceanu, ”să luăm exemple din actele trecutului, dar să nu reașezăm trecutul”.
De aceea este important, este vital, ne atrag atenția specialiștii, ”să interpretăm istoria așa cum reiese pe baza documentelor și a mărturiilor și în special să o interpretăm pe mâna istoricilor de profesie, nu a diferiților diletanți care, în epoca internetului, ar dori să își dea mai multă importanță decât au în realitate”.
„De la istoria universală la istoria locală. Conferințele Institutului «A.D. Xenopol» la Botoșani” este un proiect cultural demarat în 2023 de Institutul de Istorie „A.D. Xenopol din Iași pentru promovarea istoriei în județul Botoșani. Proiectul a fost posibil în urma unui parteneriat public-privat între Institutul „A.D. Xenopol” și compania Elsaco Electronic. Pentru al doilea an consecutiv, proiectul a beneficiat de generosul sprijin financiar al acestei companii.