Doliu în comunitatea armenilor din Botoșani: ”A fost un simbol pentru mulți dintre cei care l-au cunoscut!”

S-a mai stins o legendă a armenilor botoșăneni. În cursul zilei de luni a plecat dintre noi cel care timp de 42 de ani a ținut în mâini destinele comunității armenilor din Botoșani, Gheorghe Lazarovici.

”Nea Guță, asa cum îl știa toată lumea, a fost un simbol atât pentru noi, ca familie, dar și pentru mulți dintre cei care l-au cunoscut. Pas cu pas, și-a format o familie, a avut doi copii, apoi nepoți de care era foarte mândru. Din păcate, firul vietii azi s-a întrerupt și a plecat să ne vegheze dintr-o altă lume. Dumnezeu să-l ierte!”, a transmis Cristian Lazarovici, fiul lui Gheorghe Lazarovici și actualul lider al comunității armene din Botoșani.

 



Născut pe 14 martie 1939, în Botoșani, din părinții Cristea și Zamfira Lazarovici, a fost botezat de preotul paroh Mesrop Baronian. La sfârsitul anului 1948, părinții au fost nevoiti sa fugă pentru că urmau să fie condamnați de comuniști. Tatăl său a fost ultimul proprietar al Fabricii de Bere din localitatea Cișmea, situată aproape de Botoșani.

”Prin aceste locuri, în nordul Moldovei, consider că am rămas singurul armean sută la sută”, mărturisea Gheorghe Lazarovici.

În perioada 1978-1989, Gheorghe Lazarovici a fost președinte al comunității armenilor din Botoșani. A fost, de asemenea, administratorul Parohiei Bisericii Armene din Botoșani.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Condoleanțe familiei!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...