Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sfinții Ap. Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia

Sfântul Arhip a fost unul dintre bărbaţii apostolici, care îl ajutau pe Sfântul Apostol Pavel la propovăduirea Evangheliei. A fost episcop, după Sfântul Epafras, în cetatea Colose din Frigia, pe vremea când Apostolul Neamurilor era închis la Roma pentru credinţa în Hristos. Este numit de către Sfântul Pavel tovarăş de lucru în Epistola sa către Filimon.

Sfântul Filimon, tot bărbat apostolic, era din Colose, iar biserica din această cetate era chiar în casa lui. Sfânta Apfia era soţia Sfântului Filimon şi în casa lor se adunau creştinii la Sfânta Liturghie. Sfânta Apfia rânduia biserica cea din casa ei, slujind ziua şi noaptea cu post şi cu rugăciune, odihnind pe cei ce se osteneau cu vestirea lui Hristos, hrănind pe cei săraci, îngrijind bolnavii, încât casa ei era nu doar biserică, ci şi casă primitoare de străini, bolniţă pentru bolnavi şi adăpost pentru cei fără casă. Sfântul Apostol Pavel, fiind eliberat, l-a hirotonit episcop pe Filimon, iar acesta mergea prin cetăţile Frigiei şi prin alte locuri, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu.

 

Venind vremea când în Colose era serbată zeiţa Artemida, toţi cetăţenii au fost chemaţi să se închine acesteia. Creştinii însă s-au adunat în casa lui Filimon, înălţând rugăciuni lui Dumnezeu. Aflând păgânii unde sunt creştinii, au dat năvală în casă şi i-au omorât, iar pe Sfinţii Arhip, Filimon şi Apfia i-au dus în faţa lui Androclis, mai-marele cetăţii.

Acesta a poruncit ca cei trei să fie ucişi cu pietre. Şi aşa, Sfinţii Arhip, Filimon şi Apfia au primit cununile muceniciei de la Domnul Iisus Hristos.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un camion încărcat cu cereale a luat foc în mers, pompierii au salvat 40 de tone de marfă și autovehiculul! (Foto)

astăzi, 14:31

Un camion încărcat cu cereale a luat foc în timp ce se deplasa pe un drum din localitatea Plugari. S-a întâmplat în această dimineață. Șoferul a observat că iese...

Ce spune ministrul interimar al Educației despre verificarea dosarelor pentru bursele sociale ale elevilor de către autoritățile locale!

astăzi, 12:21

Mihai Dimian, ministrul interimar al Educației, și-a expus punctul de vedere cu privire la verificarea dosarelor pentru bursele sociale de către autoritățile locale. Acesta a precizat că este...

Un fost director de îngrijiri de la „Mavromati” a plecat la Ceruri: „Cu același profesionalism i-ai îngrijit pe toți pacienții tăi”

astăzi, 11:14

Sănătatea botoșăneană este în doliu. Un fost angajat al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani a plecat la Ceruri. Dan Alistari a fost și director de &i...