În cursul zilei de luni, 28 iulie, a plecat dintre noi cel care timp de 42 de ani a ținut în mâini destinele comunității armenilor din Botoșani, Gheorghe Lazarovici.
Născut pe 14 martie 1939, în Botoșani, din părinții Cristea și Zamfira Lazarovici, a fost botezat de preotul paroh Mesrop Baronian. La sfârsitul anului 1948, părinții au fost nevoiti sa fugă pentru că urmau să fie condamnați de comuniști. Tatăl său a fost ultimul proprietar al Fabricii de Bere din localitatea Cișmea, situată aproape de Botoșani.
Gheorghe Lazarovici va rămâne în memoria botoșănenilor drept omul onest, implicat în comunitate, care a păstrat viu spiritul armenilor de odinioară.
Cei care doresc să își ia rămas bun de la cel care a fost Gheorghe Lazarovici, trupul neînsuflețit va fi depus aastăzi, 29 iulie, la capela Cimitirului armenesc (lângă Cimitirul Eternitatea). Înmormântarea va avea loc joi, 31 iulie, de la ora 12.00.
Preluăm astăzi un interviu din 2019, publicat de revista Ararat, din vremea în care Gheorghe Lazarovici era administrator al Bisericii Armene din Botoșani.
Orice scurtă discuție cu domnul Gheorghe Lazarovici se transformă într-o lecție de leadership, într-o poveste despre cum să fii puternic în situațiile în care ești aruncat fără veste peste bord sau pur și simplu faultat. Obișnuit să-i fie umbrite meritele, a trecut peste toate și a înțeles că faptele bune ies la iveală oricum. Sârguincios, muncește zilnic cu spor, cu bucurie, uitând că este de peste douăzeci de ani pensionar. Nu spune lucruri incomode, caută doar să-i apropie pe cât mai mulți de biserică. Chiar și cei care clevetesc la adresa lui trebuie să recunoască faptul că reușește să rezolve rapid și cu seninătate problemele.
–Sunt impresionată să constat că aveți optzeci de ani, lucrați și participați cu drag la toate evenimentele din comunitate.
–Sunt administratorul Parohiei Bisericii Armene din Botoșani și am obligația să mă ocup printre altele de organizarea manifestărilor. Am grijă să iasă totul bine pentru că iubesc ordinea și măsura. Cei care vizitează cimitirul armenesc din Botoșani sunt surprinși de frumusețea monumentelor funerare și de felul cum este îngrijit totul. În 2018, în octombrie, în cadrul evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri, a fost comemorat, printre alții, Ioan Missir, fost primar al Botoșanilor și scriitor care se odihnește în acest cimitir. Am avut grijă să organizez slujba de parastas și întâlnirile legate de această comemorare. Avem datoria să-i cinstim și să-i pomenim pe cei care au făcut enorm pentru orașul nostru. Soția scriitorului, Titia Missir, din familia Manoliu, care este înmormântată alături de soțul ei, era prietenă a mamei mele. Am rămas un sentimental, așa mi-e firea.
–În perioada 1978-1989 ați fost președinte al comunității armenilor din Botoșani. Cum ați ajuns în această funcție?
– Prin aceste locuri, în nordul Moldovei, consider că am rămas singurul armean sută la sută. De patruzeci de ani am în mână actele parohiei, un registru pentru botezuri, unul pentru cununii și unul pentru înmormântări. În registrul pentru botezuri, la numărul 33 figurează numele meu. M-am născut la 14 martie 1939. Părinții mei se numeau Cristea și Zamfira Lazarovici. Am fost botezat la 23 aprilie de răposatul preot paroh Mesrop Baronian. Am locuit cu părinții pe strada Vânători, la numărul 36 pana in 1945 , apoi pe Calea Nationala 401 intr-o casă cumparată de parinții mei de la sora mamei, Zizica Iliescu. Dar numai până la sfârsitul anului 1948 când parinții mei au fost nevoiti sa fugă pentru că urmau sa fie condamnați. Au lăsat o casă cu trei apartamente mobilate si cu lucruri de valoare care au fost ulterior vândute la licitație.