La Botoșani, în veacul al XIX-lea, a existat un toponim, astăzi uitat cu desăvârșire: „Podu lui Harbuz”. Unde se afla această construcție destinată să unească zona comercială a orașului de selectele cartiere ale „Vrăbienilor” și „Grecimii”? Ne spune Ioan Iațcu, de la Complexul Muzeal National "Moldova", Iasi - Muzeul de Istorie a Moldovei, într-un nou episod din Misterele Botoșanilor.
Harbuz, un cuvânt care, în fiecare vară, se ivește din tarlaua de cuvinte orientale
Constat, cu amărăciune, că, în partea de est a țării, a căzut în uitare unul dintre cei mai frumoși termeni folosiți pentru a defini fructul unei plante cucurbitacee – o delicatesă de vară, suculentă și dulce –, și anume cuvântul harbuz. Cu această denumire am crescut, iar acum sunt forţat, prin diverse împrejurări, să-i spun într-un anume fel, cu totul lipsit de nuanţă: pepene verde. Sunt plăcut surprins când unii producători, ori comercianţi din pieţele moldoveneşti, cu o oarecare timiditate, îşi pun în faţa mărfii lor etichete cu denumirea specifică acestei zone. Cât priveşte termenul de pepene roşu, utilizarea lui mi se pare total impersonală. De asemenea, nu-mi displace cuvântul lubeniţă, dar nu voi înţelege niciodată de ce, la nivelul ţării, el este mult mai acceptat în comparaţie cu moldovenescul harbuz.
La tarabele din pieţele Turciei, pe etichetele ce însoţesc respectivele fructe, veţi găsi întodeauna denumirea de „karpuz” sau „kirmizi karpuz” (harbuz roșu; cârmâzul sau carminul fiind culoarea roșie). Karpuz este un termen de origine persană, care a călătorit în spaţiul anatolian, concomitent cu fructele ori seminţele plantei. Odată cu denumirea sa, fructul a pătruns, pe filieră otomană, şi în spaţiul nostru, însă doar în Moldova se rostește în forma cea mai apropiată de original. Amintim aici că, în spațiul grecesc, este folosit același cuvânt de sorginte orientală: καρπούζι (karpuzi).