Au postit, s-au rugat, au primit sfânta împărtășanie, iar acum au venit să se primenească în Înviere. Mii de botoșăneni au cântat Hristos a Înviat, copii, tineri, vârstnici și preoți laolaltă. S-a rostit într-un glas și s-a mărturisit Învierea. După ce au primit Lumina, botoșănenii au ascultat răbdători Sfânta Liturghie, preoții sfințindu-le apoi bucatele ce vor sta astăzi pe mesele creștinilor.
Părintele Partenie Apostoaie, parohul Bisericii Vovidenia din municipiul Botoșani, i-a îndemnat pe creștini să nu se mulțumească doar să primească Lumină, ci să fie ei înșiși Lumina lui Hristos.
"Să încercăm să ducem și noi (asemenea lui Simon din Cirene, nota red.) crucea semenilor noștri care sunt mai necăjiți, mai ispitiți și mai încercați decât noi. Să nu ne oprim la lucrurile de suprafață, să încercăm întotdeauna profunzimea lor. Să fim autentici și profunzi, adevărați în credința noastră, în relația cu Dumnezeu, cu semenii și, de ce nu, cu noi înșine. Pentru că de multe ori suntem absenți din viața noastră. O certitudine însă: Hristos este mai prezent în viața noastră decât noi în propriile vieți", a rostit pr. Partenie Apostoaie în cuvântul de învățătură.
Toate bisericile din oraș și din județ au fost pline de oameni, clopotele răsunând și la mănăstiri, de la Popăuți până la Zosin. În evlavie creștină, cu lumânări în mâini, credincioșii s-au rugat pentru vii și pentru morți, pentru sănătate, pentru pace și înțelegere. Și cimitirele s-au luminat, rudele mergând la mormintele celor adormiți spre a aprinde lumânări. Coșurile cu bucate au poposit pe aleile din curțile bisericilor, cozonacii, pasca și ouăle roșii urmând să fie așezate pe masa de Paști, la care se adună întreaga familie.
În cuvântul de învățătură, pr. Partenie Apostoaie a vorbit nu doar despre însemnătatea și măreția Învierii, ci și despre contemporaneitatea lui Hristos, despre prezența Lui în viața noastră:
"Fiecare dintre noi suntem pe o cale. Pe calea vieții. Tineri și vârstnici, sănătoși și mai puțin sănătoși. Credincioși sau cu o credință mai slabă. Bogați și săraci. Odihniți sau obosiți. Stresați sau plini de liniște și pace. Suntem asemenea celor doi apostoli: Cleopa și Luca. Mergeau pe drum duminică dimineață, înspre Emaus, și vorbeau despre ce s-a întâmplat în Ierusalim cu răstignirea Domnului Hristos. Și deodată apare un necunoscut despre care știm că era însuși Iisus Hristos. Ei bine, dragii mei, și aici trbuie să reținem fiecare dintre noi: indiferent cine suntem, conducători sau supuși, preoți sau popor, credincioși sau mai puțin credincioși, fiecare dintre noi în drumul nostru îl avem pe Domnul Hristos.
Nu poate omul cădea cât poate Domnul, cu mila sa, ridica. Și am învățat în această noapte că nu există întuneric perfect. Lumină perfectă există! Și aceasta este Lumina lui Hristos. El însuși a zis despre sine: Eu sunt Lumina lumii. Nu poate omul să se depărteze atât de mult de Dumnezeu încât Dumnezeu, cu mâna sa cea plină de iubire, să nu-l poată ridica.
Învățăm de aici că fiecare dintre noi, în drumul vieții noastre, indiferent cine suntem, suntem în proximitatea, în apropierea lui Dumnezeu. El, nevăzutul, se face văzut. El, nevăzutul, se face cunoscut. Unde? Întocmai în slujba la care ați participat și pe care cu nevrednicie am săvârșit-o: Sfânta Liturghie.
Când au ajuns la Emaus, Hristos necunoscutul a luat pâinea, s-a rugat, a binecuvântat, a dat celor doi ucenici și s-a făcut nevăzut, iar ochii lor s-au deschis deodată și inima s- a cuprins de frică.
În viața noastră, oricunde am fi și ce am fi, suntem cu Dumnezeu. Iar orice liturghie a bisericii ortodoxe îl cunoaște pe Dumnezeu, pentru că pe Dumnezeu îl poți cunoaște doar prin trăire. Doar experimentând rugăciunea, fapta bună, spovedania și - în mod plenar - împărtășirea.
De asemenea, noi toți suntem asemenea altor doi apostoli: Ioan și Petru. Cel mai tânăr și cel mai vârstnic. Au primit și ei vestea de la femeile mironosițe, împreună cu ceilalți apostoli: Hristos a înviat! Nu s-au mulțumit a sta în foișorul unde avusese loc Cina cea de Taină, ascunși de frica iudeilor. Au ieșit, au alergat, cel tânăr mai repede, dar nu a îndrăznit să intre în mormânt. L-a așteptat și pe Petru. Au intrat amândoi în mormânt și au văzut că este gol. Să știm, minunea Învierii Domnului Hristos nu a văzut-o nimeni. Noi doar am constatat că el este înviat. Noi am constatat că el este viu prin faptul că s-a arătat ucenicilor și contemporanilor săi după Înviere. Deci cei doi apostoli, Petru și Ioan, nu s-au oprit la ușa mormântului. S-au convins...
Noi, cei de astăzi, învățăm să înlăturăm orice piedică ce ne stă în față pentru a-L cunoaște pe Domnul Hristos. Dar mai învățăm să evităm a fi superficiali. Să mergem întotdeauna la rădăcină, la temelia lucrurilor, la izvorul informației. Superficiallitatea este o moarte a sufletului. Și, vai, ce varietate de morți avem noi astăzi! Câte presiuni asupra moralului! Câte ispite! Câte încercări asupra omului! Moartea, sub diferitele ei forme, vrea cu tot dinadinsul să ne facă slujitori ai întunericului.
În adâncurile noastre, moartea de multe ori își găsește loc. Printr-o voință slabă, printr-o minte întunecată și o libertate greșit înțeleasă. Singurul care aduce o restaurare a omului, nu o desfigurare a lui, singurul care aduce o speranță pentru omul zilelor de astăzi, că e bogat sau sărac, obosit de atâta stres, că este chemat să conducă poporul sau să fie slujitor al poporului, că este simplu cetățean, toți deopotrivă avem în Hristos Domnul singura noastră speranță, singura noastră certitudine că el este izvor de viață.
Noi, ca oameni, l-am răstignit pe Domnul Hristos între doi tâlhari. El ne-a vindecat sufletul, ne-a redat libertatea, ne-a luminat mintea și ne-a întărit voința și ne-a pus între îngeri.
Mormântul Domnului Hristos este plin de viață. Constatăm că acolo unde este Domnul Hristos totul se transformă în bine. Totul se transfigurează. Însuși sufletul omului care îl are pe Dumnezeu începe să aibă mai multă lumină, mai multă speranță, mai multă bucurie și mai multă binecuvântare.
Doresc din tot sufletul să fim cu toții Simon din Cirene, care a dus Crucea Domnului Hristos. Să încercăm să ducem și noi crucea semenilor noștri care sunt mai necăjiți, mai ispitiți și mai încercați decât noi. Să nu ne oprim la lucrurile de suprafață, să încercăm întotdeauna profunzimea lor. Să fim autentici și profunzi, adevărați în credința noastră, în relația cu Dumnezeu, cu semenii și, de ce nu, cu noi înșine. Pentru că de multe ori suntem absenți din viața noastră. O certitudine însă: Hristos este mai prezent în viața noastră decât noi în propriile vieți.
Să dea Bunul Dumnezeu ca întotdeauna să avem puterea de a mărturisi pe Domnul Hristos cu toată forța. Oriunde am fi să mărturisim dreapta credință și adevărul că Domnul Hristos a murit, a înviat, este viu și mai presus de toate este contemporan cu noi. Subliniez: Domnul Hristos este contemporan cu noi.
În întunericul lumii de astăzi nu vă invit doar să primiți Lumina. Vă doresc tuturor, și mie, să fim cu adevărat Lumina lui Hristos în lumea aceasta!"
(Foto: Ionuț Iosub)
