Povestea țăranului din Botoșani care a stat ascuns 22 de ani sub vatra sobei: ”N-avea cum să mă gasască!”

Povestea țăranului din Botoșani care a stat ascuns 22 de ani sub vatra sobei: ”N-avea cum să mă gasască!”

 Ilie Alexoaie  Foto: memorialsighet.ro.

Ilie Alexoaie (1929-2008) a fost un țăran din Roma, județul Botoşani, care în 1949 s-a opus colectivizăriidin comuna natală. 

În timpul represaliilor împotriva participanţilor la revoltă, aflând că se află pe lista celor ce urmează a fi arestaţi, s-a ascuns într-o groapă sub vatra sobei din casa mamei sale, unde a stat 22 ani, umplându-şi timpul cu ţesături şi lucrări de artă textilă. A ieșit din ascunzătoare doar după ce a murit mama sa, potrivit memorialsighet.ro.

 

Ilie Alexoaie a povestit cum s-a petrecut totul într-un interviu acordat în anul 1997 lui Daniel Popa și păstrat în Arhiva de Istorie Orală din cadrul Centrului Internaţional de Studii-Memorial Sighet.

Iată un fragment din acel interviu:

”Daniel Popa: Şi, spuneţi-mi, dumneavoastră unde v-aţi ascuns?

Ilie Alexoaie: Începând dân iunie, cum am părăsât satu’, n-am vinit până prin noiembrie acasă. În noiembrie, pă 14 sau 15 noiembrie, m-am îmbolnăvit. Şî când am văzut că nu mai pot m-am îndreptat spre casă. Acasă era mama cu soru-mea. Ş-am bocănit în geam, o ieşât mama afară, i-am povestit toată treaba, şî mi-o făcut ascunzătoare în jira cu paie – în altele locuri şură să spune, da’ la noi jiră di paie – ş-am zăcut acolo până prin mai.

Ş-apăi mi-am făcut ascunzătoare prin grajd. După vreo şapti ani di zâli, mi-am făcut pân casă ascunzătoare, şî n-ave’ cum să mă prindă. Da’ nici ei n-o fost… ei o fost pentru luat salarii – o vinit odată, m-o căutat, şî eu eram în pod, la grajd, da’ nu m-o găsât… Şî nu m-am prezentat 22 dă ani şî patru luni până o murit mama mea, în ’71, aici am stat.

D.P.: Deci până în ’71 aţi stat ascuns? Asta de când?

I.A.: Dă pi 12 iunie, dân ’49, până pi 25 octombrie ’71.

D.P.: Şi aţi stat ascuns, unde?

I.A.: Acasă.

D.P.: Dar v-aţi făcut ceva…?

I.A.: Am avut ascunzăoare bună. Pi sub vatră, pi… N-avea cum să mă gasască nicicum.

D.P.: Şi în ’71 de ce aţi ieşit?

I.A.: O murit mama.

D.P.: Şi atuncea aţi…?

I.A.: Aşa am avut convenţie cu mama.

D.P.: Şi aţi avut probleme atunci, când aţi ieşit?

I.A.: Nu. M-am prezentat… Adică, o fost tata pi la poliţie, am trimis pi şineva, un prieten, şî o vorbit cu şăfu’ di Miliţie di la Botoşani şî o spus că după şe înmormântează pi mort să mă prezint la postu’ di Miliţie.

D.P.: Şi, deci, nu v-au arestat?

I.A.: Nu m-o arestat…”

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...