Artist plastic, un excelent cunoscător al culorii și un descoperitor al formei. Mai întâi autodidact, apoi disciplinat artistic sub privirea atentă a maestrului Victor Hreniuc, Florin Grosu a trudit decenii la rând în atelier, și-a așezat talentul în sute de tablouri, pentru ca mai târziu să pășească în aula universitară, unde și-a cizelat și descoperit definitiv rostul artistic, devenind de o vreme și profesor.
Născut pe 18 februarie 1969, Florin Grosu a studiat mai întâi la Școala Populară de Artă din Botoșani (1992 – 1995), cu artistul Victor Hreniuc, pentru ca mai târziu să se aplece asupra sculpturii, la Universitatea Națională de Arte "George Enescu" din Iași.
Primul contact cu universul coloristic avea loc în Librăria nr. 2 din municipiul Botoșani, acolo unde a răsfoit primele albume de artă, pentru ca apoi să descopere biblioteca unchiului său, Șovi Constantin. Florin Grosu a simțit de la început atracția către natură, dar și către expresivitatea unor chipuri umane. Apoi a privit în jur, fiind atent la arta creatorilor botoșăneni, de la Corneliu Dumitriu și Mihai Bejenaru până la Mirel Azamfirei.
Parcursul artistic al lui Florin Grosu a fost unul evolutiv, în continuă refacere, trecând de la grafică la culoare, de la pictură de șevalet la caricatură, pentru ca apoi să descopere modelajul și sculptura.
Până la caricatură, Florin Grosu a excelat în decupajul pictural. A știut să extragă din natură culoarea, a știut să surprindă efemeritatea și să așeze în tablou fragmente ale trăindului pe care le personalizează transferând asupra privitorului întreaga emoție, un aer aparte care face ca fiecare lucrare să devină recognoscibilă și ușor de așezat în nota artistică a lui Florin Grosu.
Artistul s-a ”reinventat” de multe ori, încă niciodată nu a făcut acest lucru abandonând ceva, ci adăugând valoare noii direcții. Așa se făcea că în urmă cu aproape un deceniu, după ce ani la rând fusese fidel picturii de şevalet, participând la numeroase expoziţii de grup, Florin Grosu surprindea printr-o expoziție de caricatură. Publicul asista la acea vreme la un eveniment ce scotea la iveală, cu asupra de măsură, surprinzătoarea disponibilitate şi concentrare asupra chipului, asupra trăsăturilor umane. Trăsături pe care artistul le echilibrează estetic, le duce la limita pamfletului fără, însă, a distorsiona exagerat sau a complica liniile şi metaforele coloristice. A adus pe simeze un desen coerent, care respectă uzanţele caricaturale. În caricatură, Florin Grocu nu trece graniţa către hilar, nu ridiculizează gratuit. "Încărcătura" caricaturală ţine, la artistul botoșănean, de o anume exagerare a vieţii exterioare, lumeşti a personajului şi mai puţin de accentuarea voită a unor lăuntrice caractere sau trăsături negative. La fel cum, chiar caricaturizând, artistul nu cade în clişee, nu se opinteşte în tuşe "de lemn", el complexificând mai degrabă din punct de vedere compozitional, pentru ca în final să ofere un mesaj, o idee despre personaj.
Meritul lui Florin Grosu este acela de a crea o anume eudaimonie. Sau, într-o mai simplă vorbire, o modalitate de a ajunge la fericire prin virtute, de a trăi plăcerea conştientizând în acelaşi timp calităţile sufletului. Or, desenele lui Florin Grosu încearcă să creeze această stare de bine, caricatura căpătând, astfel, o valoare intrinsecă. Caricatura lui nu înţeapă, nu "muşcă", nu are acid... pe coadă. Ea devine complice cu însuşi personajul, oferindu-i acestuia protecţie sau, cine ştie, prilej pentru posibile şi viitoare manifestări… caricaturale.
”Are cultura necesară, are forţa de înţelegere şi are mijlocul tehnic foarte bine exersat. Este un grafician excelent, poate sta în orice loc din ţară şi din lume cu fruntea sus", rostea, despre arta lui Florin Grosu, regretatul pictor Corneliu Dumitriu.
Privind de departe sau din aproape în aproape, am putea spune că nimic din ce e omenesc nu îi este străin. Florin Grosu a abordat natura, dar și firea umană, a studiat instinctual pentru ca apoi să pătrundă analitic în fiecare ascunziș al trăirii. Nu s-a lăsat dominat de ”curente”, de modernisme trecătoare, dimpotrivă. Și-a urmat cu îndărătnicie propriul drum, și-a construit pas cu pas propriul univers artistic, și-a asumat fiecare cotitură, însă nu a făcut-o în numele unui hazard, ci în urma unor susținute studii, probate în ani prin numeroase încercări, schițe sau scheme. Așa a ajuns Florin Grosu la caricatură, apoi la sculptură.
”Materia trebuie să își continue viața naturală și după ce au intervenit mâinile sculptorului”, spunea Constantin Brâncuși despre propria creație. O lecție pe care Florin Grosu pare să și-o fi însușit la rândul său. Este de ajuns să îi privim lucrările pentru a simți pulsul vieții, pentru a descoperi libertatea unei gândiri care nu se prăbușește sub povara cotidianului.
La împlinirea celor 55 de ani, îi urăm artistului Florin Grosu La mulți ani, sănătate, inspirație și putere de muncă!
