După câteva nopți geroase de aprilie, noaptea de Înviere a îmblânzit Cerul, câțiva stropi timizi de ploaie însoțind creștinii pe drumul către biserică pentru a primi Lumina.

Clopotele au răsunat în biserici și mănăstiri, iar forfota a cuprins orașul către miezul nopții; credincioși de toate vârstele, de la copii la vârstnici, călcând apăsat trotuarele orașului sau coborând în poarta bisericii din mașini alături de întreaga familie, cu coșuri pline de bucate pentru sfințitul mesei de Paști după multe săptămâni de post.

După ce preotul a strigat ”Veniți de primiți Lumina!”, credincioșii au cântat ”Hristos a Înviat”, apoi au asistat la Sfânta Liturghie.

Și cimitirele sunt pline în această noapte, lumânări aprinse la căpătâiul celor plecați marcând credința în Înviere.

Învierea lui Hristos reprezintă biruinţa asupra morţii şi eliberarea din robia păcatului. Hristos Cel Înviat ne deschide calea spre o nouă viaţă, pe care o primim de la Dumnezeu.

Ce facem cu lumânarea pe care o aprindem în noaptea de Înviere!

Lumânarea de Înviere este ofrandă adusă lui Dumnezeu, alături de osteneala de a fi prezenţi la dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii. De aceea, lumânarea se folosește într-o rânduială aparte. 
 
„Acum toate s-au umplut de lumină: cerul şi pământul şi cele dedesubt”, aşa cântăm în noaptea Sfântă a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Clipele nopții pline de lumină sunt trăite de către creștinii din lumea întreagă. Mai mult sau mai puțini pregătiți, cu toții am fost cu lumânarea, dar și cu inima pâlpâind lângă Hristos. Am cântat Hristos a Înviat! – imnul care a adus și unora, și altora, bucurie pe chip. Bucurie pe care am prelungit-o în dumnezeiasca Liturghie, dar și mai apoi, în liniștea căminului.
 
Am luat lumina cu noi. Şi la propriu, şi la figurat. În suflete, dar și în lumânările aprinse de la biserică, transformând străzile, satele şi cimitirele îi râuri de lumină dătătoare de speranţă. Trist este pentru cei care fac ordine în biserici şi în curţile aferente bisericilor, după slujba Învierii, care găsesc lumânări uitate sau pur şi simplu aruncate. În acest context se naşte întrebarea: ce facem cu lumânarea pe care am avut-o lângă inimă în noaptea Învierii?
 
Dincolo de simbolismul acestei lumânări care ni-l face prezent pe Mântuitorul Iisus Hristos, numit în Sfânta Evanghelie „Lumina lumii”, lumânarea de Înviere ne aduce aminte de jertfa noastră personală. Este ofrandă adusă lui Dumnezeu, alături de osteneala de a fi prezenţi la dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii. De aceea, lumânarea se folosește într-o rânduială aparte. Deşi găsim la tot pasul fel de fel de practici superstiţioase, ea nu se stinge de pragul casei sau de grindă, nici nu se afumă cu ea vitele din gospodării şi nici nu se ghiceşte cu ea.
 
Cu toate că nu există o exprimare tipiconală oficială, corect este ca lumânarea folosită la Înviere să nu se arunce şi nici să nu se alăture celorlalte lumânări folosite la biserică. Lumânarea cu care am primit lumină este luată acasă şi arsă câte un pic în toată săptămâna luminată. Dacă timpul sau spaţiul nu ne permit acest lucru, lumânarea poate fi aprinsă la locul destinat aprinderii de lumânări de la biserică ori la mormintele celor dragi.
 
Unii credincioşi, cu încuviinţarea preotului, păstrează o parte din această lumânare pentru a o aprinde în momentele de încercare, de primejdie, de boală – amintindu-ne că Hristos pe toate le-a biruit, dăruindu-ne speranţa bucuriei.

În această noapte, Lumina aduce pace, nădejde, bucurie și dragoste.

Hristos a Înviat! Sărbători cu liniște, cu răbdare pentru de departe, cu încredere în aproapele nostru!

Biserica Vovidenia Botoșani:

 

Biserica ”Sfânta Ecaterina” Botoșani:

 

Biserica "Sfântul Nicolae" din Săveni: