A plecat dintre noi Nicolae Tomaziu, ultimul supravieţuitor al infernului lagărului de concentrare de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Nicolae Tomaziu a fost un martir al atrocităţilor comise asupra poporului român de un regim comunist malefic, scrie jurnalistul Gabriel Andronache. Cei care vor sa ii aduca un ultim omagiu lui Nicolae Tomaziu o pot face vineri, dupa ora 14.00, la Biserica "Buna Vestire" din Iasi. Slujba de inmormantare va fi oficiata sambata, 28 octombrie, de la ora 12.00, la Biserica "Buna Vestire", urmand ca inhumarea sa aiba loc la cimitirul Podgoria Copou (Manastirea Sf. Atanasie si Chiril) din Iasi, anunță Gabriel Andronache.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
NICOLAE TOMAZIU: Două războaie mondiale, trei regi, şapte preşedinţi şi şapte ani de temniţă grea!
Născut în urmă cu 101 ani, în Păltinişul nordic al Botoşanilor. Bolnavă de tifos, mama Finareta a murit a doua zi după ce l-a slobozit lumii. Pruncul Nicolae se înfruptă şi el din boala mamei, dar este salvat de o femeie din sat, care îl "tăvăleşte prin zăpadă". Începea Primul Război Mondial şi un secol frământat!
Nicolae Tomaziu, născut pe 28 februarie 1916, în comuna Păltiniş, judeţul Botoşani. A fost arestat de Siguranţa Statului în anul 1947, în lotul II-Tămădău, condus de inginerul Ion Puiu (născut în 24 februarie 1918, în Pomârla), împreună cu Ion Diaconescu şi Ionescu-Galbeni. A fost judecat şi condamnat la 7 ani de închisoare, executând 6 ani şi 6 luni (1947-1954), cea mai mare parte la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În ultima vreme, Nicolae Tomaziu vieţuieşte retras la Mănăstirea Caraiman, din Buşteni, fiind văzut cel mai adesea însoţind turiştii şi minunându-i cu propriile poveşti adunate în cutremurătorul secol pe care l-a străbătut.
Un secol într-o viaţă de om!
A trăit două războaie mondiale, a străbătut comunismul, a făcut puşcărie cruntă şi a văzut prăbuşită hidra sovietică. A trait sub trei regi şi şapte preşedinţi. Observă cu tristeţe că libertatea a devenit un câmp prielnic pentru fiii foştilor comunişti. Dar nu regretă suferinţa, ştie că a luptat pentru ţara lui, iar libertatea de astăzi – chiar dacă o folosesc mai ales foştii nomenclaturişti - s-a construit şi cu jertfa sa!
S-a născut în timpul Primului Război Mondial, în iarna lui 1916. Tatăl său, Teodor, era preot în comuna Păltiniş, o familie care avea deja patru copii. Când s-a născut Nicolae, cel de-al cincilea prunc, "în ţară bîntuia molima de tifos exantematic. Mama, care era şi ea bolnavă, a murit chiar a doua zi după ce m-a născut. Boala am avut-o şi eu la naştere, însă printr-o minune, am fost salvat de o femeie, care m-a înfăşurat în zăpadă în acea zi de iarnă. Pentru mama nu s-a mai putut face nimic, era în comă".
A intrat în viaţă ca într-o penitenţă. Tifosul mânca în carne vie, oamenii abia se mai târâiau, "nu se mai găsea lapte nici măcar în vacă, ce să mai vorbim de lapte de mamă", îşi aminteşte bătrânul de 101 ani. Pruncul Nicolae avea parte rar de hrană, atunci când o femeie trecea şi îl alăpta. Preotul Tomaziu, în încercarea de a-şi salva fiul cel mic, l-a trimis la bunicii de dincolo de Prut. Sărăcia, însă, fusese amarnică, se întinsese şi dincolo de apă. Bunicii l-au trimis îndărăt, la Păltiniş. A crescut, a fost la şcoală, iar când i-a venit vremea părintele l-a trimis la şcoala de meserii din Satu Mare, transformată apoi în liceu industrial. În 1938 a dat examen la Facultatea de Textile, însă nu a primit diploma la sfârşit. "Eram fiu de refugiat". Citeste materialul integral...
