Veteranul de război Toader Arim împlinește astăzi 102 ani. ”Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că am trăit și am ajuns până aici!”

Toader Arim s-a născut în comuna Concești, județul Botoșani, pe data de 18 februarie 1922, fiind al doilea dintre cei cinci copii ai familiei.

A muncit de la vârsta de 10 ani alături de tatăl lui, transportând cu căruța diverse produse, pe distanțe mari, până în ținuturile Bucovinei.

S-a căsătorit la 21 de ani, iar după o lună a fost încorporat în armată la Dorohoi.

Distinsul veteran a participat pe front în perioada 1944-1945 cu Batalionul 1 din cadrul Regimentului 29 Infanterie Dorohoi, Compania a 4-a Mitraliere, pentru combaterea partizanilor din Transnistria și protecția retragerii trupelor de pe Nistru. Regimentul a ajuns la Moghilev, ulterior la Berezovka, unde a cartiruit.

 

În timpul retragerii, pe data de 20 martie 1944, Toader Arim a fost rănit în luptele de la Otaci-Soroca, unde și-a pierdut trei degete de la mâna stângă.

”Am participat pe front ca trăgător. Eram în pericol de moarte în orice moment. De altfel, mulți dintre camarazii cunoscuți de mine au murit, lăsând în urmă soții văduve și copii orfani. Momentul cel mai tragic a fost atunci când glonțul m-a rănit. Norocul meu că m-a găsit asistentul care era din sat cu mine, Chirică Pintilie, și m-a recunoscut. M-a luat în spate și m-a cărat până la vagonul amenajat acolo, unde mi-a acordat primele îngrijiri mie și celorlalți răniți. Apoi ne-au pus pe un fel de remorcă și, cu tractorul, ne-au transportat până la Ripiceni unde am fost îngrijiți, iar de aici ne-au trimis la diferite spitale din țară. Am fost operat la mâna stângă, pierzându-mi trei degete. După două luni de stat în spital am fost lăsat la vatră și m-am întors acasă, la familie. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că am trăit și am ajuns până aici”, relata în urmă cu doi ani venerabilul veteran.

”S-a întors acasă după 2 ani și 7 luni, iar Dumnezeu a rânduit ca el să-și reia responsabilitățile de soț și de tată...dar nu a fost ușor. Cei doi soți se confruntă cu alte greutăți. Vine pe lume primul copil, o fetiță cu numele Viorica, pe care o pierd la o vârstă fragedă. La fel se întâmplă și cu următorii doi copii, Ghiță și Florica. În anul 1952 se naște o altă fată, Maria, iar mai târziu, peste 9 ani se naște și un băiat pe nume Aurel Teodor, copii care au adus multă bucurie în sânul familiei greu încercate, care și acum au grijă de tatăl lor Toader Arim.  Împreună cu soția Olga au avut o căsnicie lungă și au viețuit împreună timp de 70 de ani. Au avut ca nași spirituali familia Neculai și Floarea Solschi. În perioada celor 70 de ani de căsnicie, la rândul lor au fost nași de cununie pentru 8 perechi de tineri, iar nași de botez la 12 copii. După moartea soției nu a deznădăjduit, ci a mers mai departe, cu bune, cu rele, ajungând la venerabila vârstă de 100 de ani. Pe parcursul vieții lui, bădița Toader a trecut prin multe: război, întovărășire, cooperativizare, comunism, democrație și nu în ultimul rând prin pandemie. Motive pentru care copiii, dar și noi, îl numim Eroul nostru!”, a povestit părintele Alin Aroșoaie de la Parohia Concești.

Pentru faptele de arme săvârșite pe câmpurile de luptă, Toader Arim a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”.

”Îi transmitem pe această cale sănătate, bucurii și îl asigurăm de întreaga noastră recunoștință și respect pentru tot ceea ce a făcut pentru apărarea patriei și a pământului strămoșesc. Cinste și onoare veteranilor de război”, este mesajul transmis de către reprezentanții Departamentului Relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...