George Luca împlineÅŸte 65 de ani. Åži poate că, asemenea lui Agîrbiceanu, poetul botoşănean îÅŸi străpunge propriile înălÅ£imi ale vieÅ£ii, acolo unde "duhurile nevinovate duhurile pădurii/ zboară deasupra urii", iar "veninul scos din rouă/ înnebuneÅŸte raza de lumină".
George Luca s-a născut pe 10 martie 1951, în BotoÅŸani. A absolvit cursurile Liceului "A.T.Laurian". A făcut gazetărie la Clopotul anilor 70, a fost betonist, magazioner, iar în tumultul postdecembrist a devenit patron.
Scrie încă din anii de liceu, primele versuri fiind consemnate în revista "Lyceum", însă tot din acea perioadă datează ÅŸi debutul în ziarul Clopotul (1970), unde i se publică două poeme. Colaborează la reviste literare, iar în 1990 îÅŸi făureÅŸte propriul tărâm revuistic, "După Babel", o publicaÅ£ie "nealiniată ÅŸi… nealienată", din care apar două numere pe care le scrie în întregime singur. Tot din perioada liceului activează în cadrul Cenaclului "Mihai Eminescu" din BotoÅŸani, fiind totodată ÅŸi membru fondator al Filialei BotoÅŸani a Cenaclului literar al Uniunii Scriitorilor din România (1982). Din februarie 1990 este membru al Societăţii Scriitorilor din BotoÅŸani.
Publică versuri în volumele colective "VibraÅ£ii" (BotoÅŸani, 1971), "Timp de lumină" (BotoÅŸani, 1972), "Arc de triumf" (BotoÅŸani, 1977), "Caietul debutanÅ£ilor 1980-1981" (BucureÅŸti: Albatros, 1983), "Altare" (BotoÅŸani: Geea, 2007).
Editorial, debutează în 1979, în placheta tipărită ÅŸi asumată de CJCES BotoÅŸani, "SperanÅ£a matematică", prima carte de autor ivindu-se abia în 1998, "Efectul pervers" (Târgu MureÅŸ, Editura Ardealul). În 2005 apare volumul "Eu, ticălosul ÅŸi scârbitul", la Editura Limes din Cluj Napoca.
În anul 1972 este distins cu Premiul revistei "ArgeÅŸ", iar în 1981, la Slobozia, obÅ£ine Premiul II – "InterferenÅ£e lirice. La IaÅŸi îÅŸi trece în palmares Premiul II la Concursul literar "Vasile Alecsandri", iar la Oradea I se înmânează Premiul revistei Familia. Un an mai târziu, în 1982, câÅŸtigă la Satu Mare Marele Premiu, în cadrul Concursului literar "Afirmarea", iar în 1985 este distins cu Premiul pentru poezie la Zilele "Sirius", la Lugoj. Despre poemele lui George Luca au scris, de-a lungul vremii, Cezar Ivănescu, Al. Åžtefănescu, Florentin Florescu, Ion RoÅŸioru, Horia Gârbea.
"Fericit în visare ÅŸi dedat izolării"
La George Luca uimeÅŸte în primul rând luciditatea în care îÅŸi îmbracă de decenii statura poetică, pendulând într-un echilibru bine controlat între natura umană, pe de o parte, hrănită de vulcanicul ÅŸi legitimul orgoliu intelectual, ÅŸi natura poetică, de cealaltă parte, ce pare de cele mai multe ori să îi contrazică chipul lumesc, chiar dacă regăsim cu prisosinţă în poezia lui George Luca acea furie insinuantă, acea revoltă a omului care îÅŸi asumă deopotrivă imaginea obiectivă a realităţii, dar ÅŸi subtilitatea rafinată a înÅ£elegerii acestei realităţi.S-ar spune despre George Luca, poetul, că practică un stil prin excelenţă extrovertit, deÅŸi ideea se naÅŸte din intuiÅ£ie, ca rezultat al unor complexe procese de cunoaÅŸtere ÅŸi autoexplorare. De aceea, poate, citind poezia lui George Luca, găseÅŸti legitim orgoliul intelectual, iar coerenÅ£a ÅŸi fascinaÅ£ia demonstraÅ£iei devin imagini ale concretului demistificator. "Furios È™i ingenuu, nici atât de furios încât să nu fie simpatic È™i fotogenic È™i nici atât de ingenuu încât să nu-È™i poarte ca un panaÈ™ orgoliul nevinovăției È™i candorii, George Luca e un moralist, cu vervă, fireÈ™te, dar mai ales cu patima responsabilității", spunea Al. Cistelecan în revista Familia (1982).
Figură solitară în târgul care "zace ÅŸi zace ÅŸi zace ca o moluscă", în care până ÅŸi "strada zace ca o moluscă", iar "oraÅŸul întreg lâncezeÅŸte", un personaj nu lipsit de sentenÅ£iozitate, cu un verb aspru ÅŸi un cult al rigorii poetice, George Luca nu epatează inutil, nu se înregimentează gratuit, refuză contingentul ÅŸi barbaria concesiilor literare. Desigur, toate acestea devin la rândul lor pretexte care individualizează nu doar poetul, ci ÅŸi poezia sa. Nu ÅŸtim dacă de aici se naÅŸte rostirea "rebelă, incomodă" despre care aminteÅŸte Radu G. Å¢eposu în Cuvântul (1996): "Discursul sarcastic, nervos, de o maliÈ›ie îmbibată totuÈ™i de tandreÈ›e, face din poemele lui George Luca niÈ™te electrocardiograme lirice admirabile prin impulsurile arțăgos-confesive. E o poezie rebelă, incomodă, care a preluat de la suprarealiÈ™ti insurgenÈ›a, iar de la fanteziÈ™tii ironici gustul pentru bufonada rebelă".
"Fericit în visare ÅŸi dedat izolării" (după cum mărturiseÅŸte în ancheta literară "Scriitorul – destin ÅŸi opÅ£iune"), îÅŸi consumă timpul poetic în afara pieÅ£ii ÅŸi a sistemului. "Piaţă ÅŸi sistem care nu au nevoie de mine ÅŸi nici de poezelele mele". ÎÅŸi asumă "figura de negativist", chiar dacă asta nu în aduce "beneficii imediate", însă rămâne un nemilos observator a ceea ce Arghezi numea "pompierii ÅŸi toboÅŸarii literari". "Îmi place să-i văd", spunea Arghezi, "construind proiecte ÅŸi concepÅ£ii ÅŸi începând la toate vârstele lumea de la ei".
Nu este de mirare, aÅŸadar, că poezia lui George Luca se face simÅ£ită mult mai tâziu decât cea a celorlalÅ£i optzeciÅŸti, Al Cistelecan vorbind chiar, în 1998, despre un poet "Å£inut până atunci pe margine de o discreÅ£ie împinsă spre asceză ÅŸi recluziune". De aceea, poate, cititorul poeziilor lui George Luca are deseori imaginea unui "stol de privighetori" ce "se năpustesc deodată-n gol". Pentru că, dincolo de bravadă, dincolo de verbul rebel ÅŸi strigător, poezia lui George Luca are ceva din fascinaÅ£ia înfricoşătoare a punÅ£ilor subÅ£iri ce unesc malurile abrupte ÅŸi foarte înalte: pentru ca talpa să fie în siguranţă este nevoie ca toate energiile să îÅŸi unească forÅ£ele într-un echilibru perfect. Iar scriitura lui George Luca, spune Al Cistelecan în cuvântul înainte la volumul "Efectul pervers", "echilibrează ironia ÅŸi melancolia, nostalgia ÅŸi bravada". Găsim astfel, adaugă criticul, un "poet al cotidianului subminat de miraje, localizîndu-ÅŸi partitura între mirific ÅŸi traumatic, ambele domolite de o conÅŸtiinţă sceptică ÅŸi ironică a textului".
La aniversarea a 65 de ani de viaţă, Åžtiri BotoÅŸani îi urează poetului George Luca La mulÅ£i ani fericiÅ£i, cu împliniri întru cuvânt, sănătate ÅŸi inspiraÅ£ie!
GEORGE LUCA - Ticălos sunt, Doamne
Ticălos sunt, Doamne, de mi-am ridicat privirea din neființă
și nu știu să recunosc la chip miracolul și suferința tăcută,
ticălos sunt, Doamne, de-am pierdut calea spre curtea ta
mistuită de perfecțiuni
tocmai când învățam în prezenÈ›a îngerilor aurora tronului tău,
ticălos sunt, Doamne, de n-am rostit cuvântul ce poate scădea
răul din lume
È™i mi-am sufocat, fără minte, scânteia abia săvârÈ™ită în
pântecele adorat,
ticălos sunt, Doamne, de-am socotit melcul luminii fiind
zămislit din mister
È™i nu mi-am urmărit sufletul È™i trupul atârnate la întâmplare,
ticălos sunt, Doamne, de-am pus marea revelație deasupra
pulberii cugetătoare
È™i-am aflat cheie de nemurire în primul impuls È™i-n prima
alintare infamă,
ticălos sunt, Doamne, de-am căutat secretul secretelor spre a
defăima soarta aștrilor,
că nemernic sunt eu de la tine cu mintea întreagă
în cursa profeÈ›iei cântărind spirala fără capăt cu lucrul magic,
ticălos sunt, Doamne, de-am judecat clipa ta întunecată È™i
clipa ta vizibilă
lăsându-mă dus de prezentul meritat în care ard stelele
ca o gândire degenerată în vreasc,
ticălos sunt, Doamne, în seama fulgerelor din furtună,
de m-am socotit altceva decât un ticălos repetând neînfrânat
rătăcirea prin început-sfârÈ™itul eteric.
(din volumul "Eu, ticălosul È™i scârbitul"- Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2005)
